EUXIN 21

biserica.jpg med2.jpg meditatii.jpg

revista.jpg tn1.jpg   tn2.jpg

tn3.jpg

 Actualitatea  

 Intelectualii şi Băsescu   

A

pelul unui grup de 50 de intelectuali redactat şi publicat pe la mijlocul lunii februarie 2007, în plină criză politică, în favoarea preşedintelui T. Băsescu şi a devizei alianţei cîştigătoare în alegerile din 2005 – între timp defuncte!! – „Dreptate şi Adevăr“ n-a fost corect interpretat de politicianismul dîmboviţean: 322 de parlamentari au votat pentru suspendarea preşedintelui ales şi doar 108 împotrivă! Cecitatea majorităţii demnitarilor (care cam demult nu mai reprezintă pe nimeni, ci se reprezintă doar pe ei înşişi, cu interesele lor cu tot, mulţi dintre ei aspirînd – culmea imposturii! – şi la titlul de vedete tv.!) s-a dovedit cu vîrf şi-ndesat în urma referendumului din 19 mai la care, cu o perversitate demnă de cel potrivnic, ei puseseră dinaintea electoratului, pe buletinele de vot, cîte un DA şi un NU, mizînd, probabil, şi pe pregătirea intelectuală precară a unora. Dar aproape 75% dintre votanţi i-au reconfirmat funcţia cea mai înaltă din stat lui T. Băsescu, anulînd decizia celor 322 de parlamentari cu o precizie matematic… inversată! E raportul cel mai bizar pe care mi l-a ocazionat realitatea românească de după mineriade încoace a-l comenta!… Scrisesem, înainte de evenimentul electoral al lunii mai, un articol îngrijorat – onestitatea mă obligă să-l public aici, în notă, fără modificări, aşa cum l-am propus redacţiei „României literare“ (care n-a catadicsit să-l tipărească din raţiuni ce-mi scapă)1. Ce-ar mai fi de adăugat acum, post factum, este că, într-o ţară declarat creştină a ironiza spusele preşedintelui reconfirmat care a mulţumit2, din Catedrala de la Sibiu, în Dumnica Rusaliilor, lui Dumnezeu şi celor care au votat NU pe 19 mai, aşa cum fac unii comentatori tv. sau din presa scrisă, e impardonabil. Mă raliez, de aceea, opiniei cumpătate a lui Sever Voinescu (din „Cotidianul“, nr. 121 / 31 mai 2007, p. 26): impresia mea e că dl Băsescu a comis un act de curaj vorbind despre Dumnezeu şi asumînd misiunea sa ca preşedinte al României în cheia voinţei Sale. Abia asta mă nelinişteşte: că în 2007, un preşedinte care vorbeşte în biserică despre Dumnezeu e fluierat la televizor tocmai de aceea.

           Dacă despre smerenie în lumea politicii şi a presei nu se va putea vorbi, probabil, niciodată, nici la noi, nici aiurea, măcar despre bun simţ cred că ar fi timpul să se vorbească zilnic!… Este gîndul cu care închei făcînd apel şi la cercul nostru de cititori: adăugaţi, de se poate, la rugăciunile dv. zilnice şi-o frază precum şi dă, Doamne, tuturor românilor, oriunde ar trăi, răbdare şi respect faţă de semenii lor ca început al iubirii creştineşti fără de care progresul spiritual adevărat nu e posibil


 


26 mai 2007                                                                                                         

Mihai Floarea

 _______________

1 Iată articolul:       

Stihia Băsescu    

Toată „floarea“ (auto)propulsată „pe sticlă“ a momentului – cu puţine excepţii – s-a coalizat împotriva unui singur om. Din puzderia de organizaţii politice înregistrate oficial în România, doar un partid (fără ideologie) şi-o umbră de partid s-au declarat pro-Băsescu pînă acum. Societatea civilă care se tot străduie, de prin 1990 încoace, să se constituie, să se coaguleze, mereu divizată şi certăreaţă deoarece a fost şi este masiv infiltrată de (foşti şi actuali) securişti, care tot vîntură mari dispute şi uriaşe ambiţii şi care e risipită prin diverse tabere şi conclavuri, nu are încă forţa de a mobiliza lumea, de a aduna voturile atît de necesare preşedintelui suspendat. Mă tem, în aceste condiţii, că votul pentru un preşedinte puternic, nu pentru unul slab (spre a-l parafraza pe T. Băsescu), nu se va produce pe 19 mai 2007 şi niciodată. Oligarhia (i.e. „balaurul“; Ioan Alexandru vorbea, cîndva, de o hidră), despre care vorbeşte opozantul ei (i.e. Sfîntul Gheorghe) ce locuia pînă mai ieri la Cotroceni, este mai puternică decît oricînd, fiindcă primejdia de moarte pe care o reprezintă pentru ea ADEVĂRUL şi DREPTATEA – concepte pentru întîia oară luate în serios de un politician român din 1990 încoace – i-au dat fiori cumpliţi şi i-au conferit atribute monolitice aproape inexpugnabile. Balaur sau hidră, ea va învinge, cred, în cele din urmă, cu preţul pierderii cîtorva capete, sau chiar cu acel colosal preţ pe care, cîndva, l-am subliniat  într-o carte despre Iovan Iorgovan – substitutul mitic al românilor pentru numitul sfînt creştin –, anume cu acel preţ al metamorfozării şi multiplicării răului…Mă preocupă situaţia nedreaptă etic, atipică politic, stresantă socialmente şi excesiv de costisitoare a suspendării acestui preşedinte; nu a aceluia vopsit democratic care a adus în capitală minerii întru ciomăgeală cu acte-n regulă a „golanilor“ – violenţe inimaginabile  într-un stat de drept ce-au uimit toată lumea civilizată – şi nici a aceluia care a semnat un tratat dubios cu un anume vecin de la răsărit… Nu, domnilor şi doamnelor! Nu alt preşedinte, ci acest „obraznic“ şi „încăpăţînat“ T. Băsescu trebuia suspendat, fiindcă a declarat regimul comunist criminal sfidînd numărul copleşitor al foştilor comunişti-activişti din forul legislativ actual al ţării (astfel se explică de ce a fost huiduit la scenă deschisă în parlament de haidamaci fraţi de cruce cu gardienii de serviciu la puşcăriile dejisto-ceauşiste din anii 1960-1980 şi cu minerii din 1991-1992 fără ca actualul prezident cu nume evocînd o îndeletnicire cinstită, blîndul şi capabilul domn ce s-a urcat în fotoliul interimar de la Cotroceni (bineînţeles şi el cu acte-n regulă!) să apere realmente democraţia pe care o invocă acum cu osîrdie… Hărnicia aceasta seamănă a cîrdăşie: nu prea departe de unanimitatea dinainte de 1989 şi de consensul jinduit de „emanaţi“ după Revoluţie, are pentru mine un aer de operetă fiind unul din multele acte la care vom lua parte ale comediei suspendării-referendumului. Cu greu se pot imagina o mai bună scenografie, un mai bun regizor, nişte mai buni actori… Deznodămîntul e previzibil.Totuşi…E ceva de stihie în lupta lui T. Băsescu şi m-ar bucura să nu mă-nşel; fiindcă numai realele puteri ale naturii mai pot răsturna munţi de încrîncenare ideologică, ori brăzda cîmpii aride de linişte lucrativă, sau defrişa păduri obscure unde foşgăie alianţe şi încrengături interesate. De aceea am început să-l respect. Nu mi-e drag, fiindcă nu mă reprezintă pe de-a-ntregul (dacă ar fi numai omul cu metehne pe care-l zugrăvesc adversarii, mi-ar fi chiar profund antipatic!); iar aceasta nu neapărat fiindcă nu are aură profesorală, ci fiindcă nu prea ştie carte şi mai încurcă borcanele stilistice, atunci cînd vorbeşte. Dar conţinutul frazelor sale e just şi cauza dreaptă.Ar fi timpul ca românii să aibă măcar un dram din curajul acestui om. Însă vom vedea după 19 mai… 

26 aprilie 2007. 

(2) Pentru cei care n-o cunosc, reiau aici o parte semnificativă din declaraţia lui Traian Băsescu din 27 mai: Dumnezeu şi românii au vrut ca regula să fie reaşezată în statul român acolo unde au vrut-o şi Unul, şi alţii. Vreau să cred că toţi oamenii politici au înţeles mesajul că Domnul vrea ceea ce vrea poprul român, adică să trăim mai bine şi, cu încredere în noi, politicienii să îi servească în primul rînd, şi nu interesele mici de partid.



  Eseuri    

Un coeficient de eroare     

E

pica lui F. Kafka benefeciază de un important material exegetic. Interpretările diferă în funcţie de criteriile aplicate. Plurivalenţa sensurilor unui roman ca Procesul nu constituie o piedică în abordarea esenţialului pe care-l presupune condiţia umană sau în utilizarea criteriilor neotestamentare ale Adevărului.Tot ce nu este esenţial îmi este indiferent1 spune autorul, dar nici esenţialul, din păcate, nu este acelaşi pentru toţi. Kafka însă nu se îndoieşte asupra esenţialului cînd afirmă: Chiar dacă nu vine nicio mîntuire, vreau să fiu totuşi vrednic de ea în fiecare clipă.2Mîntuirea este adevărata substanţă a condiţiei umane şi o constantă preocupare a autorului. Joseph K. este trimisul său în zona greu abordabilă a relaţiilor dintre creatură şi Creator, dar datele furnizate constituie o mărturie indirectă adresată numai celor ce au urechi de auzit, să audă (Matei 4, 15). Banalul ascunde tragicul iar derizoriul – adevărul.Georg Bendemann din povestirea Verdictul, Gregor Samsa din Metamorfoza şi Joseph K. din Procesul sfîrşesc lamentabil. Moartea nedemnă e trăsătura lor comună. Kafka apelează la personaje negative în edificarea anti-modelului prin care încearcă să-şi convingă cititorii că moartea degradantă e marca unei vieţi irosite. Într-un Univers golit de existenţa divină, totul pare răsturnare, cădere, păcat, individul fiind condamnat la o existenţă fără sens (1) afirmă autorul Procesului.

              Nedumerirea provocată de epica romanului alarmează conştiinţa cititorului, obligat să răspundă în ce fel un anume mod de viaţă poate influenţa chipul morţii. Răspunsul implicit ne este oferit de personajele moarte sufleteşte, dezumanizate şi chiar metamorfozate în fiinţe inferioare, diferite de cele alcătuite după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), aşa cum este, de pildă, Gregor Samsa – omul-miriapod. Preferinţa lui Kafka pentru underground-ul condiţiei umane trezeşte nostalgii paradisiace. Pe Joseph K. îl calomniase pesemne cineva, căci, fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineaţă arestat. După acest început brusc, urmează un lanţ de situaţii în care banalul şi fantasticul alternează sau coincid, încît, în cele din urmă, irealul se impune ca normalitate. În contrast cu gravitatea anchetei, K. este surprins ba mîncînd un măr, ba urmărind cu cea mai mare atenţie panglica de la şorţul doamnei Grubach. Îşi pierde treptat autocontrolul ca în episodul în care, fără niciun drept, le ordonă celor trei amatori de fotografii: Nu vă uitaţi într-acolo! Sau atunci cînd d-na Grubach coase lîngă un maldăr de ciorapi vechi, în timp ce domnul K. îşi îngroapă din cînd în cînd mîinile în ei. Legătura între stresul anchetei şi tulburările de comportament ale eroului e tot mai evidentă. Inhibiţia de protecţie a scoarţei cerebrale, urmată de eliberarea de sub controlul acesteia a etajelor inferioare ale sistemului nervos central, e la temelia instalării automatismelor şi a exacerbării instinctelor. K. este tipul omului „normal“, bine cotat în societate, dar autorul înregistrează cu mare acurateţe secvenţele trecerii de la normalitate la boală.

               Eroul Procesului încearcă să găsească motivele arestării sale în vreo minoră abatere de la programul zilnic, în ideea că aplicarea corecţiei necesare l-ar putea scoate din culpă. Dacă m-aş fi dat jos din pat imediat ce m-am trezit, fără să mă las amăgit de lipsa Anei, dacă… dacă aş fi acţionat raţional, nu s-ar fi întîmplat nimic… Cînd constată că relaţia cauzală nu e determinată de succesiunea evenimentelor, e silit să recunoască limitele raţiunii din care făcuse un idol. Nu în erorile acesteia se află cauza procesuală, ci în zona supraraţională a conştiinţei. Deşi, împins de împrejurări, K. ia cunoştinţă de propria sa conştiinţă, deşi logica nu-i poate veni în ajutor, viciul raţiunii suficiente îl ţine în labirintul minţii, în care se complace asemenea unui Prometeu rău înlănţuit (cf. A. Gide) pentru care robia a devenit plăcere. Confruntarea procuristului cu propria conştiinţă survine tardiv şi pe neaşteptate, găsindu-l atît lipsit de mijloacele necesare recunoaşterii acesteia ca instanţă supremă a persoanei, cît şi de cunoştinţele privind foloasele ei.Kafka nu pomeneşte nimic despre conştiinţă, dar prin apofatismul pe care-l practică, deşi nenumită, nevăzută şi nerecunoscută de Joseph K., ea se impune din suprareal. Adeseori confundat cu fantasticul, suprarealul e coordonata antropologică a verticalităţii. Unidimensionalul K. preferă însă orizontalitatea comodă a patului raţiunii, în care continuă să somnoleze în adierea percepţiilor comune şi în balansul tropismelor întreţinute de contacte.Semnele unei conştiinţe care se trezeşte îi deschid lui K. perspectiva unui alt plan al existenţei, ignorat pînă atunci, dar deja ocupat de duhurile răutăţii. Îngrozit de suprarealul care se arată a fi ameninţător, neliniştitor şi revendicativ, se agaţă cu disperare de amănunte pe care le amplifică la dimensiunile unor metereze în dosul cărora se ascunde. Fuga de conştiinţă este dezumanizantă şi nu e de mirare că un personaj ca Gregor Samsa din Metamorfoza se transformă într-un gîndac, sau că însuşi Joseph K. duce o viaţă de cîine. Fuga de sine este imposibilă, iar eroarea care o generează trădează o disfuncţie antropologică. Vine o clipă în care omul trebuie să se privească în oglinda cea dinlăuntru a conştiinţei. Recunoscîndu-se păcătos, în chip firesc vrea să se îndrepte.

          Domnul K., însă, nu-şi doreşte altceva decît să scape de proces, ceea ce arată adevărata măsură a iresponsabilităţii sale. Cine acceptă să ducă o viaţă vegetativă, renunţă la omenitate şi e nevoit să suporte supliciile condiţiei subumane. Relaţia de determinare între o viaţă trăită la întîmplare şi chipul înjositor al morţii naşte următoarea întrebare: cum trebuie să trăiască un om adevărat?Răspunsul liturgic al sfîntului Ioan Gură de Aur este următorul: Ziua toată desăvîrşită, sfîntă, în pace şi fără de păcate cerînd, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.Momentul arestării e cîntatul cocoşului care, atunci cînd somnul e mai dulce, îl trezeşte pe om din visare. După o licărire de conştiinţă, de care domnul K. nu ţine seama, e tîrît în alt plan al existenţei, într-un plan inferior, în care este aşteptat. Ce mutre vedea în jurul lui! Ochi mici şi negri licărind în penumbră, obraji buhăiţi atîrnînd ca la beţivi, bărbi lungi, ţepene şi rare… toţi erau o apă şi un pămînt… funcţionari ai justiţiei. Între lumea obişnuită şi cea a duhurilor răutăţii în care cade eroul Procesului nu există o demarcaţie clară şi de aceea nu numai K., ci şi mulţi dintre semenii noştri le confundă atunci cînd afirmă că „iadul este pe pămînt“. Amestecul celor două lumi defineşte doar „porţile iadului“. Perplexitatea şi supărarea eroului sînt simptomele şocului metafizic pe care-l trăieşte. Deşi se consideră nevinovat, el are vina de a nu se fi revoltat la timp împotriva lui însuşi. Un nemulţumit de sine, de condiţia căderii în păcat, are toate mijloacele de îndreptare neo-testamentară. Un individ suficient sieşi, încîntat de beneficiile unui provizorat, apreciat de colegi sau vecini şi etichetat de societate drept „normal“, deşi ignorat sau nevolnic aşa cum este domnul K., nu numai că nu stă pe loc, dar din „făcut“ după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ajunge „făcătură“ ca Odradek, adică o alcătuire nearticulată de elemente heterogene legate cu aţă. Singura metodă rezonabilă pentru K. este acomodarea la situaţia existentă 2 prin persistenţa în corectitudine. Aplicat orbeşte de către birocraţii zeloşi, conceptul se poate transforma în viciu, mai ales atunci cînd urmăreşte ameliorarea propriei imagini.Pe cît e de adevărat că-mi doresc mîntuirea sufletului, pe atît e de adevărat că n-am făcut niciodată întîmpinări şi nici n-am întreprins nimic asemănător – recunoaşte tragicul personaj, oferindu-ne cheia unui demers literar al cărui mesaj implicit e mîntuirea omului. Deşi Kafka e un fervent cititor al Bibliei, eroul său care nu traduce în fapte Poruncile divine, privîndu-se asftel de unica soluţie, apare ca o excepţie de la regulă. Tocmai în negativitatea sa, opera lui Kafka dobîndeşte o expresie cu atît mai imperativă.(2)                                         

        Eşecul lui K. nu e dovada unui demers imposibil, ci a unui traseu greşit. El nu e victima fatalităţii, ci a propriilor sale opţiuni, dar şi slăbiciuni. Sf. Apostol Pavel mărturiseşte: Pentru că ceea ce  fac nu ştiu, căci nu săvîrşesc ceea ce voiesc ci fac ceea ce urăsc (Romani 7, 15). Ciobanul mioritic se deosebeşte de domnul K. prin răbdarea neclintită pe care o arată în plinirea cuvîntului Facă-se voia Ta, din Rugăciunea domnească. Răbdarea nu trebuie confundată cu pasivitatea. E o acţiune în care sînt implicate toate planurile fiinţei umane şi  care exprimă o atitudine activă, o luare fermă de poziţie, avînd o solidă temelie motivaţională şi o neclintită hotărîre. Joseph K. nu e atît de ignorant pe cît este de iresponsabil. Poate a uitat, poate a amînat, dar cu siguranţă a ştiut. Or, dacă vina este mai presus de orice îndoială  (Colonia penitenciară), nu moartea este cea care marchează eşecul ontologic al domnului K., ci caracterul ei înjositor. Deşi din clipa arestării e silit să privească în oglinda conştiinţei, K. refuză să se vadă şi să audă acolo glasul lui Dumnezeu. Bîrnele încinse ale acoperişului, aerul greu şi apăsător, aproape irespirabil, funinginea care cade prin lucarnă împiedicînd vederea cerului şi aerul curat vin să sublinieze maleficul locului. Outsider al propriei existenţe, K. se lasă tîrît în zonele sordide ale eului. Conflictul se desfăşoară în mintea care acceptă scenariul impus al unui fals proces comandat de Faraon cel netrupesc. Scopul recunoscut al acestuia este să-i piardă pe oamenii căzuţi pradă ispitelor, silindu-i să ducă o viaţă paralelă, neautentică. Aceasta nu e, de fapt, viaţă, ci moarte. Dialogul interior este războiul nevăzut al gîndurilor în care se implică eşaloanele subiacente şi cu totul sporadic – mereu subapreciata conştiinţă. Războiul gîndurilor, impulsurile inconştientului şi amintirile subconştientului dezorganizează gîndirea, voinţa şi afectul, completînd cadrul posedării minţii de către potrivnicul. Episoadele lubrice alimentează cu material inflamabil rezervoarele golite de moralitate ele eroului. Bîntuită de funcţionari care poartă redingote lungi de ceremonie care le atîrnă lălîi pe corp sau veste cenuşii ale căror colţuri se termină în coadă de rîndunică, mintea eroului ne oferă imaginea urîtă a răului „corect“. Eleganţa lor desuetă ne aduce aminte de apariţiile stranii ale spînului îmbrăcat în „haine nemţeşti“ din poveştile noastre. Crucea conştiinţei de pe muntele minţii, în cazul domnului K. e dărîmată de duhurile răutăţii, care, smulgînd steagul demnităţii persoanei, fac din acesta ce vor. Dumnealui numai aici nu se simte bine, în altă parte e perfect sănătos – observă slujitorii justiţiei care, din lumea văzduhului, îşi iau victima în rîs.Lepădarea de conştiinţă atrage după sine căderea în robia egipteană. Conştiinţa nu devorează persoana. Nu e un prădător al acesteia, ci cocoşul care o trezeşte şi îi atrage atenţia asupra abaterilor de la Lege.

          Cu ea nu te poţi lupta şi de aceea cînd mergi cu pîrîşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te tîrască la judecător şi judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. (Luca 12, 58). Un adevărat proces de conştiinţă duce la pocăinţă şi la mîntuirea sufletului, mereu chemat la judecată în timpul vieţii. Arestarea lui K. este poate o soluţie-forte prin care se mai încearcă  aducerea sa înaintea conştiinţei, dar mai poate fi şi indicatorul declanşării mecanismului judiciar următor sentinţei. Nesocotirea conştiinţei înseamnă refuzul divinităţii. Cînd Dumnezeu îşi întoarce Faţa de la noi, duhurile răutăţii fac legea şi debusolaţii de felul domnului K. ajung să nu mai ştie dincotro le vine răul. Aşa se explică de ce pînă şi prezenţa sa în catedrală o atribuie hărţuielilor de serviciu. Ce sens mai poate avea pentru Joseph K. Legea despre care mai are ocazia să audă acum, cînd simte deja strînsura roţilor zimţate ale unui mecanism fatidic, de neoprit? Funinginea păcatelor astupă lucarnele conştiinţelor acelora care, asemeni lui K., duc o viaţă iresponsabilă.Nici la serviciu K. nu este lăsat în pace de paznicii săi, aspect care surprinde ofensiva în plină zi a agresorilor războiului nevăzut. Eroului nostru îi este milă de paznicii flagelaţi de către superiori şi ciudata afecţiune a victimei pentru torţionari ne aminteşte de fenomenul Piteşti. Dragostea nu cade niciodată (I Cor. 13, 8) şi împreună cu credinţa şi speranţa asigură supravieţuirea în veşnicie. Avem ocazia să constatăm că îndemnul Mîntuitorului de a iubi pe vrăjmaşi (Matei 5, 44), deşi poate părea iraţional, funcţionează pe criterii supraraţionale. Afirmaţia unora că suferinţa ar îngusta cîmpul conştiinţei este greşită pentru că acest neajuns este o consecinţă a disperării. Încercînd să scape de suferinţa provocată de anchetă, K. se aruncă în braţele plăcerilor, dar nu reuşeşte decît să întreţină cercul vicios suferinţă ↔ plăcere, pierzînd astfel şi ultima şansă de resuscitare a conştiinţei: suferinţa.Cînd autorul afirmă despre Joseph că nu mai putea să ajute pe nimeni, fraza cade ca dangătul de clopot asupra condamnaţilor la moarte pentru că rostul omului încetează odată cu posibilitatea de a fi util celorlalţi.Asemenea lucruri nu vin pe neaşteptate; ele sînt pregătite vreme îndelungată spune unchiul lui K. şi observaţia sa ne ajută să înţelegem că ceea ce pare a fi uneori neaşteptat, inexplicabil şi mai ales nedorit, e rezultanta unor acumulări în timp ştiute sau neştiute.Sindactilia Lenei – infirmiera avocatului – sugerează imaginea liliacului, cunoscutul simbol al duhurilor necurate. Drăguţă gheară exclamă domnul K., a cărui afinitate pentru malformaţie poartă deja amprenta viciului. Supărarea iniţială face loc indiferenţei şi K. se lasă pur şi simplu strivit de evenimente. Episodul în care Leni i se oferă poartă semnificaţia premiului de consolare acordat unui înfrînt. Exacerbarea libidoului în condiţii de stres este bine cunoscută, dar în acelaşi timp constituie un indiciu de netăgăduit al slăbirii minţii. După spusele avocatului Huld, K. întîrziase şi neglijenţa aceasta avea să-i mai aducă pe viitor şi alte necazuri, mult mai mari decît simpla pierdere de timp. Timpul pierdut este considerat acela în care nu se acţionează deloc, sau în care acţiunea se abate de la scopul esenţial. Procesul e un roman sapienţial în care prin antiteză scriitorul glorifică binele, frumosul şi adevărul.Anchetatorii urmăreau să-l adoarmă pe inculpat şi să-l menţină inactiv ca să-l ia prin surprindere cu verdictul. Era absolut necesar să intervină inculpatul însuşi, or pentru asta nu trebuia decît să-i consacre procesului o parte din calităţile care-i înlesniseră ascensiunea. Toţi oamenii au asemenea calităţi, dar le aplică în alte scopuri. (…) Ignorînd cu totul natura delictului şi a tuturor complicaţiilor posibile, trebuia să-ţi recapitulezi întreaga viaţă pînă la cele mai mici amănunte, dar K. nu este dispus să facă nici cel mai mic efort în acest sens. O asemenea muncă poate ar fi fost bună pentru mintea unui pensionar, căruia să-i ajute să-şi treacă zilele prea lungi. Dar acum K. (…) era în plină ascensiune (…). Problemele vieţii de zi cu zi sînt pentru el mult mai importante decît acest proces care îl încurcă. Mulţi dintre noi sînt de părere că mersul la Biserică este apanajul vîrstei înaintate şi, asemenea domnului K., amînă la nesfîrşit dialogul cu Dumnezeu. Întîmpinările pe care le-ar fi putut face eroul nostru se înscriu în practica obişnuită a dreptcredincioşilor creştini care îşi mărturisesc periodic greşelile la Sfînta Taină a Spovedaniei. Permanenta preocupare pentru suflet află şi timpul necesar unor asemenea demersuri. Că ce foloseşte omului dacă va cîştiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? (Luca 9, 25). Dreptcredincioşii creştini îşi fac timp pentru Biserică şi pentru rugăciune luptînd să nu fie tîrîţi de întunericul, minciuna şi absurdul în care se desfăsoară procesul lui K. – personaj surprins în flagrant din punct de vedere al dezinteresului faţă de sine. Asemenea multor tineri, el voia să se bucure de serile şi de nopţile scurte (…).Odată cu scăderea randamentului profesional, singura sa grijă e să nu-şi piardă slujba. De aceea se întreabă cu nelinişte dacă o apărare atentă şi minuţioasă – altfel nici n-ar fi avut sens – n-o să-i ceară neapărat să renunţe la orice fel de activitate?Deşi se află în primejdie de moarte, principalul obstacol în calea apărării sale îl constituie neputinţa desprinderii de vechile obiceiuri, mentalitatea sa rigidă care se opune schimbării. Luat de val, nu mai are nici resursele necesare pentru a se agăţa de reperele oferite de cunoscuţii săi: Fiecare om îşi are de purtat crucea – îi spune industriaşul care, reiterînd textul scripturistic (cf. Matei 16, 24; Marcu 8, 34; Luca 9, 23), înlătură orice îndoială asupra mesajului creştin al romanului. Fetiţele care-l hărţuiesc pe Tintorelli (pictorul) adaugă atmosferei un amestec de puerilitate şi depravare porţilor iadului. Deşi nu atinge nivelul spiritual al mărturisirii păcatelor, K. începe să simtă povara lor: Numai un nevinovat se poate lipsi de ajutor dar pe K. începuse să-l supere faptul că i se pomenea întruna de nevinovăţia lui.Autorul sugerează nevoia stabilirii unor relaţii cu factorii ce ar putea schimba în bine cursul procesului, dar nici avocatul nici pictorul nu sînt persoanele cele mai nimerite. Nici podul nu este cel mai potrivit loc pentru un tribunal şi totuşi aproape în fiecare pod există birouri ale tribunalului.Podul e acea parte nelocuită a casei de sub acoperiş. Nelocuită dar nu şi nebîntuită. Dislocat din planul unei existenţe banale, K. ajunge în zona pestilenţială a duhurilor văzduhului care-l hărţuiesc prin cele mai întunecate unghere ale minţii, pînă în adîncurile subconştientului unde instinctele îşi dispută întîietatea. În capitolul în care domnul K. îi reproşează lui Leni că a devenit amanta lui Block, eroul mai duce o dovadă a prăbuşirii sale din labirintul cugetelor în prăpastia sexualităţii exacerbate. Cînd vrei să faci ceva pentru procesul tău, nu te mai poţi ocupa de nimic, îi spune negustorul şi K. este nevoit să suporte adevărul de care se teme cel mai mult. Cei pentru care atît adevărul cît şi minciuna au devenit la fel de vătămătoare, au mereu deschise înainte porţile iadului. Afirmaţia negustorului reiterează îndemnul liturgic al Sf. Ioan Gură de Aur:  Toată viaţa lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Nu e un îndemn la pasivitate, ci la adevărata acţiune, care presupune renunţarea la faptele nemîntuitoare (rele) şi întruparea în lucrul mîinilor a Poruncilor. Retragerea din afaceri a negustorului precum şi renunţarea la birourile care ocupau un etaj întreg, pentru o odăiţă mică şi dosnică, nu-i conferă acestuia o poziţie superioară celei a domnului K., situaţie care aminteşte de tînărul cel bogat (Matei 19, 16-22). Acesta, deşi respectase Poruncile, nu-şi dăduse averea săracilor şi nu-L urmase pe Hristos. Desăvîrşirea, viaţa veşnică, mîntuirea nu pot fi dobîndite în schimbul faptelor bune dacă acestea nu se adaugă urmării lui Hristos şi nu se săvîrşesc în numele Lui. Dezvăluirile avocatului, din perioada în care K. vrea să renunţe la serviciile sale, au izul unor subtile sfaturi duhovniceşti: Dacă te porţi aşa cum te porţi în general faţă de proces, de vină e faptul că ai fost prea bine tratat, aşa acuzat cum eşti. (…) De multe ori e mai bine să fii în lanţuri decît liber.             Bunăstarea îl face pe om să uite de Dumnezeu, în timp ce suferinţa îl împinge spre El. La confruntarea propusă de autor participă atît oameni obişnuiţi cît şi figuri malefice susţinute de indivizi năimiţi. Un exemplu al celor din urmă e avocatul Huld care îi cere clientului său Block să nu se mai supună nimănui afară de el. Să nu-ţi pese de nimeni – îi spune avocatul. Fă ce ţi se pare just! Iată o mostră de îndemn diabolic tradusă în mesaje tv. de tipul „Urmează-ţi instinctul!“ sau „Gîndeşte liber!“ Neapelînd la sprijinul Bisericii,  debusolaţii moral şi pauperizaţii spiritual ajung să fie umiliţi chiar de către semenii lor, asemenea negustorului care strigă disperat către avocatul tolănit în pat: Sînt în genunchi, avocatul meu!, după care îi sărută mîna. Amoralitatea, prin răsturnarea valorilor, duce la haos cînd însetaţii de putere, posedaţi de duhurile răutăţii, profită de slăbiciunea oamenilor cuminţi şi sîrguincioşi, dar lipsiţi de temelie spirituală, cum este Block. Potrivit metodei avocatului  clientul sfîrşeşte prin a uita întreaga lume resemnîndu-se şi, în cele din urmă, tîrîndu-se în noroiul ruşinii. Ajuns cîine al avocatului, dacă acesta i-ar fi poruncit să se tîrască sub pat şi să latre de acolo ca din fundul unui coteţ, ar fi făcut-o cu plăcere. Imaginea  omului-cîine sugerează chipul în care pierderea demnităţii umane, prin dezumanizare, permite mutaţia către o specie inferioară. Această imagine va fi reluată la sfîrşitul cărţii. Studiul la care avocatul îl obligă pe Block e ca o evocare a „învăţămîntului politic“ al întregului popor din perioada comunistă, iar bucura pe care el o exprimă în cele mai degradante situaţii, prefigurează fenomenul Piteşti.Procedura judiciară rămîne fără motivaţie (2). Prin urmare, avem  de-a face cu un simulacru de proces, fără nicio legătură cu sentinţa capitală. Domnul K. ar fi avut acelaşi sfîrşit chiar fără să fi fost implicat într-un astfel de proces, pentru că duhurile răutăţii, indiferent de mijloacele folosite, urmăresc acelaşi lucru: distrugerea persoanei umane. Nici viaţa lui Joseph K. nu este motivată. Ţinta lui este falsă şi nu-i justifică decît deprinderile şi reacţiile conjecturale şi de aceea nici nu trăieşte realmente ci doar paraexistă (Becker). Absenţa motivaţiilor face ca absurdul să pară firesc. Tregiversarea prin detalierile care capătă dimensiuni uriaşe sub lupa atenţiei fixate asupra lor explică fără a justifica non-acţiunea ce-l caracterizează pe K. Un nou paradox se adaugă acelora eleate: cel kafkian. Putem înţelege că, pentru a duce la bun sfîrşit o acţiune, dar mai cu seamă acţiunea esenţială care este lucrarea mîntuirii, atenţia nu se va abate deloc de la scopul principal către altele colaterale sau de etapă. Întîrzierile, ocolişurile, compromisurile, neatenţia, uitarea scopului, slăbirea motivaţiei, îmbinarea plăcutului cu utilul, pauzele lungi şi dese, slăbirea determinării, împroprierea unor false motivaţii, acceptarea justificărilor contextuale ca şi implicarea în orice fel de diversiune, nu pot decît să prejudicieze acţiunea esenţială. Cine nu are mîntuirea ca principală motivaţie, sau cine îşi schimbă motivaţia pe parcurs devine din om neom. Depăşind frontierele psihologiei pentru a aborda adîncurile persoanei, Kafka recurge la introspecţia teologică. Echilibrul instabil al eroului, imponderabilitatea sa, de care încearcă să scape, îl fac să se agaţe de tot ceea ce îl poate readuce cu picioarele pe pămînt. Lipsit de sprijinul necesar păstrării echilibrului între interiorul şi exteriorul ontologicei sale „benzi Mœbius“, alunecă în afara vieţii de care se debarasează odată cu lepădarea de propria sa conştiinţă şi de Dumnezeu. Cade cu atît mai uşor, cu cît e tras în jos de duhurile întunericului care-i pun în cîrcă balastul de amintiri ale subconştientului iar înainte – stihiile instinctelor dezlănţuite. Odată instalate, în sufletul eroului, aceste duhuri care se recomandă a fi funcţionari ai justiţiei îşi împlinesc menirea schimonosindu-i printr-o malefică metamorfoză chipul. Acest gen de schimbări dezumanizate constituie una dintre temele predilecte ale autorului pornit să investigheze mecanismele subtile ale contradevenirii. Sentinţa de condamnare vine în multe cazuri pe neprevăzute şi poate fi rostită de indiferent ce gură.

              E o constatare a inexorabilei legături dintre hotărîrea divină şi formele pe care aceasta le îmbracă în lumea văzută şi de aceea nici nu-şi poate avea explicaţia în cadrul binomului categoriei cauză-efect, încă insuficient temperat. Cine refuză să participe la propriul proces de conştiinţă e de la început perdant şi ajunge ca domnul K. pe mîna unor personaje dubioase care vin l noi în haine de oi, iar pe dinăuntru sînt lupi răpitori (Matei 7, 15). Preotul îi spune în catedrală: Tu cauţi prea mult ajutorul altora şi mai ales pe cel al femeilor. Nu observi că ele nu-ţi sînt un ajutor adevărat? Feriţi-vă de oameni (…) (Matei 17, 10) le spune Mîntuitorul ucenicilor, iar în Paraclisul Maicii Domnului ne rugăm astfel: Ajutorului omenesc nu ne încredinţa pe noi, Preasfîntă Stăpînă, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că scîrbele ne cuprind şi nu putem răbda săgetările diavolilor. Nu vezi oare nici pînă la doi paşi – îi mai strigă preotul lui K. În capitolul intitulat Sfîrşitul, K. recunoaşte că orice rezistenţă a devenit inutilă şi nu-şi mai doreşte altceva decît  să-şi păstreze pînă la capăt claritatea minţii. În rugăciunea pentru bunul sfîrşit al vieţii, îi cerem Mîntuitorului ca în ceasul sfîrşitului să ne dea minte întreagă, cunoştinţă adevărată, înfrîngerea inimii pentru păcate (…) credinţă întreagă, nădejde tare şi dragoste deplină. Maica Veronica venită la mînăstire de la vîrsta de opt ani, oarbă şi bolnavă la cei peste 80 de ani spunea: Să ne rugăm lui Dumnezeu să murim cu mintea întreagă! Nu a fost cum şi-a dorit.K. mărturiseşte: Totdeauna am vrut în lumea asta să duc la liman douăzeci de lucruri odată şi ca o culme pentru un scop care nu era întotdeauna lăudabil.În fiecare dintre noi zace un K., adică un coeficient de eroare care trebuie redus la zero prin cunoaşterea şi experierea Adevărului într-o lume în care, aşa cum şi eroul nostru o spune: minciuna a devenit legea lumii.E înşfăcat de doi domni în redingote şi purtînd cilindre înalte ţintuite pe ţestelele lor şi îşi pune întrebarea: Să plec oare ca un imbecil care n-a fost niciodată în stare să înţeleagă nimic? Pe ultimul său drum are impresia că o zăreşte pe domnişoara Bürstner.

              Or, se ştie că cele două vămi din calea rugăciunii curate sînt imaginaţia şi raţiunea. Absenţa deprinderii de a bloca şirul gîndurilor şi imaginilor din minte îşi arată efectul în cazul eroului nostru pînă şi în ceasul morţii, cînd e împiedicat să se reculeagă şi să se roage. Retina lui continuă să înregistreze automat ultimul drum. E omorît cu un cuţit de măcelărie de către cei doi slujitori, într-o carieră părăsită din afara oraşului. Ca un cîine! spuse el şi era ca şi cum ruşinea ar fi trebuit să-i supravieţuiască.Nimeni nu-şi doreşte o astfel de moarte dar, pentru ca să treacă onorabil în cealaltă lume, înainte de toate, trebuie să aibă grijă de felul în care trăieşte. Supravieţuirea ruşinii e o dovadă a nemuririi conştiinţei.Faptul că în catedrală K. îşi face cruce (…) aşa cum ar fi trebuit să facă dintotdeauna, precum şi tardiva recunoaştere a unei vieţi eşuate prin alipirea de efemer, constituie ultimele zbateri ale unei conştiinţe înfrînte dar deja acoperite de veşnicia ruşinii metafizice.În cel de-al XXVIII-lea imn al iubirii Sf. Simeon Noul Teolog se roagă să nu fie acoperit de ruşine la trecerea prin porţile morţii, iar în imnul XXV ne arată importanţa acestei stări sufleteşti, atît de puţin apreciate în lumea de astăzi: De vei dezgoli nelegiuirile şi faptele meleO, împărate nemuritor, să nu le arăţi tuturorCăci mă cutremur cugetînd la faptele tinereţilor meleIar a le spune e un lucru plin de ruşineDeci de vei voi să le descoperi tuturorRuşinea mea va fi mai grea decît orice pedeapsă.Dacă ruşinea este catalizatorul vieţii sufleteşti, lipsa ei indică boala.Joseph K. e deja mort în clipa în care intră în scenă. E un suflet mort într-un trup viu, dar agonic, care se mai zbate în lesa duhurilor răutăţii, în aşteptarea morţii fizice. Pierderea verticalităţii, aplecarea umilitoare în faţa slujitorilor satanei duc la pierderea statutului de om. Dezumanizarea nu e doar o simplă translare către o specie inferioară, cît mai ales o moarte. De aceea, execuţia redă mecanica anostă a gestului prin care angajaţii ecarisajului iau viaţa unui cîine vagabond. Statutul ontologic al domnului K. justifică această moarte animalică. În timp ce Block acceptă compromisul cu avocatul, numai pentru a prelungi o viaţă de cîine, K. moare ca un cîine. Execuţia lui nu face decît să sancţioneze printr-un deces fizic moartea omenităţii sale2 (s.n.).Sufletele moarte s-au lepădat de conştiinţă, lăsîndu-şi de izbelişte trupurile astfel decapitate, despre care Sf. Ap. Pavel spune: Mormînt deschis este gîtlejul lor (Romani 3, 13). Paraexistenţa trupului fără cap (conştiinţă) încetează odată cu moartea biologică, aşa cum s-au petrecut lucrurile şi cu eroul nostru.Amintindu-ne de îndemnul Mîntuitorului de a lăsa morţii să-şi îngroape morţii lor (Matei 8, 22), îl vom lăsa pe K. neprohodit şi ne vom ruga cu psalmistul: Doamne, nu-Ţi întoarce Faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormînt (Psalmul 142, 7). Kafka dă dovadă de dragoste creştinească dăruindu-ne povestea celui care, scuturîndu-se de conştiinţă, îi întoarce spatele lui Dumnezeu pentru ca, la rîndul său, să fie nevoit să suporte întoarcerea dinspre el a Feţei lui Dumnezeu. Procesul devoalează mecanismele prin care cineva poate ajunge să constituie o contra-paradigmă pentru ceilalţi făcîndu-ne, în acelaşi timp, să înţelegem cum un nume, mereu golit de conţinutul inefabil  dar definitoriu al persoanei, poate fi înlocuit de o iniţială, de un morfem sau de un fonem greu de deosebit de numărul purtat pe spate de un individ.Esenţialist autodeclarat prin eşafodajul său, Kafka face să irumpă modelul neotestamentar al mîntuirii, contribuind astfel substanţial la glorificarea Adevărului. 

Bucureşti,18 aprilie 2007, Ziua Sf. Muceniţe Agapia, Irina şi Hionia.

Adrian Harghel  

 ___________

(1) V. Romul Munteanu, Prefaţă la Franz Kafka, Procesul, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1965.

(2)V. Radu Enescu, Franz Kafka, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1968.


       Făgăduinţa lui Dumnezeu   


Î

n Exod este descrisă cu multe amănunte lucrarea dumnezeiască de recuperare a fiilor lui Israel care împliniseră muncile cumplite ale Egiptului şi ajunseseră la limita suportabilităţii existenţei, extra-stării, adică a celei mai din afară stări de fiinţă.Cînd a fost însă poruncită uciderea copiilor de parte bărbătească ai  Israelului, întunericul atenta la însăşi esenţa vieţii şi atunci, cum Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, poporul lui Israel nu numai că n-a fost omorît ci, prin grija Providenţei, „se înmulţea şi se întărea“ (Ieşirea, 1,20). Cînd valurile Nilului se învolburau să înece pe nou-născuţii lui Israel, Moise a plutit într-un coş pe deasupra apelor şi a fost cules de însăşi fata Faraonului. Aici  s-ar putea pune întrebarea de ce tocmai fiica Faraonului, care era cea mai iubită rudenie a celui întunecat l-a crescut pe Moise. Poate răspunsul ar fi acelaşi cu identitatea: „Eu sînt acea parte care vrea mereu răul şi face totdeauna binele“.Nu ar fi posibil să rezumăm evenimentele Exodului pentru că ele sînt răspîndite în toate dimensiunile fiinţiale. Muncile fizice, ziditoare de cetăţi materiale (Ieşirea l, 7-14), care întăresc dar şi strivesc domeniul corporal, zvîrcolirile tărîmului sufletesc care ajung pînă la crimă – Moise ucide pe egiptean   şi-l ascunde în nisip (Ieşirea, 2, 12), ridicarea pînă în înaltul Horebului spiritual, nu prin puterile proprii ci „pentru că Dumnezeu a căutat spre fiii lui Israel“ (Ieşirea 3,1-4; 2, 25) vizează posibilităţile veşnice date omului în cer şi pe pămînt.Ne oprim la momentul în care Dumnezeu fixează noi repere de recuperare a poporului căzut în robia Egiptului.Făpturii pe care mai întîi a zidit-o Dumnezeu după Chipul şi Asemănarea Sa (Facerea l, 26-27), dar care printr-o atracţie inversă mereu s-a îndepărtat de Chipul şi Asemănarea Ziditorului său, îi propune Domnul prin Moise –  reprezentantul scos din apă al celor scoşi din întuneric – un model de recăpătare a armoniei Unităţii: „Cortul şi toate să le faci după modelul ce-ţi voi arăta Eu (Ieşirea 25, 9).

                     Acest model îi va fi arătat lui Moise pe munte, adică la înălţime, şi va cuprinde fiecare amănunt al alcătuirii fizice, sufleteşti şi spirituale a Israelului scos din întunericul Egiptului. Dacă toate vor fi îndeplinite după modelul arătat pe munte, Dumnezeu făgăduieşte lui Moise că va veni să locuiască în mijlocul poporului lui Israel: „Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi le voi fi Dumnezeu; şi vor cunoaşte că Eu, Domnul, sînt Dumnezeul lor, Cel ce i-am scos din pămîntul Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor şi să le fiu lor Dumnezeu (Ieşirea 29, 45-46). Este făgăduinţa de Prezenţă deplină a lui Dumnezeu în mijlocul Israelului ajuns desăvîrşit după modelul dumnezeiesc: „Fiţi sfinţi că Eu, Domnul Dumnezeul vostru sînt Sfînt şi v-am deosebit de toate popoarele ca să fiţi ai Mei (Levitic 19, 2; 20, 26). Această „deosebire în sensul spiritual al „aluatului pe care Ziditorul tuturor celor văzute şi nevăzute l-a luat ca suport substanţial pentru întreaga „frămîntătură omenească a iscat de-a lungul veacurilor multe controverse, fiecare fir de praf crezîndu-se demn de mîinile Stăpînului, dar fiecare uitînd că este făcut doar din ţărînă şi apă cînd nu primeşte suflarea Duhului. Prin promisiunea de locuire în mijlocul poporului, Dumnezeu oferă întregii omenităţi centrifugate pe orbita existenţială posibilitatea întoarcerii la UNU, la Centrul viu al ierarhiei divine, la Cel Unul Sfînt.În capitolul 25 al Exodului este descris cortul în mijlocul căruia va locui Dumnezeu, întîia încăpere a acestui cort este numită Sfînta. Aici structura sefirotică a stărilor multiple ale fiinţei este cuprinsă într-o unitate desăvîrşită, dar Dumnezeu îl atenţionează pe Moise: „Vezi să faci acestea toate numai după modelul ce ţi s-a arătat în munte“  (Ieşirea 25, 40).Înainte însă de cortul propriu-zis al cărui model arhetipal i se porunceşte să-l urmeze, Moise văzuse lumina increată din Rugul de pe Horeb (Ieşirea 3, 2-4). Lumina indistinctă din „Rugul care ardea dar nu se mistuiase proiectează în splendoarea distinctivă a luminii create şi aprinde candelabrul sefiroturilor din sfeşnicul aflat în încăperea numită Sfînta.Şi astăzi se aprind, pentru vederea spirituală, mănunchiurile de 33 de lumînări din mîinile credincioşilor în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim!Geometria universală cu ramificaţiile intelective ale Fiinţei este rezumată în modelul sfeşnicului din Sfînta (Ieşirea 25, 31-40):31. Să faci sfeşnic din aur curat. Sfeşnicul să-1 faci bătut din ciocan: fusul, braţele, cupele, nodurile şi florile lui să fie dintr-o bucată. (Unitatea stărilor multiple ale fiinţei)32. Şase braţe să iasă pe cele două laturi ale lui: trei braţe ale sfeşnicului să fie pe o latură a lui şi trei braţe ale sfeşnicului să fie pe cealaltă latură. (Axul arborelui sefirotic şi cele două coloane laterale; ierarhia stărilor fiinţei)33. El va avea la un braţ trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor şi la alt braţ va avea trei cupe în forma florii de migdal, cu nodurile şi florile lor. Aşa vor avea toate cele şase braţe ce ies din fusul sfeşnicului. (Punctele vitale ale fiinţei totale care sînt o proiecţie a atributelor divine)34. Iar pe fusul sfeşnicului (axul central) să fie patru cupe în forma florii de migdal (corespunzînd celor patru sefiroturi de pe axul central: Kether – Coroana, Tipfreth – frumuseţea, armonia, Yesod – fundamentul, Malkuth – rădăcina) cu nodurile şi florile lor (3+3+4= ierarhia înzecită – perfectă – a determinărilor spirituale; totodată, fiecare braţ,   de-o parte şi de alta, avînd cîte trei cupe, rezultă că şase braţe ori trei cupe fac 18 cupe care împreună cu cele 4 de pe fusul sfeşnicului fac 22 cupe luminoase ceea ce înseamnă cele 22 litere ale alfabetului ebraic reprezentînd totalitatea manifestării ieşită din Cuvîntul lui Dumnezeu).35. Un nod sub două braţe, un alt nod sub alte două braţe şi un al treilea nod sub cele din urmă două braţe, iar în vîrful fusului sfeşnicului să fie încă o cupă în forma florii de migdal (Kether) cu nodul şi floarea ei. (Unitatea şi ierarhia stărilor fiinţei)36. Nodurile şi ramurile acestea să fie dintr-o bucată cu sfeşnicul. El trebuie să fie lucrat tot cu ciocanul, dintr-o singură bucată de aur curat. (Structura singulară, pură, totală)37. Să-i faci şapte candele şi să pui în ele candelele acestea, ca să lumineze latura din faţa lui. (în cele şapte candele scînteiază intelecţiunile d’amore. Proorocul spune: „Cele şapte candele sînt ochii Domnului care cutreieră tot pămîntul (Zaharia, 4, 10). Ce să înţelegem? Privirile Domnului ară ţărîna inimii? Ochii Domnului cutreieră pămîntul şi-Şi fulgeră privirile atotcuprinzătoare pînă acolo unde îl ascundem pe Abel? Vibraţiile lor luminoase ţîşnesc veşnic din Fiat-ul ontologic pentru ca sfeşnicul cosmogonic să-şi îndeplinească funcţionalitatea sacră).40. Vezi să faci acestea toate după modelul ce ţi s-a arătat în munte. (Ieşirea 3, 31-40). (Conform cu arhetipul nefăcut de mînă de om).Dacă toate acestea şi multe altele, care se pot afla şi astăzi din Vechiul Testament, s-au plănuit desăvîrşit pentru prima încăpere a cortului adunării, numită Sfînta, unde preoţii intrau zilnic, cu cît mai minunat şi de nepătruns este planul pentru alcătuirea Sfintei Sfintelor unde intra numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără de sînge şi unde însuşi Dumnezeu a făgăduit să locuiască!Moise primeşte îndrumările, în cele mai mici amănunte, pentru ca toate ale lui Israel să fie săvîrşite după modelul de pe munte. De la cele mai materiale elemente ale alcătuirii (aur, argint, mătase, in, isop etc.) pînă la cele nemateriale de sfinţire a cortului, a preoţilor, a jertfelor şi a Sfintei Sfintelor, lăcaşul pregătit pentru însăşi Prezenţa lui Dumnezeu între heruvimii măririi, toate trebuie întocmite după planul divin pentru a fi „precum în Cer şi pre pămînt. Cum se petrec însă lucrurile în lumea de la poalele Muntelui? Neamul lui Israel, care, deşi îşi înmuiase pămîntul inimii prin muncile la care fusese supus în Egipt, mai moştenea încă îndărătnicia soţiei lui Lot, cea întoarsă din cale spre cele de dinapoi, a lucrat nu după modelul spiritual arătat de Dumnezeu, ci după tiparul de jos al viţelului de aur, adică după modelul inversat al celor pieritoare. Că atracţia vechiului Israel a fost către cele de jos o demonstrează inversarea lucrărilor. Pe cînd Moise primea pe munte porunca lui Dumnezeu să lucreze totul numai şi numai după modelul de Sus, Aaron turna şi el, la poalele muntelui, pe acelaşi ax, în tiparul de jos, viţelul de aur.

           De altfel, în Vechiul Testament se fac multe referiri la atracţia materiei care învîrtoşează inimile noastre, în dauna celor de deasupra, pregătite de la întemeirea lumii celor ce vor moşteni împărăţia cerurilor.Ştim ce s-a petrecut după „alegerea celor de jos.„Domnul a zis către Moise: «Grăbeşte de te pogoară de aici căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a răzvrătit. Curînd s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o şi-au făcut un viţel turnat şi s-au închinat la el… Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice; lasă-Mă dar acum să se aprindă mînia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine popor mare! “  (Ieşirea 32, 7-10).

                    Necunoaşterea pe plan spiritual, nerecunoaşterea pe plan sufletesc şi răzvrătirea pe plan fizic faţă de Unitatea divină pînă la turnarea unui substitut (idol) a actualizat iar sfîşietor îndepărtarea de Dumnezeu şi a atras mînia Lui.Moise începe cu ardoare implorările către Domnul ca să nu-Şi aprindă mînia asupra poporului. Pentru aceasta, el face apel la anamnesis-ul divin din vremea altei făgăduinţe şi altei recapitulări a fiinţei umane. „Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de lacov, cărora Te-ai jurat zicînd: «Voi înmulţi foarte tare neamul vostru ca stelele cerului; şi tot pămîntul acesta, de care v-am vorbit, îl voi da urmaşilor voştri şi-l vor stăpîni în veci!» “  (Ieşirea 32, 13).La acest argument, în care se actualizează dimensiunea universală a zidirii lui Dumnezeu, Domnul Şi-a abătut mînia şi nu a adus pieirea asupra poporului Său.Moise se pogoară atunci din munte cu cele două table ale legii scrise de Dumnezeu.„Tablele acestea erau lucrul lui Dumnezeu şi scrierea era scrierea lui Dumnezeu, săpată pe table (Ieşirea  32, 16).Apropiindu-se însă de tabăra celor de jos şi văzînd viţelul şi neînfrînarea israeliţilor, Moise însuşi a fost cuprins de o sfîntă mînie şi a azvîrlit, ca necuvenite poporului, cele două table ale legii care  s-au sfărîmat.A căutat apoi să vindece, în măsura posibilităţilor, răzvrătirea neînţelegă-torului popor. Astfel încît, se scrie că Moise a încercat să facă pe israeliţi să asimileze viţelul de aur nu sub forma idolatră care sfida pe Dumnezeu, ci sub formă readusă la pură materie: „Apoi, luînd viţelul pe  care-l făcuseră ei l-a ars în foc (pentru a desfiinţa tiparul inversat, suportul, substanţa păcatului), l-a făcut pulbere (materie fără determinări) şi presărîndu-l în apă (solve), a dat-o s-o bea fiii lui Israel“  (Ieşirea 32, 20).Totuşi, Moise nu poate rectifica decît parţial pe vechii israeliţi din tiparul inferior căci modelul prim, tablele scrise de degetul lui Dumnezeu fuseseră sfărîmate, exilate sub munte, reprezentînd Cuvîntul pierdut care nu se ştia cînd va fi regăsit.Urmează aducerea altor table ale legii cu poruncile lui Dumnezeu scrise de această dată de Moise. Apoi sentinţa: „«Du-te de aici tu şi poporul tău, pe care l-ai scos din pămîntul Egiptului, şi suiţi-vă în pămîntul pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui lacov, zicînd: Urmaşilor voştri îl voi da. Eu voi trimite înaintea ta pe îngerul Meu… Şi te voi duce în ţara unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu voi merge în mijlocul vostru, ca să nu vă pierd pe cale, pentru că sînteţi popor îndărătnic!» Auzind însă acest cuvînt grozav, poporul a plîns cu jale…. Căci Domnul zisese lui Moise: «Spune fiilor lui Israel: Voi sînteţi popor îndărătnic. De voi merge Eu în mijlocul vostru, într-o clipă vă voi pierde».“  (Ieşirea 33, 1-5).S-ar mai putea spune multe despre lucrurile minunate făcute ca vechiul Israel să-şi înnoiască fiinţa pentru a putea primi, după făgăduinţă, în mijlocul său, Prezenţa lui Dumnezeu dar, după cum spune Apostolul, ne-am făcut greoi la înţeles.Cu privire la această sfîntă făgăduinţă din timpul celui mai de seamă prooroc al lui Israel în faţa lui Dumnezeu a rămas rugăciunea lui Moise şi răspunsul Domnului: „A căzut Moise la pămînt şi s-a închinat lui Dumnezeu zicînd: «De am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, Stăpîne, să meargă Stăpînul în mijlocul  nostru…» Domnul însă a zis aşa către Moise: «Iată, Eu închei legămînt înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum n-au mai fost în tot pămîntul şi la toate popoarele; şi tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului…(Ieşirea 34, 9-10). Se înţelege din răspuns că Dumnezeu, care iartă dar nu uită, l-a delegat pe Moise ca om, adică făcut nu născut, deci creatură centrală să stea în mijlocul poporului, dar El însuşi a rămas în transcendenţa Sa proiectînd împlinirea marii făgăduinţe de Prezenţă întrupate pentru timpul cînd poporul va fi cu totul înnoit pentru a-L primi în mijlocul său. De aici şi neputinţa absolută a celor care nu se nasc a doua oară din apă şi din Duh de a-L primi în mijlocul lor pe însuşi Dumnezeu Cel Viu, deşi El stă la uşa inimii şi bate să i Se deschidă. Aceasta rezultă şi din viaţa noastră de zi cu zi aşa cum s-a vădit şi s-a preavădit, cuvînt cu cuvînt, de la convorbirea Domnului Iisus cu Nicodim, învăţătorul vechiului Israel şi pînă în zilele noastre cînd urechi avem dar nu vrem să auzim chemarea Domnului.Cortul mărturiei sub forma lui mobilă – a celui care mergînd rămîne totuşi neschimbat – a servit înduhovnicirii vechiului Israel veacuri peste veacuri pînă la construcţia măreţului Templu al lui Solomon, cortul neclintit care i-a preluat funcţiunile sacre.A trecut apoi, de la zidirea templului lui Solomon, încă o mie de ani – dar o mie de ani în faţa lui Dumnezeu e ca o clipire de gene! (Ps.) – pînă cînd sf. Pavel, mare învăţat iudeu reia, pe scurt, descrierea Vechiului Aşezămînt pentru a explica împlinirea făgăduinţei divine cu asupra de măsură în Noul Aşezămînt, în cortul nefăcut de mînă omenească.Înainte însă ca sf. Pavel să explice lucruri ştiute dar neînţelese, înainte de vremea cînd preotul Zaharia slujea în Templu, înainte chiar ca Moise să isprăvească de întocmit primul cort al adunării, dumnezeiasca Pronie îşi pregătise neştiut sfîntul lăcaş pentru a-1 umple cu Prezenţa Sa făgăduită căci este scris: „înţelepciunea Şi-a zidit Sieşi casă“.„1. Fraţilor, adevărat este că şi Vechiul Aşezămînt avea îndrumări / rînduieli pentru slujba dumnezeiască şi un jertfelnic / altar pămîntesc,2. Căci s-a întărit cortul mărturiei, în el se aflau, mai întîi sfeşnicul şi masa şi pîinile punerii înainte; partea aceasta se zicea Sfînta.3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfînta Sfintelor,4. Avînd cădelniţă de aur şi chivotul Legii ferecat peste tot cu aur. în chivot era năstrapa de aur care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii 5.

            Deasupra chivotului erau heruvimii măririi / slavei, care umbreau jilţul îndurărilor / împăcării, dar despre acestea nu putem acum să vorbim, cu de-amănuntul.6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau pururea / totdeauna în cea dintîi, săvîrşind slujbele dumnezeieşti.7. în cea de-a doua însă numai arhiereul, odată pe an, şi nu fără de sînge pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşelile poporului“. (Evrei 9,1-7).Se recunoaşte şi în acest text alcătuirea fiinţei şi ierarhia stărilor ei. Domeniul corporal se găseşte în curtea din faţa primei catapetesme a cortului mărturiei. Domeniul sufletesc se află întocmit în incinta dinăuntrul primei catapetesme şi se cheamă Sfînta. Domeniul pur spiritual corespunde incintei celei mai interioare numită Sfinta Sfintelor, între aceste domenii / compartimente ale fiinţei comunicarea se făcea pe calea naturală a sîngelui şi astfel Legea veche permitea un ciclu – un an – de funcţionalitate în limite fireşti. Arhiereul intra o singură dată pe an, nu fără de sînge în Sfînta Sfintelor efectuînd pentru sine şi pentru popor o dializă între cele impure şi cele pure. Sîngele purificat pentru un an asigura existenţa organismului creat.Sfîntul Pavel înaintează însă dincolo de cele spirituale căci „Duhul Sfînt ne lămureşte“ (Evrei, 9,8) zice el şi vorbeşte chiar de cele dumnezeieşti iar pentru noi îndumnezeitoare. El spune: „Hristos n-a intrat într-o Sfîntă a Sfintelor făcută de mîini – închipuirea celei adevărate – ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi lui Dumnezeu (Evrei, 9, 24) cu însuşi sîngele Său şi a dobîndit o veşnică răscumpărare“ (Evrei, 9,12). Este unica şi înfricoşătoarea dată cînd pentru înnoirea fiinţei create nu se mai foloseşte sîngele ţapilor şi taurilor, ci se gustă sîngele în care bate pulsaţia Duhului. Fiinţa omenească este spălată şi transfuzată cu Alt sînge decît cel creat şi se petrece minunea de neînţeles a unirii creatului cu necreatul, a „sfintei prefaceri a omului“. „Sîngele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană“ (Evrei 9,14) a ajuns la Dumnezeu pentru că de la El S-a vărsat.Iar noi ştim că „Nimeni nu s-a suit în Cer, decît Cel ce S-a coborît din cer, Fiul Omului, Care este în cer“ (Ioan, 3,13).Astfel încît, cînd Sfîntul Pavel spune că Hristos este „Mijlocitorul“ (Evrei, 8,-6; 9,15), noi ştim că din cer S-a pogorît Mijlocitorul care S-a întrupat în mijlocul poporului, în cuibul făgăduinţei împlinite, în pîntecele Fecioarei despre care ni s-a vestit: „Iată Fecioara va lua în pîntece“.Sfîntul Grigorie Palama ne vorbeşte despre acest cuib însufleţit unde S-a pogorît Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului credincios, iată din cîte alte făgăduinţe împletit: „Făgăduinţa lui Dumnezeu către Ioachim şi Ana că vor naşte la bătrîneţe“, ei care din tinereţe au fost fără copii, şi făgăduinţa acestei minunate perechi către Dumnezeu că vor dărui înapoi Dăruitorului pe cea dăruită (după rînduiala liturghisitoarei făgăduinţe: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate“). După această cu adevărat datorată şi dreaptă făgăduinţă este şi drumul la dumnezeiescul templu cu cea închinată lui Dumnezeu, ca şi neobişnuita intrare a împărătesei acesteia în însăşi Sfînta Sfintelor, care era lăcaşul consacrat lui Dumnezeu şi de unde le vorbea arhiereilor care, la timpul cuvenit intrau acolo o singură dată, în vreme ce Fecioara Maică în vîrstă de trei ani a intrat şi a rămas acolo pentru noi“ (Omilia 53 „La intrarea în Sfînta Sfintelor şi despre viaţa după chipul lui Dumnezeu petrecută acolo a Preacuratei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Măria“).Şi acum ce ne mai rămîne de spus? Nimic. Sau, mai bine-zis, tăcerea. Căci pentru împlinirea Făgăduinţei lui Dumnezu nimic nu poate fi demonstrat deşi toate sînt evidente.Iată, Fecioara a luat în-pîntece!Iată, Cel nemărginit pe Sine S-a încăput şi S-a zămislit dintr-o Maică de-a pururi Fecioară!Iată, fiica Fiului său!Iată, astăzi Dumnezu a născut Fiu mai înainte de Luceafăr!Iată, Dumnezeu S-a făcut Om.Iată, Dumnezeu este Unul în Trei Ipostasuri, Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh în Treimea Cea de o Fiinţă şi nedespărţităIată, Domnul lisus Hristos este în mormînt cu trupul, în iad cu sufletul şi de sînul Tatălui nedespărţit!Iată, Hristos a înviat! Şi ne-a dăruit nouă viaţă veşnică!Luminează-te, luminează-te noule Ierusalim că Slava Domnului peste tine a răsărit! Saltă şi te bucură Sioane!Iară tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te întru învierea Celui născut al tău!Iată, cu noi este Dumnezeu pînă la sfîrşitul veacurilor! Amin.

Roxana Cristian     

 Perspective critice     

Mai bat, oare, clopotele la Tanacu?     


Î

nainte de a se aşterne iarăşi anonimatul peste mica aşezare care a cunoscut, în urmă cu ceva timp, o vînzoleală  (1) caragialiană de care au parte doar actualele urmaşe ale „urbei X“ surprinse de marele comediograf, harnicul ieromonah Savatie Baştovoi scoate o cărticică purtînd un titlu retoric amintind de controversata ecranizare a lui Lucian Pintilie: Pentru cine bat clopotele la Tanacu (2).  Cum, la timpul portivit, şi membrii cenaclului nostru au dezbătut viu subiectul, nu-l reiau aici. Încerc doar să-mi reafirm punctul de vedere, evidenţiat atunci, printre celelelalte: prin intervenţia mass-mediei mereu avide după senzaţionalul negativ, cazul părintelui Daniel Corogean a fost deformat şi caricat (3), după chipul şi asemănarea prinţului acestei lumi, aşa încît BOR, prin reprezentanţii săi, a fost presată să-şi depăşească proverbialele tergiversări comiţînd o gravă eroare: antepronunţarea sentinţei! Cu alte cuvinte, a fost vorba de ignorarea prezumţiei de nevinovăţie în numele secularismului triumfător pe multe meridiane şi al noii religii de sorginte americană: political correctness. Din fericire, deşi tîrziu, prin frazele lor din publicaţia pe care o comentăm, ieromonahul Savatie Baştovoi şi părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa spală graba lepădării Sinodului BOR de călugărul şi de călugăriţele căzuţi în ispită, îndulcesc verdictul judecătorilor mireni, dojenesc mulţimile ignare isterizate de imixtiunea grosolană a mass-mediei care tind, consider,  a-şi depăşi rolul de „cîine de pază al democraţiei“ spre a se erija în „regele fiarelor“:A fost grotesc şi înfiorător să vezi babe şi intelectuali care strigă în faţa camerelor de filmat: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l“ (…) Oamenii laşi îşi ascund setea de răzbunare şi răutate sub masca dreptăţii (…) (Savatie Baştovoi, 2007, p. 42). Să ne rugăm toţi ca justiţia să facă dreptate în sensul adevărului şi să-i elibereze pe cei închişi, iar dacă totuşi, Dumnezeu le va cere un pahar de suferinţă şi amărăciune, să fie paharul lor spre izbăvirea tuturor celor care i-au acuzat şi spre înălţarea Bisericii Ortodoxe, chiar dacă unii ierarhi i-au apăsat fără dragoste şi-i mai apasă încă. Să fie suferinţa lor roditoare pentru spălarea greşelilor lor şi ale noastre (…). (Gheorghe Calciu-Dumitreasa, 12 iulie 2005).

     Prin publicarea documentatelor sale opinii, părintele Savatie Baştovoi dovedeşte curaj, milă autentică şi luciditate. Cum la acestea putem adăuga şi talentul scriitoricesc, considerăm îndreptăţită cronica de întîmpinare favorabilă din aceste pagini de revistă. Pentru cititorii noştri mai adăugăm că Ştefan Baştovoi, după cum se autoportretizează într-o apariţie editorială din 2002, a crescut în familia unui propagandist de „ateism ştiinţific, care a făcut filozofia (sic!) la Leningrad şi a fost educat de părinţi şi de şcoală să creadă că Dumnezeu este o invenţie, avînd plină casa de dovezi: cărţi despre grozovia Inchiziţiei, despre scîrnăviile pe care le făceau călugării prin mînăstriri, despre popii care mîncau găinile văduvelor în post ş.a. (cf. Cuvînt de îndreptăţire, la Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut. Însoţită de un interviu despre predică cu părintele moscovit Andrei Kuraev, Timişoara, Editura Marineasa, 2002, p.7). Hirotonisit ieromonah cu numele Savatie la Mănăstirea Noul Neamţ, părintele călugăr este autorul multor articole de atitudine în reviste ieşene („Timpul, „Convorbiri literare“) ori ziare din Chişinău („Flux“, „Timpul“) şi al unor volume de poezii, romane şi eseuri (menţionăm dintre acestea din urmă două deocamdată: Ortodoxia pentru postmodernişti şi Între Freud şi Hristos). A obţinut pînă în prezent Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova (1996), Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi (1996) şi Premiul Fundaţiei Soros pentru debut. A făcut studii de pictură, filosofie şi teologie (la Academia Teologică din Kiev) şi a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chişinău. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1996 şi a fost deja remarcat de critica literară.Ca mostră a scrisului său ardent, închei cu un fragment din cartea recenzată în cronica de faţă: Scopul meu nu este să fac un tratat de demonologie, ci doar să spun că demonii nu sînt o născocire a subconştientului colectiv, ci făpturi reale, amintite frecvent în Sfînta Scriptură. Adică, dacă spunem că demonii nu există, putem spune că nici Hristos, Care S-a pogorît la iad, n-a existat. Am înşiruit pasaje din Sfînta Scriptură pentru a arăta că dracii şi exorcismele nu sînt făuriri ale Evului Mediu şi nici obiceiuri populare care nu-şi mai au loc în Europa. Altă problemă este că, pentru mulţi, nici Evanghelia nu este o autoritate. Dar şi în acest caz, stimate spirite europene, să ne hotărîm: spunem sau nu pe faţă că nu credem în Evanghelie şi nu mai rostogolim de colo colo butoiul cu slogane, care, mie, personal, îmi aduc aminte de copilăria mea sovietică – „Gata cu dracii, gata cu popii, gata cu biserica!“? (pp. 32-33). 

  9 iunie 2007. 

Mihai Floarea

________

(1) Cu microfoane obraznice şi camere tv. intempestive aduse pe roţi, tocmai din capitală, de cohorte de automobile, utilitare şi camioane aflate într-un perpetuu asediu, speriind toată suflarea lăsată de Dumnezeu, de la furnicile şi găinile ogrăzilor, pînă la ciorile şi guguştiucii văzduhului  etc. etc….

(2) Bucureşti, Editura Cathisma, 2007, 64 p.

(3) Interdicţia de a face Molitvele Sfîntului Vasile este caraghioasă: aceste rugăciuni există în orice molitvelnic şi oricine poate să le citească! În ceea ce-i priveşte pe demonizaţi, există numeroase cazuri în care aceştia au fost legaţi spre a li se citi rugăciuni. În fine, moartea Irinei Cornici a fost cauzată de supradoza de neuroleptice administrată de medici, în conformitate cu expertiza medico-legală: [Atît] cantitatea mult peste normal de adrenalină administrată, cît şi timpul de acţiune prelungit asupra cordului au avut efecte letale, prin fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac ireversibil – cf. raportul medico-legal întocmit de dr. Dan Gheorghiu (v. p. 60).

(4) Îl amintesc aici: 14 de ani de temniţă pentru călugărul D. Corogean, 8 ani pentru maica stareţă şi cîte 5 ani pentru celelalte trei călugăriţe.


       „Educaţia sexuală pentru copii…“(1)!     

N

u-mi închipuiam acum 17 ani, cînd am ieşit în Piaţa Universităţii, ca atras de un magnet al răbdării noastre duse la extrem, că am să ajung să glosez, ca profesor şi tată, o carte cu un asemenea titlu… Şi nu o editură oarecare, ci una de prestigiu (ori poate tocmai de aceea?!…), al cărei director este şi filosof (mă rog, dînsul îşi zice „filozof“, dar eu nu-l iau în serios deocamdată, căci în greaca pe care l-a obligat cîndva, pedagogic, Constantin Noica s-o studieze bine [philo] înseamnă „dragoste“ iar [zophos] semnifică „întuneric“!) aprobă Oanei Bârna redactarea şi Luminiţei Simionescu tehnoredactarea însăilărilor unei „celebrităţi canadiene“, care de 25 de ani ţine lecţii de „ştiinţa corpului“ şi sănătate sexuală pentru copii, adolescenţi şi părinţii lor – cf. nota editurii de la pagina 2)… Iar dacă ţinem cont şi de faptul că e vorba de a treia ediţie în româneşte (prima datînd din 2000 iar a doua din 2004), în pofida faptului că numărul exemplarelor este confidenţial, ne putem face o idee despre amploarea fenomenului…Îmi permit mai întîi un preambul teoretic. Nu sînt de părere că trebuie ignorate astfel de demersuri publicistice (în ceea ce mă priveşte, ca fost editor şi actual autor de articole şi de cărţi de critică literară am susţinut şi voi susţine doar eforturile şi cheltuielile pentru cauze mai bune!); dimpotrivă: cunoscute şi atent dezbătute, sine ira et studio, ca făcînd parte din viaţa cea de toate zilele, cu bunele şi relele unei societăţi încă în devenire, cărţi de acest fel trebuie întîmpinate argumentat aşa cum se cuvine: ca maculatură demnă de indexat în auzul şi văzul celor care au respectivele organe de simţ funcţionale. Dacă scriu în paginile acestei reviste de spiritualitate recenzia de faţă este, aşadar, nu pentru a face publicitate volumaşului cu pricina (cum se întîmplă, de regulă, în recenziile de circumstanţă), ci pentru a îndemna cititorii la reflecţie asupra feminităţii şi masculinităţii din perspectiva creştină – adică exact cum n-o face, programatic, autoarea în cauză. Altfel exprimat, intervenţia de faţă constituie un mod polemic de a adnota o scriere ce promovează ideologia în vogă a vremurilor noastre „p(r)ostmoderne“ şi rog să-mi fie socotit demersul public în primul rînd ca atitudine civică; în al doilea rînd, nu-mi pot ignora nici responsabilităţile pedagogice (în situaţia de faţă, îmi asum riscul de a-mi depăşi atribuţiile din „fişa postului“!). Închizînd ochii la aberaţiile, ori chiar la blestemăţiile ce se comit clipă de clipă, ceas de ceas, zi după zi în cartierul / urbea / regiunea / ţara… unde trăim, acestea nu vor dispărea cumva de la sine – e un mod de gîndire magică demult infirmat de evenimente. Altfel spus, a lăsa „în plata Domnului“ pe cutare ori cutare rătăcit ori răuintenţionat nu mi s-a părut nicicînd un act pur creştinesc, ci o scuză găsită comodităţii, o abstragere din real echivalentă cu o înfrîngere, (încă) o cedare dinaintea celui potrivnic; or, la Judecată am temeiuri să cred că vom fi chemaţi să dăm socoteală nu numai pentru ceea ce am făcut, ci şi pentru ceea ce n-am făcut, deşi puteam face. E la fel de mare păcatul făptuirii a ceva necuviincios creştineşte ca şi al nefăptuirii, după cum sîntem avertizaţi prin scrisul evan-ghelistului ce prelungeşte glasul Mîntuitorului: Întrucît nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut (Matei 25, 45). 

            Trecînd la subiectul propus încă din titlul tipăriturii, afirm că lipsa de ruşine este un sindrom de bază al „postmodernităţii“ în care ni se spune că trăim; aceasta e cea mai urîtă dintre plăgile pe care creştinul practicant o are de tratat cotidian nu numai prin rugăciuni călugăreşti – adică în taină, chinovitic – ci şi prin cuvîntul rostit ori scris, cu orice prilej, cu un ton şi cu o elocinţă comparabile cu ale liber-cugetătorilor, new-age-iştilor, ateilor etc. emitenţi (oricum s-ar autodenumi cei care îşi declară, într-un fel sau altul, credinţa în sine ori într-un dumnezeu oarecare susţinînd, însă, în numele libertăţii omului, amorul liber, exhibiţionismul, homosexu-alitatea, transsexualitatea, clonarea ş.c.l., toţi aceştia pot fi denumiţi pseudoreligioşi). Întrucît cel ce atacă mizează întotdeauna pe lipsa de reacţie a victimei, spre deosebire de aceia care interpretează Evanghelia doar ca un cod al inactivităţii, al răbdării infinite, trebuie să afirm din perspectivă pedagogică: violenţa, ca apanaj de bază al agresorului, se cuvine mereu întoarsă, după principiul bumerangului, asupra celui ce-o utilizează spre a-l descuraja şi a-l anihila, riposta vizînd, deopotrivă, şi pe alţii ce-ar vrea să procedeze la fel. De la astfel de cedări succesive din partea majoritarilor se revendică astăzi aşa-numitele libertăţi de exprimare afişate pînă la sfidare de feluriţi minoritari (exemplu tipic e marşul homosexualilor ce se vrea, şi la noi, o obişnuinţă, acaparînd, an de an, în pofida protestelor noastre, spaţiul public). Un mijloc nimerit îl constituie, pe lîngă schimbul de replici în văzul şi auzul tuturora, şi dezbaterile publice, menite urnirii întru angajare a nehotărîţilor şi a timizilor. Oferind, pe lîngă o viaţă exemplară, şi variante de răspunsuri calme, cumpănite cu iubirea de semeni pe care  ne-a cerut-o direct ori ne-a sugerat-o în multe dintre pildele Sale Iisus Hristos (căci nu moartea păcătosului a vrut-o, ci întoarcerea lui vie, roditoare, în mijlocul alor săi), îndrăznesc să cred că, ripostînd tuturor acestor atacuri, am respecta spiritul Evangheliei, nu doar litera ei (căci fără fapte, credinţa moartă este, după cuvîntul Apostolului). Ideal ar fi, aşadar, să se determine presa audio-vizuală şi scrisă a reconstitui faptele de la care pleacă orice buletin de ştiri din toate unghiurile – inclusiv din acela creştinesc –, a organiza cît mai multe dezbateri şi anchete de larg interes (reamintesc: una dintre ele a fost pe tema aşa-numitei „scoateri a icoanelor din şcoli“ (2) ). Amintesc doar în treacăt aici despre necesitatea alungării politicului din prim-planul media acolo unde-i este locul, anume printre ocupaţiile necesare, dar banale precum aceea de administrator de bloc ori lucrător la salubritate (ca orice meserie, şi temporarele îndeletniciri de parlamentar, şef de partid etc. se pot exercita onest şi în tăcere, fără surlele şi trîmbiţele cu care s-au obişnuit politicienii dornici de spectacole ce viciază mentalul colectiv). 

            În privinţa întrebărilor copilăreşti pe care autoarea cărţii le invocă drept argumente pentru activitatea ei, aceste nedumeriri proprii îndeobşte semianalfabeţilor părînd a-i îndreptăţi cariera (deşi realitatea este că şi această femeie, ca şi atîţia alţi băgători de seamă extrem de sfătoşi din lumea aceasta largă, ce mizează pe ignoranţa şi nesimţirea semenilor, îşi face din căutarea cu lumînarea a dilemelor un fel de profesiune de credinţă!), observ mai întîi că raţiunea, considerată de ea o armă redutabilă, îi joacă adeseori feste! Bunăoară, la o bună parte dintre întrebările „trăznite“ (3) pe care se simte datoare să le provoace (multe dintre ele fiind reproduse, cu un corp de literă aparte, în textul de bază), autoarea nu răspunde, aşa cum se întîmplă la cele de la p. 126, 129, 140 ş.a.m.d., iar la altele răspunsul este anapoda – p. 37, 82, 108 etc. Spre a exemplifica, iată ce stă scris la p. 37: Cînd o fetiţă de doi ani care urmăreşte o scenă de dormitor dintr-un serial îi spune mamei: „Mami, cînd mă uit la oamenii ăia simt că-mi ticăie ceva“, un răspuns potrivit din partea mamei poate fi: „Da, puişor, e normal, şi nu te speria, o să se oprească imediat“. Situaţia nu mi se pare hilară, ci de-a dreptul scandaloasă nu numai din punctul educaţiei sexuale pe care vrea cu dinadinsul s-o facă M. H., ci inadmisibilă pedagogic în general, adică din toate perspectivele educative posibile: unui copil de doi ani nu i se cuvine a urmări un serial despre care o mamă responsabilă ştie că prezintă scene erotice (doar n-o să mi se spună că individa în cauză e analfabetă, neînţelegînd avertis-mentul tip bulină de pe micul ecran)! Sau, la p. 82, la întrebări de genul „Prietenii mei spun că devii foarte supărăcios cînd treci prin pubertate. E adevărat???“ se răspunde: Ai un acces de veselie atunci cînd începi să rîzi din senin şi nu te mai poţi opri. Şi de obicei rîsul tău e contagios. Ai un acces hormonal de veselie şi hormonii tăi intră în rezonanţă cu toată lumea din jur, constat o confuzii de ordin logic, semantic şi chiar ştiinţific (de pildă, cum pot hormonii „să intre în rezonanţă etc.“ e un mister pe care doar un eventual laureat Nobel ne-ar putea explica! Asta doar dacă n-o fi fiind vorba de vreo greşeală de traducere, căci, mărturisesc, nu m-am ostenit să recurg la originalul în engleză). În fine (căci doar nu intenţionez o exegeză a cărţuliei!), la p. 108, unde sînt vizaţi elevii de 16-17 ani, găsesc sfaturi despre necesitatea studiului individual pentru a învăţa să devină maturi sexual. Cărţile pot fi foarte folositoare, şi nu văd de ce unui adolescent mai mare nu i s-ar oferi cărţi despre sănătatea sexuală a adultului. Răspunsul e simplu, doamnă M. H.: pe de o parte, la vîrsta respectivă altele sînt priorităţile educative, iar pe de altă parte inapetenţa pentru lectură a tinerilor deja deformaţi de supraabundeţa productelor audio-video cu care-l bombardează societatea consumistă actuală e un contraargument puternic (pedagogii au constatat demult cu îngrijorare: copiii de 13-17 ani refuză cu încăpăţînare să mai citească fiindcă efortul lecturii e mult mai mare decît acela al îngurgitării televizuale (4)!). Iar dacă tot ar trebui depusă strădania de a le cultiva adolescenţilor nevoia de lectură, atunci de ce să nu le aducem de citit reviste şi cărţi despre alimentaţia corectă, bunăoară, care e mult mai importantă decît tema sexualităţii, în contextul otrăvirii generale a omenirii aşa-zis civilizate cu E-uri (aditivi şi coloranţi cancerigeni), despre valorile civice ori moral-religioase, ca să nu mai vorbesc – provocînd un „conflict de interese“, ca să zic aşa, dat fiind faptul că sînt profesor de literatură! – despre lecturile obligatorii la literatură, sau la istorie, la geografie şi la celelalte obiecte de studiat în şcoală?… Relativ la ceea ce fac oameni precum M. H., traducătorii şi editorii de la „Humanitas“ ori de aiurea, românii neaoşi au o zicală: ţara arde şi baba se piaptănă. N-o să uzez de adagiul „postmodern“ la această zicere, auzit undeva, doar spre destinderea cititorilor, ci de această dată spre luare aminte: păi, dacă baba altă treabă n-are!? Oare chiar să nu mai fie nimic de scris, de tradus, de (re)editat în România de azi?În atingere cu asemenea publicaţii vulgarizatoare uzînd de sigla „practic“, aşa cum e cazul traducerii de care m-am ocupat, mai-mai că ne vine să nu mai adăugăm nicio frază cu adevărat folositoare pentru creştinul… practicant!…Risc totuşi să mai scriu: dacă modelele autentice de feminitate şi masculinitate ale creştinilor sînt Fecioara Maria şi Iisus Hristos – ca să nu mai amintesc decît în treacăt de puzderia cutremurătoare de martiri şi sfinţi pomeniţi în calendar –, atunci oare ce rost mai are să provocăm întrebările pruncilor despre nişte nevoi de-ale bieţilor adulţi căzuţi „sub vremi“ (nici măcar aceste nevoi nu sînt ale tuturor adulţilor, după cum bine se ştie!), despre nişte banale realităţi biologice pe care orice părinte sau pedagog responsabil, orice preot-duhovnic le poate epuiza în mai puţin de zece minute? A, că s-au tot creat în societatea secularizată şi împietrită consumist a zilelor noastre nevoi artificiale, abuzuri şi perversiuni inimaginabile, frizînd cu toatele patologicul, aceasta-i apanajul tatălui minciunii! Lui să i se dea/ceară socoteală! Pe el să-l întrebe puzderia de nelămuriţi ai mapamondului! Lui să i se închine, ca mare maestru, toţi „învăţaţii“ de tip M. Hickling!… Cît despre mine, pedagogul şi părintele ce nu are întrebări şi nelinişti de felul acelora pe care mizează o asemenea publicaţie, vreau ca în final să întorc regula socotită de autoare fundamentală (pe care o şi citează, cu vădită plăcere de cîteva ori – v. p. 36, 131, 135 etc.: cine spune nu, trebuie ascultat întotdeauna grafiind cu majuscule un NU hotărît mesajului acestei cărţi!  

Bucureşti,

20 aprilie 2007

Mihai Floarea  

P.S.: O veste a zguduit mass-media în ultimele zile: sinuciderea unui adolescent… „din dragoste“ (sic!). Scriu sintagma vehiculată de nenumăraţi comentatori şi nu pot să nu (mă) întreb: care dragoste? Una adulterină, desigur, pe care cu uimitoare seninătate atît „lumea bună“, cît şi oamenii de rînd o îngăduie şi chiar o cultivă în proporţii aproape de masă în zilele noastre!… Iată o demonstraţie practică a puterii celui potrivnic; avem dinainte, prin acest nefericit eveniment, una dintre cele mai clare consecinţe ale păcatului neruşinării despre care teoretizam în cronica mea… Mă tem însă că, dînd ascultare unor „pedagogi specialişti în sex“ precum M. Hickling, şi alte familii de români ce vor aplica orbeşte „modernele concepţii“ propovăduite cu sîrg în Occident se pot aştepta la deznodăminte similare…  

31 mai 2007.

M. F.           

   ___________

(1) Meg Hickling, More Speaking of Sex, Kelowna, Canada, Northstone Publishing, 1996, 1999. Traducerea românească e semnată de Felicia şi Marius Ienculescu-Popovici, Bucureşti, Humanitas, 2007.

(2) Nu trec nici aici cu vederea tentativa cu pricina, asupra căreia, la vremea potrivită, m-am pronunţat prompt şi eu (v. nr. 20 al revistei „Euxin“), socotind-o un bun argument al tezei mele că tocmai reacţia vie a societăţii – părinţii, elevii, profesorii, unii ziarişti etc. – a fost descurajantă pentru iniţiatorii afrontului spiritual în cauză la adresa majorităţii; e nevoie, deci, de cît mai multe asemenea reacţii sănătoase şi dătătoare de speranţe pentru cei care cred, precum subsemnatarul, în redresarea moral-economică rapidă a românilor.

(3) Folosesc anume acest cuvînt spre a aminti o emisiune tv. (de inspiraţie tot occidentală), în care rîsul are cel mai înalt grad de perversitate imaginabil, întrucît se profită de candoarea unor copii spre a se induce auditoriului adult numeroase conotaţii social-politice şi îndeosebi sexuale! La fel, acele samavolnice filmuleţe realizate „cu camera ascunsă“ le consider de o stupizenie şi de o vulgaritate strigătoare la cer, căci, în general, a rîde de cineva, iar nu de o situaţie anume, de un context intenţionat, conştient creat de protagonist, constituie un act de o mîrşăvie fără seamăn, lezînd însăşi esenţa libertăţii fiinţei create de Dumnezeu. Cum spunea într-o predică duminicală duhovnicul meu, părintele Ion Popescu de la Biserica Icoanei, se atentează prin astfel de mijloace, la fel ca în împrejurările bîrfirii, la „uciderea imaginii semenului“. În ultimă instanţă, doar diavolul îşi poate permite să-şi bată joc în asemenea hal de oricine, oricît şi oricînd, iar cel prin care se face voinţa potrivnicului se ştie deja ce plată grozavă riscă…

(4) Am recomandat deja, într-unul dintre numerele mai vechi ale revistei (v. nr. 17 / 2006, pp. 34-36), cartea lui Virgiliu Gheorghe Efectele televiziunii asupra minţii umane. Acum voi cita, fără comentarii, doar două paragrafe semnificative: Byron Reews (…), Esther Thorson (…) şi colegii lor (…) au constatat [încă din 1986 – n.n.]  formal feathures, ce caracterizează oricare emisiune tv. (tăieturi de plan, rotiri ale camerei de filmat, edits, pans, mişcări rapide ale camerei, zgomote bruşte), au capacitatea de a provoca din partea telespectatorului un răspuns numit reacţie orientată, care are ca efect menţinerea atenţiei fixate asupra ecranului (…). De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel de experienţe care îi bruschează şi le seduc atenţia, cînd sînt puşi în faţa realităţii (diferite activităţi zilnice) care nu şochează în niciun fel, nu-şi mai pot concentra atenţia. De exemplu, la şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă avînd forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată gîndindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinţe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseşte  (p. 71); O altă trăsătură fundamentală a nihilismului, manifestată în peisajul programelor tv., regăsită în toate cele patru stadii ale mişcării nihiliste, alături de relativizarea adevărului şi negarea autorităţii sau a ierarhiilor, este negarea adevărului creştin sau a mesajului evanghelic (…) Cel mai bun mijloc prin care televiziunea poate şi reuşeşte să facă o educaţie ateistă, să-L scoată pe Dumnezeu din inimile oamenilor este să creeze  pe micul ecran o lume în care nu se simte nevoia de Dumnezeu, în care prezenţa Sa nu se întrezăreşte în conştiinţa oamenilor sau în comportamentele lor. (p. 253).



 

Anunțuri

4 Responses to EUXIN 21

  1. euxin spune:
    CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR, NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE – prima parte – 1. DE CE NE ÎNBOLNĂVIM? Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău. Supraconştiinţa ta, latura ta divină, Dumezeul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale este ceva care se opune legii iubirii. De aceea este necesar să captezi mesajul şi să mulţumeşti supraconştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să descifrezi mesajul, bolile şi accidentele tale nu vor face decât să se intensifice. Cănd starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce e vorba. Dacă boala e puternică înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe drumul dragostei. Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un semnal. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui. Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficienta iubire de Dumnezeu. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin noi ne cufundăm în uman şi începem să depindem de acesta, adică de viaţă, desfătare sexuală, mâncare, dorinţe şi conştiinţă. Cu cât depindem mai mult de acestea cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea. Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să accepţi pierderea umanului, să vezi în aceasta voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează asupra faptului că noi ne aflăm pe un drum greşit. Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt boala se datoreşte pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic te vindeci trupeşte dacă te-ai vindecat sufleteşte. Noi oamenii suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfinei Treimi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi orice dezechilibru al uneia din cele trei structuri ne aduce suferinţă. Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta din vina ta. Tu nu poţi să fii bolnav fără ca la un anumit nivel să-ţi cauzezi boala şi poţi să te faci iarăşi bine într-o clipă, pur şi simplu decizând aceasta. Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi bolilor datorită coeficientului de imunitate care este foarte scăzut, De acea, oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Drumul însănătoşirii este drumul câtre Dumnezeu. Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se autoîmbolnăvesc. Oamenii cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea. Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm, să acumulăm iubire pentru Dumnezeu. Cu cât mai puternic se schimbă omul lăuntric în direcţia bună cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede poate învinge boala. Întotdeauna bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizcă. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ce au pătruns în câmpul omului. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură poate să fie blocarea acestuia, adică boala. Când omul încalcă Legile Supreme se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul său defensiv şi el devine o pradă uşoară pentru virusu, care îndeplineşte funcţiile unui program punitiv. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale. Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe. Gândurile sumbre, pline de neîncredre, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca pe alţii şi de a-i condamna, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce va conduce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii este imposibil să ai un corp sănătos. Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea şi nereuşitele noastre. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creem singuri prin gândurile noastre distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut. Sentimentul de prosperitate prin rezonanţă atrage prosperitatea. A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic. Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze ci efecte ale stării mentale în care vă complaceţi. Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau ca o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă. Orice boală porneşte din minte. Mulţi bolnavi îşi pregătesc în mental, cu străduinţă, anii de-a rândul, o înbolnăvire definitivă. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător. Adevărata vindecare începe în momentul în care ne gândim ce am vrea să facem atunci când ne vom recâştiga sănătatea. Nu tratamentul medical este cauza vindecării, ci credinţa fermă. ”De veţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede”. (Marcu 9, 23) Când suntem bolnavi să cerem să ni se dea sănătate şi nu să fim vindecaţi de boală. În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el cu atât produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască. Când se îmbolnăveşte cineva să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant. Atenţia exagerată în timpul bolii întreţine boala şi dependenţa. Dacă compătimeşti un om, te poţi îmbolnăvi. Pe om poţi să-l ajuţi, dar nu să-l compătimeşti. Compătimirea se adresează corpului şi poate prejudicia spiritul omului. Când compătimeşti un om bolnav înseamnă să nu fii de acord cu boala lui, dar nu iei în considerare cauzele spirituale ale bolii respective, care favorizează destrămarea spiritului. De aceea, boala trebuie acceptată cu smerenie. Singura soluţie a celorlalţi este să se roage pentru sănătatea lui, dar nu să-l compătimească. Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă. Când rana este tratată cu iubire ea se vindecă repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viaţă, în funcţie de cât de mult a-ţi capitulat în faţa iubirii. În măsura în care putem păstra în suflet starea de bucurie şi iubire vom putea să învingem treptat orice boală. Vindecările au loc doar atunci când greşelile sunt plătite, lecţiile învăţate, atenţionarea luată în seamă. Nu este suficient să acceptăm boala, trebuie să ne bucurăm că ea ne salvează sufletul şi trupul. Noi trebuie să acceptăm toate umilinţele, neplăcerile pricinuite trupului nostru prin intermediul cărora ni se purifică sufletul. Obiceiul oamenilor de a discuta în societate despre simtomele diverselor boli, cauzele lor, morţi, agonii şi scene de coşmar atrag asupra lor un torent de impresii dăunătoare, care le vor pricinui boli şi suferinţe. Să nu uitaţi locul în care v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a leagat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Să nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo paternul lui bioenergetic funcţionează cel mai bine. Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi putem uşor să observăm că: jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru avere, pentru ca apoi în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea. 3. CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR Prin boală omul trebuie să înţeleagă că a greşit undeva pe drumul vieţii şi până nu-şi elimină greşeala nu se poate vindeca decât parţial, deoarece în el persistă cauza generatoare de rău. De aceea trebuie ca mai întâi să fie depistată cauza bolii, iar bolnavul să înţeleagă să evite pe viitor greşelile comise, Dacă nu se elimină cauza aceasta poate alimenta în continuare boala sau poate migra de la un organ la altul. Când cauzele vor fi eliminate boala va dispărea. Astfel:  ACNEEA (coşurile): înseamnă neacceptarea propriei persoane. Nu îţi place propria persoană.  ALCOOLISMUL: implică probleme legate de tatăl său; trebuie cultivătă detaşarea de acesta. Alcoolicul părăseşte familia, slujba, viaţa, dar nu se lasă de alcool. El se află în relaţie de dependenţă de alcool şi aceasta înseamnă că din suflet lipseşte iubirea. Persoana trebuie să iubească. Să iubească lumea din jur şi, dacă acest sentiment îi lipseşte, în suflet i se instalează o stare de disconfort, de chin spiritual. De aceea el încearcă să-şi reprime această durere prin orice mijloace. Trebuie ca omul să înceteze să mai poarte supărarea pe lumea din jur şi să intre în armonie cu ea, pentru că armonia înseamnă iubire. Cine de nimeni nu este iubit şi pe nimeni nu iubeşte foarte uşor se pierde în valurile ispitelor. Cei mai mulţi dintre oamenii nenorociţi şi dintre făcătorii de rele sunt jertfe ale unei copilării triste, în care au fost lipsiţi de iubire şi de purtarea de grije. Aceştia nu au ajuns să iubească pe nimeni. Nu trebuie uitat niciodată că lucrurile care ne fac dependenţi generează numai suferinţă.  AFECŢIUNILE PULMONARE: păstrează deseori jale reprimată, necazuri, supărări, frica de a simţi plăcerea şi bucuriile vieţii. Tuberculoza arată că într-o viaţă anterioară persoana respectivă a trăit numai pentru valorile materiale.Gândirea răului despre lumea înconjurătoare. Tuberculoza, pneumonia şi bronşita se datorează unor supărări de lungă durată. Când nu iubim lumea înconjurătoare au de suferit plămânii.  AFECŢIUNI LA SUPRARENALE: înseamnă indiferenţă, ignoranţă faţă de sine, anxietate.  ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulţumirilor faţă de oamenii apropiaţi şi lumea înconjurătoare.  AMIGDALITA: reprezintă consecinţele stărilor de teamă, a emoţiilor reprimate.  ANEMIA: este o utilizare incorectă a oxigenului la nivelul globulelor roşii şi este consecinţa unui refuz de a-şi utiliza talentele în serviciul aproapelui.  ANGHINA: reprezintă teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului.  APENDICITA: frica de viaţă, blocarea curgerii binelui  ARTRITA: apare la persoanele care nu sunt iubite. Spirit prea critic şi rigiditate provenită din mental. Nu încerca să-i schimbi pe ceilalţi, acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt. Dacă artrita e prezentă la nivelul mâinilor, braţelor, picioarelor şi şoldurilor eşti încredinţat că oamenii se folosesc de tine. În realitate nu exprimi ceea ce vrei. Acceptă întotdeauna să te sacrifici pentru ceilalţi şi apoi să începi să-i critici. Corpul tău îţi spune că e vremea să te afirmi prin tine însuţi.  ARTEROSCLEROZA: rezistenţă, tensiuni, refuzul de a vedea binele.  ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns suprimat. O femeie şi-a alungat fica din casă. Aceasta a crescut, apoi s-a îmbolnăvit de astm, care nu a mai putut fi tratat cu medicamente. Când fica a reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.  AUTISM: întro experienţă anterioară, individul a manifestat refuz al societăţii (mizantropie), ducând o viaţă marginală. Acum singura soluţie este iubirea pe care va trebui să o dăruiască şi să o primească de la apropiaţii săi.  ATAC, APOPLEXIE: fuga de familie, de sine şi de viaţă. Un accident indică un sentiment de vinovăţie. Un accident este de fapt un avertisment în plus pentru a deveni conştient de faptul că e inutil să te simţi vinovat.  BAZINUL: reprezintă aspecte creatoare şi procreatoare ale individului. O problemă a bazinului subliniază că chakra rădăcină nu funcţionează corect. În general, disfuncţia se datorează schemelor negative privind sexualitatea.  BILA: plăcerea pentru măncăruri fierbinţi, iuţi, acre, uscate şi sărate deranjează funcţia bilei. De asemenea mânia, supărarea, frica, activitatea sexuală excesivă sunt factori de dereglare a bilei.  BOALA PARKINSON: reprezintă teama şi dorinţa intensă de a controla tot şi pe toţi.  BOLILE DE PIELE: apar datorită acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema pielei subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. Psoriazisul şi alte boli de piele reprezintă o lipsă de iubire pentru sine şi o respingere a tot ce viaţa îi oferă individului. Psoriazisul poate fi şi cauza unui orgoliu nestăvilit, o trufie exacerbată. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.  BRONŞITA: se declanşează într-un mediu familial foarte tensionat.  BOLILE NERVOASE: se referă la sistemul nervos central, cel care conduce, coordonează toată viaţa omului. El reprezintă comandamentul suprem al sistemului nervos şi al întregului organism. Starea pe care medicii o numesc depresie este o lipsă a dorinţei de a trăi. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorinţei de a avea copii sau se naşte un copil nedorit (fată în loc de băiat sau invers, ş.a.). De fapt cele mai multe greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii faţă de viitorul copil crează acestuia un program de autodistrugere. De aceea deprimarea odată instalată nu mai poate fi uşor vindecată. Când te simţi continuu nefericit şi nemulţumit, când nimic din jur nu-ţi mai place te îndrepţi spre depresie. Depresia este o agresiune împotriva ta însuţi. Conflictul cu spaţiul în care trăieşti predispune la dizarmonii nervoase. Grijile permanente sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos sau asupra acelor boli care ţin de somatizări nervoase. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană duce la dizarmonii psihice, bolile de vedere, de auz, de percepţie. Dacă te autoculpabilizezi, predispoziţia de a achiziţiona o boală psihică este foarte mare. Stresul, tensiunea, îngrijorarea provocă insomnie, dureri de cap, alergii, boli cronice, ulcere, tensiune arterială, infecţii etc. Bolile pe fond nervos provin din ciudă, mânie şi alimentarea cu gânduri negative. Stările de stres din copilărie şi adolescenţă care n-au fost depăşite pot influenţa negativ caracterul, sănătatea şi soarta urmaşilor. Dacă un om păstrează pică celui decedat, acest lucru se va reflecta negativ asupra sa şi poate duce la diferite boli, tulburări psihice, schimbarea caracterului. Cei care nu cred în Dumnezeu sunt alienaţi, înstrăinaţi, îndepărtaţi de natura umană, de Dumnezeu. De aceia oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi la boli datorită scăderii coeficientului de imunitate. Neliniştea este ucigătoare. Valul de nelinişte din sufletul nostru este oglinda angoasei, a anxietăţii, fricii etc. Nevroza anxioasă se caracterizează printr-o stare de nelinişte, adesea extremă, cu frică de moarte şi cu sufocări, cu palpitaţii, transpiraţii, ameţeli, tremurături şi cu senzaţia de oprire a inimii.  CANCERUL: este boala întristării, reprimarea sentimentului negativ, deprimarea şi nemulţumirea faţă de sine, de soartă şi ataşament faţă de viitor. Bolnavii de cancer cad în depresie şi regretă trecutul. Regenerarea iubirii faţă de alţi oameni este prima cale spre vindecarea cancerului şi a altor boli. Femeile care ţin mari supărări în profunzime se îmbolnăvesc de cancer. De fapt toate emoţiile înăbuşite produc cancerul. Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce provoacă şi explozia celulelor din corpul tău. Dacă jignim prin cuvinte persoana iubită putem să ne alegem cu cancer la buze, la limbă sau gingii, iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de cancer hepatic. Dacă ne vom supăra în permanenţă pe persoana iubită, pe sine şi pe soartă ne vom îmbolnăvi de cancer la piept. Dacă vom gândi agresiv despre cei apropiaţi riscăm un cancer la stomac. Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat cel puţin jumătate din lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând astfel evoluţia. Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. De fapt, cancerul este o boală a sufletului şi de aceea trebuie vindecat întâi sufletul.  CANCERUL MAMAR: se datorează supărărilor pe tema iubirii şi o permanentă nemulţumire în legătură cu banii, cu situaţia materială.  CANCERUL LA PROSTATĂ: apare datorită lipsei dorinţei de a trăi, care loveşte în prima chakră. Cancerul stopează dorinţa de a-ţi ucide propriul suflet.  CEFALEE, MIGRENELE: supărarea puternică pe un semen al tău duce la un blocaj energetic.Remediul se realizează prin schimbarea gândului de ură în pace şi adoptarea unei gândiri pozitive. Restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.  CEAFA ÎNŢEPENITĂ: refuzul de a se schimba, teama de noutate.  CELULITA: înseamnă mânie depozitată.  CHELIA: exprimă teamă, tensiune şi încercarea de a controla totul. Neîncrederea în procesul vieţii.  COLESTEROLUL CRESCUT: corespunde înăspririi naturii sentimentale, rigidităţii persoanelor care îşi crează o carapace de protecţie. Acel individ are o mare teamă de a accepta bucuria. El ar trebui ca în permanenţă să lase emoţia şi energia iubirii să curgă prin fiinţa lui.  COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă amprenta împlinirilor noastre, a blocajelor noastre şi a temerilor noastre, a refuzului de a evolua, de a iubi, a tuturor suferinţelor şi temerilor pe care acestea le generează. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea pe omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor este mare poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze o cocoaşe. În această situaţie trebuie să vă rugaţi pentru dvs. şi pentru întregul neam ca să fie îndepărtate supărările, nemulţumirile de sine, de situaţie şi de soartă. Omul apropiat, îndrăgit, este dat de soartă şi Dumnezeu, iar supărările mari la adresa lui sunt, simultan, supărări pe soartă şi Dumnezeu. Blocajele în partea de jos a coloanei indică teama de viitor şi lipsa de susţinere financiară. Durerile sau blocajele în partea de mijloc a coloanei indică un sentiment de culpabilitate şi dificultăţi de detaşare faţă de trecut. Durerile sau blocajele în partea de sus a coloanei indică neînţelegerea de către anturaj, o lipsă de susţinere afectivă, impresia permanentă că are nişte responsabilităţi greu de suportat. O sciatică, de exemplu, indică teama de viitor şi de problemele băneşti, nesusţinerea din partea anturajului. Fracturile de coloană apar nu numai că te superi rău, dar şi pentru că te superi pe cineva. Oamenii supărăcioşi nu ştiu să accepte umilirea dorinţelor şi, de aceea, au coloana încovoiată. .  COMA: fuga de cineva sau de ceva.  CONGESTIA CEREBRALĂ: se datorează respingerii vieţii şi afişarea unei încăpăţânări. Ura se naşte în cap şi se blochează prin traumatism cranio-cerebral.  CONJUCTIVITA: mânie neexprimată, frustare.  CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile. Nu vrea să facă loc la ceva nou. Trebuie să lase trecutul şi să meargă mai departe.  DEGETELE ARTRITICE: dorinţa de a fi pedepsit, culpabilizări, senzaţia de victimă.  DIAREEA: teamă, refuzul de a slăbi încordarea. Refuzul de accepta idei noi.  DIABETUL: nu-i atât o boală cât o reacţie de apărare a organizmului. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ale altor oameni pătrunse în câmpul acestuia. Cu cât mai puternic şi mai periculos este programul distructiv cu atât mai eficientă şi mai sigură trebuie să fie blocarea acestuia, respectiv a bolii semnalate. Cauza principală este dorirea unui rău din tot sufletul unei persoane iubite şi de care te-ai despărţit. Aceste sentimente provoacă diabetul pentru că au ucis iubirea şi prin aceasta legătura cu cosmosul. De aceea să nu renunţaţi niciodată la persoana iubită. La paisprezece ani o fată se îndrăgosteşte puternic de un tânăr, însă a trebuit să se despartă că erau incompatibili. Fata a început să-l urască de moarte pe tânăr. Prin uciderea acestei iubiri ea a căpătat diabet, întrucât a încălcat legile de bază ale universului. S-a produs o ruptură între ea şi Dumnezeu.  DINŢII: dificultăţi în a lua decizii. Distrugerea dinţilor apare ca efect al vorbelor rele adresate părinţilor, rudelor şi urarea răului oamenilor apropiaţi. Plângerea de soarta proprie şi o alimentaţie incorectă, existenţa geloziei şi a supărărilor ascunse. O durere a dinţilor înseamnă că e timpul să iei o decizie fără să-ţi fie teamă de rezultate.. Întrucât dinţii ţin de dorinţe, lipsa dinţilor din faţă este dovada unei blocări dure a swxualităţii necontrolate.  ENCEFALOPATIE: certurile foarte puternice înainte de naşterea unui copil, ajungând până la limita divorţului şi, chiar, la gânduri de sinucidere fixează în structura câmpului copilului programe puternic distructive. Copilul care se naşte plăteşte prin această boală.  EPILEPSIA: este rezultatul unei depresii de profunzime.  FEBRA: este un semn de furie interioară gata să explodeze. Toate dorinţele înăbuşite, închise în tine explodează. Încetează să aduni totul în tine. Supărarea şi furia nu-ţi sunt benefice, te pedepseşti singur.  FICATUL: este organul care ripostează la supărarile pe oamenii apropiaţi şi păstrează deseori mânie reprimată. Ficatul este sediul celor mai negative emoţii (ura, mânia, furia). Problemele de ficat vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane, ca rezultat al unui conflict între suflet şi mental. Ficatul suferă la persoanele cărora le place să facă o apreciere dură a celor apropiaţi. Stresurile de orice natură au un efect negativ asupra ficatului. Ficatul este un instrument al sufletului şi, de aceea tratamentul depresiei nu poate fi despărţit de cel al ficatului. O mare putere o au emoţiile asupra ficatului şi a secreţiilor bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna dispoziţie, voia bună – măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complect. Ficatul este foarte sensibil la supărări. Să ne amintim de un proverb popular care spune de supărare i s-a vărsat fierea în sânge. Supărările agresive pe oamenii apropiaţi determină cancerul ficatului. Problemele de vezică biliară arată îngustime de spirit. Icterul se poate declanşa la individul care suferă un prejudiciu pe care el nu-l va şti să-l îndrepte. Hepatita reprezintă rezistenţă la schimbare. Refuzul de a vedea limpede, de a discerne. Ficatul este legat şi de credinţă. Credinţa în univers permite emoţiilor negative să curgă pentru a curăţa ficatul.  FRIGIDITATEA: teamă, negarea plăcerii. Credinţa că sexul este rău. Parteneri insensibili.  GAMBELE: reprezintă personalitatea, Eu-L inferior. Sunt în analogie cu semnul vărsătorului.  GÂTUL: orice problemă legată de gât corespunde temerii de a întreba şi de a se exprima, sau un blocaj al creativităţii inspirate. Refuzul schimbării, rigiditate, mânie ascunsă datorită unor cuvinte jignitoare.  GENUCHII: simbolizează legătura între suflet şi personalitate. O problemă la genuchi indică o îndepărtare de scopul său din această încarnare şi un refuz de a evolua, mândrie înmagazinată, încăpăţânare şi lipsă de flexibilitate..  GINGIILE: durerea gingiilor înseamnă că trebuie să-ţi întăreşti hotărârea luată.  GLEZNELE: reprezintă capacitatea de a lua noi direcţii. Fiinţa încarnată este duală, dispunând de parte masculină şi de parte femenină. Este natural ca gamba, ce reprezintă tocmai personalitatea, să aibă două oase – tibia şi peroneul. Pentru o femeie tibia corespunde sexului său, iar peroneul reprezintă partea sa masculină inconştientă. La bărbat tibia îi reprezintă sexul, iar peroneul partea sa femenină inconştientă.  GREAŢA, VĂRSĂTURILE: respingerea unei idei, a unei persoane sau a unei experienţe. Pentru o femeie însărcinată arată că nu a vrut să aibă copilul.  GUTURAIUL: se declanşează într-o perioadă de confuzie a individului sau în urma unei temeri, culpabilităţi. Nasul care curge reprezintă lacrimi şi o purificare necesară.  HEMORAGIILE NAZALE: cauza principală este trufia.  HEMOROIZII: teama de a slăbi încordarea.  HERNIA DE DISC: înseamnă indecizie, senzaţia că viaţa a devenit de nesuportat.  HERPESUL: culpabilitate sexuală.  HIPERTENSIUNEA: subliniază o facultate de a iubi prea limitat şi o lipsă de compasiune. Persoana trebuie să-şi exprime iubirea pentru tot ceea ce întâlneşte şi pentru tot ceea ce vede. O altă cauză poate fi vechile probleme emoţionale, nerezolvate.  HIPOTENSIUNEA: arată, de asemenea, o iubire limitată, dar în sensul că această persoană a fost foarte negativă şi defetistă, necrezând în iubire. O altă cauză ar fi lipsa de iubire în copilărie.  HOMOSEXUALITATEA: femeia geloasă răpeşte aptitudinile copiilor şi nepoţilor ei şi îi împinge la homosexualitate. Gelosul ajunge nu numai la sterilitatea fizică, ci şi creatoare. Un om homosexual este incredibil de gelos în interior. Alcolismul şi narcomania sunt alte forme de blocare a geloziei.  IMPOTENŢA: Apare din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. Această agresiune se dezvoltă şi programul de autodistrugere afectează sistemul urogenital. Dacă bărbatul a fost deseori supărat pe femei, a gândit rău despre ele, el este un viitor impotent. INIMA: reprezintă centrul iubirii. Dacă nu-şi exprimă deschis sentimentele individul îşi închide chakra inimii şi riscă să aibă probleme cardiace. Datorită reprimării emoţionale şi a sentimentelor multe persoane au probleme cardiace. Un om bolnav de inimă este depozitarul unei cantităţi enorme de gânduri de ură. Problemele conflictuale îndelungate, insatisfacţiile, conflictele interpersonale generează hipertensiuni esenţiale şi boli de inimă. Bolile cardiace au drept cauze gelozia şi supărarea pe oamenii apropiaţi. Prin gânduri de iubire a semenilor şi a Lui Dumnezeu se vor putea anula gândurile de ură. Lipsa afecţiunii poate deregla inima. Dragostea şi compasiunea pot constitui forţa terapeutică care ajută la refacerea inimii. Persoanele care îşi reprimă sentimentele acumulează blocaje energetice la nivelul inimii. Ştim că verdele este culoarea predominantă a inimii. De aceea o plimbare într-o pădure îndepărtată de agitaţia oraşelor sau într-un lan înverzit va spori sănătatea şi vitalitatea inimii. Aceleaşi efecte se pot obţine prin folosirea în timpul meditaţiei a unor pietre sau cristale de culoare verde. Reumatismul cardiovascular are două cauze: o lungă perioadă de supărare sau tristeţe precum şi din cauza unei expuneri repetate la factorii climaterici nocivi, cum este frigul. Un atac cardiac arată că persoana nu transmite suficient energia iubirii. Ea va trebui să-şi manifeste iubirea în toate relaţiile sale.  INSOMNIA: provine din totala incapacitate a spiritului de a-şi concentra puterile pentru a-şi focaliza gândurile. Tratamentul pentru vindecarea insomniei trebuie să înceapă ziua. Este necesar să vă deprindeţi spiritul să-şi îndrepte toată forţa gândirii asupra actului pe care tocmai î-l efectuaţi. Când împrăştiaţi forţa gîndirilor în mai multe locuri, slăbiţi capacitatea spiritului de a se concentra, din care cauză seara îi este din ce în ce mai greu să se detaşeze de trup şi să se reîntoarcă dimineaţa cu forţele refăcute. Nu putem avea un somn bun noaptea decât dacă spiritul se retrage din corp. Insomnia mai este generată de întreţinerea unor gânduri de culpabilitate. Oglinzile din dormitor sunt răspunzătoare de cazurile de insomnie.  INTESTINUL GROS ŞI SUBŢIRE: refuzul de a înţelege unele lecţii de viaţă din punct de vedere evolutiv. Dacă omul nu suportă stresul se îmbolnăveşte intestinul gros, iar dacă se înfurie acumulează agresivitate şi se îmbolnăveşte cel subţire. Intestinul subţire suferă când agresivitatea nu este suprimată. Informaţia este receptată în primul rând de intestin, care are rolul principal în prelucrarea primară a acesteia. Reaua dispoziţie, plictiseala şi nereuşitele la serviciu conduc la o funcţionare defectuoasă a intestinului gros. În cazul când se manifestă constipaţia, ea trebuie de urgenţă tratată, pentru a nu se întârzia prea mult evacuarea. Starea de sănătate a unei persoane este în legătură directă cu evacuarea regulată a intestinului gros.  ÎMBĂTRÂNIREA PRECOCE: De fapt, cauza îmbătrânirii precoce constă în otrăvirea cronică a organismului cu toxinele din intestinul gros. Iaurtul, laptele acru, derivate ale laptelui conţinând acid lactic, distrug bacteriile din intestinul gros şi reduc astfel toxinele.  LARINGITA: în acest caz ţi-e teamă să te exprimi şi nu eşti în stare să-ţi spui părerea. Dacă laringita ta ascunde supărare şi furie trebuie să o exprimi, altfel furia va creşte în tine.  LEUCEMIA: înseamnă mândrie necontrolată.  LIMFA: plăcerea exagerată pentru dulciuri, pentru mâncăruri acre şi sărate, alimente greu digerabile şi exces de produse lactate.  MÂINILE: mâinile şi picioarele oamenilor geloşi sunt prost irigate cu sânge. Deci, răcirea membrelor este o problemă de gelozie şi de ataşare de relaţii. Dacă palmele transpiră înseamnă că există o tendinţă mărită în subconştent de a controla situaţia. Adică există un ataşament crescut faţă de aptitudini şi un destin favorabil. Cu cât ne transpiră mai mult mâinile cu atât avem mai multe neplăceri şi insuccese. Îngrijirea, tăierea şi pilirea unghiilor de la mâini şi picioare să se facă numai în zilele de vineri, după apusul soarelui,pentru că devin mai tari. Traumatismele, facturile, pierderea mâinilor şi picioarelor reprezintă un orgoliu exagerat.  MUŞCĂTURILE DE ANIMAL: mânie interioară, simte nevoia de pedeapsă.  NASUL: te deranjează ceva sau cineva pe care nu poţi să-l suporţi. Toate sunt semanle ale corpului tău care-ţi spun că nu este bine ce faci, că nu trebuie să te laşi afectat. Nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine, fiind legat de charka frontală.  OCHII: indică teama de viitor, frica de a vedea înainte şi faptul că într-o experienţă precedentă individul nu a dorit să vadă nici să-i ajute pe apropiaţii săi. Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului, determinate de sentimentul de ură, precum şi de nemulţumirea de sine şi frica de a vedea înainte. O principală cauză este agresivitatea al cărui motiv este gelozia. Cu cât un om are un caracter mai rigid cu atât mai ascuns, mai profund pătrunde agresivitatea în subconştient şi devine mai periculoasă. Dacă la invidie se adaugă distreţul, dacă în caracter avem vanitate şi cruzime se produce un program de autodistrugere care se manifestă cu ruperea retinei sau orbire, sau un grav traumatism cranian. Vederea slabă este determinată de ura împotriva unei femei sau bărbat. Purificarea se face prin spovedanie şi rugăciune. Ataşarea de relaţii şi idealuri distruge vederea. Glaucomul este cauzat de subiecte de neiertare restante de mult timp. Atunci când iubeşti lumea mai mult decât pe Dumnezeu îţi pierzi vederea. Mulţi la bătrâneţe îşi pierd vederea pentru că se leagă prea mult de această lume.  OSTEOPOROZA: persoana afectată simte că nu mai are un suport în această viaţă. În majoritatea produselor de origine animală există acid uric, care poate fi neutralizat numai cu calciu. În cazul în care corpul nu l-ar neutraliza cu calciu, noi am muri. De aceea corpul nostru este nevoit să extragă calciu din oase, ceea ce conduce la osteoporză. De asemenea şi concentratele zaharoase, care sunt alimente acide, pot agrava fenomenul. Persoana în cauză să caute să consume peşte (heringi) la cuptor, care conţine vitamina D2, necesară metabolizării calciului în organism.  PANCREASUL: are rolul de a echilibra contribuţia de glucoză (zahăr) în sânge. Dacă individul consumă prea mult zahăr şi dulciuri concentrate acestea provoacă dezordini în organismul său şi o hipersecreţie de insulină, care conduce la hiperglicemie. Astfel insulina secretată în cantităţi mari favorizează sinteza crescută de grăsimi, conducând la obezitate, diabet zaharat, ateroscleroză. Pancreatita, diabetul zaharat şi cancerul pancreatic sunt semne ale faptului că omul iubit şi iubirea pentru el au devenit o valoare absolută. De fapt, prioritar era în primul rând iubirea pentru Dumnezeu. Din cauza acestui sistem eronat al valorilor, a început să crească brusc agresivitatea subconştientă şi, în consecinţă, s-a format tumoarea. Când vei înţelege că fericirea supremă şi sensul vieţii înseamnă de fapt iubirea pentru Dumnezeu, dispare agresivitatea şi, astfel, tumoarea. De obicei problemele pancreasului apar la persoanele care cred că nu merită să se bucure de nimic în viaţă. De multe ori fac plăcerile altora, persoanele respective au în interiorul lor o mare tristeţe ascunsă foarte bine.  PICIOARELE: reprezintă ancorarea, conexiunea cu terra şi cu manifestarea. Problemele de la picioare simbolizează un refuz de a avansa, de a evolua, sau teama de a stagna în viaţă, teamă de viitor. Atunci când omul este nemulţumit de soarta sa îl dor adeseori picioarele. Atunci când omul este gata ca pentru o soartă mai bună să facă un rău unei persoane sau să se dispreţuiască pe sine, dacă prosperitatea se năruie, atunci toate acestea pot da şi dureri, traume ale picioarelor şi o dilatare varicioasă a venelor. Varicele vin din faptul că sunteţi supărat pe sine, pe soartă, că nu vreţi să trăiţi atunci când soţia iubită vă provoacă neplăceri. Aveţi grije să aveţi picioarele calde! Aceasta este valabil pentru toţi bolnavii, dar în special cei de rinichi. O încălţăminte proastă face rău nu numai la picioare ci întregului corp. Dacă ai bătături înseamnă că nu gândeşti şi acţionezi aşa cum ar trebui.  PIETRELE LA FIERE ŞI RINICHI: apar datorită consumului de zaharuri, amidon concentrat, care împiedică eliminarea din corp a depozitelor de calciu organic. Cauza este judecarea oamenilor şi supărarea pe soartă.  PROSTATĂ: afecţiunile ei sunt legate de un sentiment de culpabilitate, precum şi teama de a îmbătrâni.  PROSTITUATĂ: cel mai adesea devine prostitută o femeie care ar muri dacă ar avea un singur iubit. Faptul că se prostituiează ni-i permite să se ataşeze de sentimentul iubirii pentru un singur om.  RĂU DE MARE: este în legătură cu teama de moarte.  RĂU DE MIJLOACE DE TRANSPORT: teama de a pierde controlul.  RETENŢIE DE APĂ: refuzul de a slăbi încordarea.  REUMATISM: resentiment, slăbirea iubirii de aproapele sau rigiditate, asprime. Persoana respectivă se simte victimizată, lipsită de iubire, are o amărăciune cronică.  RINICHI: reprezintă capacitatea de a exprima, de a exterioriza tot ceea ce este în sine. Cel care nu-şi exprimă talentele, capacităţile, dorinţele sau credinţele sale, se expune la tulburări renale. Tot ceea ce este reprimat, frica şi teama slăbesc rinichii. Dacă orgoliul individului nu este mare în rinichi se formează nisip, iar pentru nivel mare se formează pietre, care pot fi eliminate. Dacă însă nivelul trufiei este periculos pentru urmaşi începe formarea de pietre ce nu trebuiesc îndepărtate, pietre de formă coralică. Litiaza renală mai apare când individul are probleme de mânie nerezolvate de mult timp. Persoanele certăreţe şi care sunt de multe ori dezamăgite sau frustate vor avea probleme cu rinichii.  SÂNGELE: zahărul, sarea, iaurtul şi măncărurile acre au o acţiune toxică asupra sângelui, mai ales când sunt folosite în exces. De asemenea, ura şi mânia generează toxine în corp. Ceaiul de rădăcini de brusture este mijlocul cel mai eficace de epurare a sângelui. Pentru toate problemele sângelui este util să se consume zilnic salată de crudităţi.  SCLEROZĂ ÎN PLĂCI: au drept cauze frica, rigiditatea, inima împietrită şi îngreunată.  SFORĂITUL: refuzul încăpăţânat de a se desprinde de vechile tipare. Dormitul cu faţa în sus favorizează sforăitul.  SINUZITA: iritaţie faţă de o anumită persoană.  SISTEMUL DIGESTIV: stomacul reprezintă facultatea de a digera experienţele existenţei şi de a accepta cele învăţate. Ura, mânia, frica, regretul legat de trecut, precum şi grija, teama şi îngrijorarea faţă de viitor favorizează bolile stomacului, ale vezicii biliare şi al intestinelor. Aversiunea, neliniştea, o agresivitate conştientă şi resentimentul de ură împotriva oamenilor sunt principalele cauze ale ulcerelor. Dacă omul se supără des şi nu numai pe cei apropiaţi ci şi pe sine va avea probleme cu stomacul. Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând evoluţia.  SISTEMUL REPRODUCĂTOR: probleme ale acestuia apar datorită unei proaste utilizări a sexualităţii în această viaţă sau în cea precedentă. Agresiunea inconştientă asupra ta însuţi naşte predispoziţii maladive în zona bazală. Bolile uterului pornesc de la această autodepreciere. Ginecologia este o zonă a iubirii. Dacă din copilărie aţi avut probleme ginecologice înseamnă că v-aţi reprimat sentimentele de iubire sau nu aţi dorit să daţi naştere copiilor, sau prin trăirile dvs. emoţionale şi prin comportament aţi ucis iubirea într-un alt om, considerându-l vinovat de toate necazurile. Problemele ginecologice mai pot fi şi rezultatul agresivităţii faţă de bărbaţi. Ciclul dureros la femei se produce când agresivitatea conştientă făţă de bărbaţi este mărită. Mânia faţă de partenerul sexual crează probleme legate de organele sexuale în caz de infecţie urinară. Menopauza înseamnă teama dea nu mai fi iubită, teama de îmbătrânire. Impotenţa se datorează unei tensiuni sexuale, stres, culpabilitate. Sterilitatea este cauza unei gândiri permanente şi o pedeapsă pentru adulter. Aceasta declanşează un program de distrugere a iubirii şi a vieţii. Uciderea iubirii între două persoane care se adoră este o crimă imensă, de fapt se întrerupe legătura cu Dumnezeu. Durerile de sâni sunt datorate unei atitudini prea autoritare faţă de cineva. Culpabilitatea sexuală aduce boli transmise pe cale sexuală, precum bolile venerice, SIDA etc.  ŞOLDURILE: reprezintă utilizarea liberului arbitru pentru a găsi propria cale în planul material. O problemă la şolduri subliniază o lipsă de utilizare a propriului liber arbitru şi faptul de a nu avea un scop în viaţă. O durere la şolduri indică o frică în a lua decizii importante.  SPLINA: reprezintă un depozit de sânge, de energie. Problemele splinei arată o incapacitate de exprimare a iubirii sau o obsesie, În acest ultim caz e necesară o purificare prin eliminarea sentimentelor negative şi a grijilor înmagazinate în timp. Sentimentele de lăcomie şi de avariţie au o influenţă negativă asupra splinei şi inimii. Splina mai este legată şi de stările psihice şi depresie.  TABAGISM: este legat de o problemă de înţărcare, va trebui cultivată detaşarea de mama sa. În unele cazuri poate de tatăl său.  TETANOS: mânie, dorinţa de a controla pe alţii, refuzul de a exprima sentimentele.  TIROIDA: problemele cu tiroida subliniază faptul că persoana respectivă nu se poate exprima cum doreşte şi poate încerca umilinţa.  TRAUMATISM CEREBRAL: înseamnă certuri mari cu soţia, supărări şi gelozie. Gelozia înseamnă ură şi crează un blocaj la nivelul capului. Dacă un om are caracter dur şi nutreşte gânduri urâte, pline de gelozie faţă de alţi oameni, apare cancerul creierului.  TUSEA: cine tuşeşte tot timpul este o fiinţă sufocată de viaţă. Trece printr-o stare de mare nervozitate. Se simte strivită de o situaţie oarecare. O tuse ocazională este un semn de plictiseală sau dorinţa de ceartă.  URECHILE: refuzul de a înţelege ceva sau pe cineva. Te laşi afectat de ceea ce auzi. Senzaţia lăuntrică că eşti superior faţă de persoanele iubite – părinţi, copii, soţie – declanşează un program de autodistrugere care este blocat prin apariţia unor dureri în ureche.  VAMPIRISMUL: egoism exagerat manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, precum şi cruzimea duc la deconectarea de cosmos şi atunci omul este nevoit să ia energia de la alţi oameni. Provocarea de chinuri fizice şi spirituale unui om este una din formele vampirismului.  VARICELE: prestarea unei munci care nu-şi place.  ZONA ZOSTER: indică teama de viitor, antrenând gânduri negative X X X  Trufia se blochează prin boli canceroase, epilepsie, psoriazis  Ura e tot ce poate fi mai distructiv pentru om. Trăirea urii declanşează boli foarte violente, de fapt ura îşi distruge stăpânul. Fiecare gând încărcat de ură e ca o înghiţitură de otravă.  Dispreţul faţă de oameni este tot o formă specială a urii. Ura ia naştere în conştiinţă şi de aceea ea se blochează prin boli ale capului, scăderea vederii şi a auzului. Dispreţul faţă de persoana iubită poate duce la scăderea vederii, dureri articulare în genunchi, la deformarea tălpii picioarelor etc.  Fondul de ură şi de supărare se dezvoltă şi se transformă într-un program de autodistrugere. La început apariţia lui poate lua forma unor permanente dureri de cap, a slăbiciunii generale, a hemoragiilor nazale, probleme de vedere şi auz, inflamaţii rinofaringiene, a distrugerii dinţilor. Apoi totul se lasă în jos şi când ajunge la prima chakră programul se poate realiza întro variantă mult mai dură. Perturbarea funcţiilor trece la deformări organice.  Părinţii sunt amabili şi buni la exterior, însă când ei dispreţuiesc, copii lor devin ucigaşi şi nimeni nu poate înţelege ce se întâmplă. Părinţii care se dezic de iubire, o calcă în picioare, în ei şi în alţii, copii lor se nasc cu tumori canceroase.  La omul credincios şi bun la suflet se va acumula iubire şi năzuinţa spre Dumnezeu. Urmaşi lui vor fi talentaţi. La omul supărăcios, ranchiunos şi descurajat copii şi nepoţii pot fi grav bolnavi.  Dacă gândurile, vorbele şi acţiunile tale te împiedică să progresezi în viaţă apar probleme la nivelul braţelor, picioarelor, ochilor, urechilor sau nasului.  Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.  Neînfrânarea dorinţelor, în deosebi a celor sexuale, constituie o cale directă spre îmbolnăvire şi îmbătrânire.  Dacă iubirea faţă de bărbaţi şi plăcerile sexuale sunt mai puternice decât iubirea pentru Dumnezeu aceasta se blochează prin viol, boli venerice, sterilitate.  Excesul sexual şi alimentar generează dependenţă subconştientă de fundamentele fericirii umane şi, după un timp, se manifestă prin homosexualitate, toxicomanie, schizofrenie, sterilitate. Când dorinţele noastre devin scop şi se aşează mai presus de iubirea pentru Dumnezeu în acel moment sădim germenii viitoarelor nenorociri, boli şi necazuri.  Dacă o femeie îşi pierde credinţa în Dumnezeu ea începe să creadă în frumuseţea sa, iar mai departe încep bolile şi traumatismele.  Regretul pentru trecut este o agresiune directă în raport cu timpul şi duce la boli din cele mai grave. Teama de viitor la fel.  Lumea de astăzi evoluează foarte rapid şi persoanele care ţin foarte mult la vechile lor idei pot fi depăşite de evenimente, nu se pot adapta la noile împrejurări. Atunci apar probleme manifestate prin constipaţie, hemoroizi, probleme de vezică, umflarea corpului şi reţinerea de apă în organism, căci eliminarea se face nu numai prin intestine ci şi prin rinichi. Aceste neplăceri organice indică un blocaj la nivelul gândurilor şi ideilor.  Cănd viaţa şi activitatea omului se desfăşoară în zone supuse stresului teluric se favorizează dezvoltarea unor boli cronice.  Actorii care se conectează total la starea emoţională a personajului pe care îl interpretează, repetând destinele eroilor pe care îi reprezintă, în timp ei se îmbolnăvesc şi mor.  Oamenii nefericiţi sau cei atinşi de boli grave sunt cei care nu sunt în stare să găsească nimic frumos în ei şi în jurul lor. Nu ştiu să privească lucrurile frumoase.  Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.  Dumnezeu nu a creat răutatea, tot El nu a creat nici boala, nici durerile corporale. Acestea sunt pur şi simplu efectele naturale ale neascultării omului.  Orice boală este chezăşia fericirii viitoare. Cu cât mai multe boli şi încercări îţi oferă soarta cu atât te aşteaptă o mai mare fericire în viitor.  Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi propria soartă poate genera afecţiuni cronice grave, incurabile.  Orice indispoziţie îţi indică faptul că acţiunile şi gândurile tale nu-ţi sunt benefice. Orice faci, spui, gândeşti sau simţi, dacă ceva nu e bine, primeşti un semnal. Singura ta grije este de a rămâne atent. Dacă îndată apare un semnal, înseamnă că se întâmplă ceva. E o indicaţie că ai luat-o pe un drum greşit. Atunci eşti rechemat pe drumul cel bun, cel al dragostei. Ascultându-ţi corpul fizic şi îţi vei schimba viaţa. 3 CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu. Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. A-ţi auzit oameni care spun: mulţumesc lui Dumnezeu pentru cancerul pe care îl sufăr. Fără el nu mi-aşi fi schimbat viaţa. Sau: Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru lecţia pe care am promit-o când mi-a murit copilul, ea m-a ajutat să mă trezesc şi să-mi găsesc scopul în această viaţă. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală. Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală. Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale. Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare. Cu cât un om este mai perfect cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere. Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenim suferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre. Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el. Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult. Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi psihică. Dacă omul are o supărare şi el o exteriorizeză ea nu se mai duce în profunzime şi nu-l atacă dinăuntru. Când omul îşi ascunde supărarea sau ura îşi face rău lui şi urmaşilor. Dacă nu te manifeşti la suprafaţă, şi-ţi împingi sentimnetele în tine, te vor răpune şi mai repede. Sentimentele omeneşti trebuie să se exteriorizeze, înăuntrul trebuie să fie consacrat lui Dumnezeu. Supărarea îndelung dospită, ura, blamarea, dorinţa de răzbunare se transformă într-un program de autodistrugere, într-o anihilare fizică, lentă şi rapidă. Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi faţă de propria soartă poate genera afecţini cronice grave, incurabile. Nu este permis să ascundeţi în suflet ura, compătimirea, supărarea. Orice emoţie înăbuşită în prezent înseamnă o boală în viitor. Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Dacă v-a jignit o persoană apropiată, iubită, iar dvs. încercaţi faţă de ea sentimente de ură sau de dispreţ, toate acestea se transformă, cu timpul, într-un program de autodistrugere care te ucide în mod automat, iar tu nici nu bănuieşti lucrul acesta. Dacă nu reuşiţi să iertaţi un om care a greşit faţă de dvs. să vă imaginaţi că el este nevinovat, dar absolut de loc, atunci supărarea va trece de la sine. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Dacă un om vrea să dobândească mulţi bani, nu va reuşi de loc. Fiindcă pentru el banii sunt un scop şi nu un mijloc pentru susţinerea existenţei. Pe un astfel de om primirea banilor îi va ucide întâi sufletul şi apoi trupul. Dacă omul primeşte o sumă de bani care depăşeşte limita periculoasă pentru el, fie că pierde aceşti bani, fie că începe să se îmbolnăvească, sau începe să aibe neplăceri. Pentru ca banii să vină înspre dvs. trebuie ca în plan lăuntric să vă îndepărtaţi de ei. Dacă în viaţă doreşti să ai mai mult decât ai nevoie, vei ajunge să pierzi şi ce ai dobândit. Pe măsură ce acumulaţi banii devin atrăgători pentru hoţi. Când luaţi deveniţi dependent, vă simţiţi obligaţi, iar când daţi vă eliberaţi. Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. Cel orgolios aşteaptă să primească, fără a şti să dăruiască şi suferinţa lui vine din neîmplinire. Cel mai bun mijloc de a vă îndepărta de prosepritate este să fiţi invidioşi şi să-i criticaţi şi pe cei care se bucură de ea. Din această cauză invidia constituie principala cauză a sărăciei în cazul multor persoane. Amintiţi-vă mereu că veţi pierde tot ceea ce condamnaţi şi niciodată nu veţi avea tot ceea ce criticaţi. De aceea este bine să dorim tuturor fiinţelor să se bucure de ambundenţă, să ducă o viaţă fără lipsuri şi plină de fericire. Sentimentul de prosperitate atrage prin rezonanţă prosperitatea. Omul care a primit o funcţie sau un titlu ce depăşeşte posibilităţile sale, aceasta poate să se închee tragic, ne mai vorbind de boli. De aceea valorile materiale, înmulţite brusc, ne pot îndepărta de divinitatea pe care o purtăm în suflet. Când spre noi vine o mare cantitate de fericire omenească – bani, bunăstare, atitudini, împlinirea planurilor noastre şi a speranţelor – noi trăim o senzaţie de bucurie şi euforie. Noi nu ştim că fericirea ucide mai repede decât nenorocirea. Dacă în suflet cantitatea de iubire este mai mică decât fericirea care ne-a parvenit, dependenţa sporită de valorile umane ne destramă sufletul şi ne ucide corpul foarte repede. Să fiţi foarte atenţi când vi se oferă mâncare, bani, sex sau atenţie, fără să vi se ceară ceva în schimb, ceea ce vi se cere nu se vede cu ochiul liber! A primi fără a da este un lucru în dizarmonie cu natura şi voia Divină. Se creează astfel o mare dependenţă faţă de ofertant, iar dependenţa dă naştere agresivităţii. Cu cât credeţi că aveţi mai multă nevoie de alţii pentru a fi fericiţi, cu atât veţi fi mai nenorociţi. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere. Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău. Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta. Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei. Gândurile oamenilor se stratifică pe toate lucrurile din jurul lor. Adevărul este de fapt că omul creează lucruri şi locuri bune sau rele. Oamenii nu-şi pot imagina că un obiect poate fi încărcat cu gândurile lor, care le pot influenţa existenţa în bine sau în rău. Câmpul fiecărui obiect viu şi neviu conţine informaţii nu numai despre obiectul respectiv, dar şi în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în jurul său. Oamenii care se ceartă întro încăpere nici nu le trece prin minte că acest lucru are un impact mare asupra sănătăţii tuturor celor care se găsesc în ea, întrucât are loc acumularea de energii negative în structurile informaţionale ale încăperii respective. Asupra omului are o influenţă absolut tot ce-l înconjoară – spaţiul, obiectele de uz casnic, cărţile, filmele, spectacolele, pentru că toate acestea dispun de câmpuri energo-informaţionale care influenţează câmpul omului cu urmări greu de stăpânit. Un nivel ridicat al agresivităţii subconştiente în structurile informaţionale ale omului poate determina întrun viitor apropiat o serie de catastrofe globale greu de controlat. Dacă un pictor care pictează un tablou are o puternică ataşare de idealuri şi o dorinţă de a muri când idealurile se năruiau, în acel tablou el induce un program de autodistrugere care se răspândeşte în tot apartamentul şi pe obiectele din apropiere. Nu trebuie să avem în casă icoane făcute de hoţi, puşcăriaşi şi oameni preponderent negativi, pentru că energia stocată în aceste obiecte de cult ne atacă sistemul imunitar, ca şi hainele cumpărate de la second-hand, purtate de alţi oameni. Hainele, simbolul câmpului energetic, memorează şi păstrează câmpul energetic al stăpânului. De aceea nu este bine să dăruim altor persoane hainele noastre, ci să le ardem. Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă – cu deosebire în locurile înverzite – şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-ţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă. Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent. O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit. Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă în corpul dvs. dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele) şi măncaţi este tensionată. Orice carne care provine de la un animal tăiat transmite celor ce o mănâncă toată ura faţă de cel ce l-a sacrificat, toată teama şi consumatorii vor ajunge să se urască între ei. Dacă supui trupul la prea mari greutăţi sau la prea multe plăceri te vei îmbolnăvi. Trebuie aleasă calea de mijloc, a cumpătării. Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii. Dacă un om bolnav roagă o rudă să accepte să aibă grije de copii lui şi să-i gospodărească averea pe care o va lăsa în caz de deces, dacă această rudă nu-şi va respecta angajamentul luat şi va cheltui averea copiilor în folosul său, el va fi urmărit în viitor pentru fapta sa, căci şi-a legat existenţa lui viitoare de destinul acelor copii nefericiţi. În viitor, când nu se va aştepta, acest om fără inimă va fi deposedat la rândul său, de un altul, rămânând în mizerie şi astfel legea divină este aplicată. Din această lecţie amară va trage concluzia că nu este îngăduit a lua bunul altuia. Dacă un om fură şi înşelă pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora. În concluzie, cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual. Legile lui Dumnezeu sunt destinate pentru obţinerea sănătăţii spirituale şi a fericirii umane, opoziţia faţă de ele generează durere spirituală şi suferinţă. Dacă un om încalcă flagrant legile supreme poate muri, nu numai el ci şi întreg neamul său. – sfârşitul primei părţi – CAUZELE PRINCIPALE ALE BOLILOR, NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE – partea a doua – 4. TOT CEEA CE PUNEM MAI PRESUS DE DUMNEZEU VOM PIERDE Dragostea îndreptată mai întâi spre pământ şi apoi către Dumnezeu ucide, ea ne lipeşte sufletul de pământ şi-l schilodeşte. Când sufletul se lipeşte de cele pământeşti, el trebuie ca prin intermediul bolilor, traumatismelor şi nenorocirilor să fie dezlipit de cele pămînteşti, pentru ca să poată aspira către Dumnezeu. Caută în permanenţă Divinul, pentru că până ce nu îl descoperi nu poţi fi eliberat de suferinţele fizice. Suferinţa face parte din evoluţia noastră spirituală. Dacă ne facem ţel din omul iubit, atunci forţa şi iubirea le răpim de la acesta, iar asta înseamnă deja jaf. În acest fel mamele, iubindu-şi nebuneşte copiii în mod inconştient, le fură sănătatea şi fericirea. Dacă ne facem ţel din Dumnezeu, atunci puterea şi dragostea o luăm de la El. Dacă iubiţi un lucru mai mult decât pe Dumnezeu, mai târziu acest lucru o să începeţi să-l urâţi. Învăţaţi să păstraţi iubirea faţă de Dumnezeu în cazul orcăror neplăceri şi îmbolnăviri, învăţaţi să-i mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru supărarea care vă vine din partea oamenilor. Noi, în fiecare secundă, trebuie să manifestăm iubirea şi să năzuim spre Dumnezeu. Cu cât emanăm mai multă iubire cu atât vom primi mai multă iubire. Cu cât femeia vede mai puţin divinul din lumea înconjurătoare şi din omul îndrăgit cu atât mai mult îl leagă pe acesta de ce este omenesc, cu iubirea ei. Atunci fie el moare, fie se îmbolnăveşte, fie i se deformează caracterul şi pierde ceea ce femeia venerează la el. Din orice veţi face ţel, în afară de Dumnerzeu, se transformă în opusul său. De aceea, tot ceea ce absolutizăm şi se transformă în ţel, în afară de Dumnezeu, trebuie să pierdem. Dacă femeia şi-a făcut un ţel şi o raţiune a vieţii ei din dorinţa de a avea copii, ea va deveni foarte geloasă şi se va umple de agresivitate, iar copii nu va avea. Absolutizarea procreierii poate duce la sterilitate. Dacă un om îşi iubeşte părinţii mai mult ca pe Dumnezeu, în viaţa următoare părinţii se vor purta urât cu el pentru ca sufletul să nu se ataşeze de ei, pentru ca el să-şi orienteze întreaga iubire către Dumnezeu. Periodic relaţiile dintre oameni trebuiesc întrerupte pentru ca ei să se orienteze spre ce este mai important legătura cu Dumnezeu. Iubirea pentru oameni nu poate fi un ţel ci doar un mijloc al iubirii pentru Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta vă divinizaţi tatăl, în viaţa următoare veţi avea parte de un tată golan, şnapan sau beţiv. Dacă începem s
  2. euxin spune:
    Dumnezeu si oamenii 1. DUMNEZEU ESTE SUMA TUTUROR LUCRURILOR VIZIBILE ŞI INVIZIBILE DIN UNIVERSUL INFINIT Lumea sau Universul este un mecanism imens şi funcţionează minunat de bine, este un templu în care domneşte cea mai desăvârşită ordine, este un muzeu în care sunt prezente cele mai alese frumuseţi. În ea nimic nu este de prisos, nimic fără scop, ea însăşi este o mărturie a existenţei şi perfecţiunii Creatorului. O orânduire aşa de frumoasă, de măreaţă, de ordonată, de armonioasă, cum e lumea, trebuie să aibă o fiinţă inteligentă, în cel mai înalt grad, atotputernică, bună, perfectă. Această Fiinţă este Dumnezeu. Dumnezeu nu are deloc forma unei fiinţe omeneşti. Dumnezeu nu este o persoană, loc sau lucru. El este exact ceea ce am crezut noi întotdeauna , dar nu am înţeles. Dumnezeu se exprimă prin toţi oamenii şi prin toate creaţiile sale, El este totul în toate. Dumnezeu se află în oameni şi în tot ceea ce-i înconjoară, în orice fir de iarbă, în fiecare plantă, în fiecare floare, în fiecare sămânţă, în orice copac, în aerul pe care-l respirăm, în apa pe care o bem, şi în toate planetele, inclusiv planeta pământ, pentru că toate sunt fiinţe vii. Nu există nimic din ceea ce este în care să nu fie Dumnezeu. Dumnezeu este tot ceea ce este, ce a fost, şi ceea ce va fi vreodată. Universul este suma tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile din spaţiul infinit. Universul este marele întreg alcătuit din toate părţile lui. Se poate spune că Universul este un alt nume pentru Dumnezeu, este însumarea a toată substanţa, căci din El s-au format toate formele vizibile şi invizibile. Orice organism individual este în miniatură ceea ce este Universul în infinitatea lui. Viaţa este Dumnezeu care se exprimă prin individul uman, care este cel mai înalt şi mai ales canal prin care se manifestă viaţa. Viaţa este eternă, atotprezentă şi nelimitată. Nu este nimic care să nu aibă viaţă. Toate plantele sunt vii, piatra are viaţă, orice lucru are viaţă. Întregul univers este plin de Dumnezeu. Dumnezeu este dincolo de limite, deoarece El este fără formă. Fiind lipsit de formă, El sălăşluieşte în toate. Nu există loc în care prezenţa Lui să nu poată fi găsită. Tot ceea ce există vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu. El este Alfa şi Omega, sau cauza primă şi cauza finală a tuturor lucrurilor. Învăţătura creştină ne învaţă că Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul vieţii noastre. Tot ceea ce vedem noi este Dumnezeu în formaţiuni diferite. Noi suntem cu toţii Dumnezeu în formare. Dumnezeu evoluează prin El însuşi divizat cu o mică parte din El în miliarde de miliarde de entităţi individualizate, care au ca scop final reîntregirea în Dumnezeu. Astfel , Creatorul are propria posibilitate de a observa permanent cum fiinţa sa parcurge infinitul, prin transformări fără număr, prin intermediul cărora acumulează toate experienţele posibile, din orice timp, din orice Univers, din orice lume. Noi cu toţii am ieşit din Dumnezeu şi în El ne vom întoarce. Noi suntem suma lui Dumnezeu Inferioritatea facultăţilor omului nu îi îngăduie să înţeleagă natura intimă a lui Dumnezeu. Îl personificăm pe Dumnezeu deoarece este un mod convenabil de a-l face mai asemănător cu noi. Dumnezeu ne-a dat talentul de a ne lăsa ghidaţi de El în călătoria vieţii, dar puţini dintre noi folosesc acest talent aşa cum ar trebui. Când armonizăm voinţa noastră cu voinţa divină suntem scăldaţi în graţie divină. Cine se îndoieşte de Dumnezeu va trăi în frică şi vinovăţie toată viaţa. Dacă tu ai şti că eşti cea mai minunată, cea mai splendidă, mai deosebită fiinţă pe care Dumnezeu a creat-o, atunci nu ţi-ar mai fi frică niciodată. Cei care nu cred în Dumnezeu sunt alienaţi, adică înstrăinaţi, îndepărtaţi de natura umană, de Dumnezeu. Oamenii care nu cred în Dumnezeu sunt mai expuşi bolilor datorită coeficientului de imunitate care este foarte scăzut. Oamenii credincioşi sunt mai sănătoşi psihic şi fizic decât cei care nu au credinţă. Dumnezeu nu a uitat de nici unul dintre noi. Omul este cel care L-a uitat pe Dumnezeu. Omul este singurul vinovat pentru nefericirea sa. Omul care regretă trecutul, care nu-l acceptă, declanşează programul distructiv al lumii materiale. Iar omul care se teme de viitor declanşează programul de distrugere a lumii spirituale. De aceea, despre viitor nu trebuie gândit nici bine, nici rău. În viitor nu există nici rai, nici iad. În viitor va fi Dumnezeu, dar Dumnezeu nu este numai în viitor, El este în trecut şi în prezent. Nemulţumirile interioare în legătură cu trecutul sau cu viitorul reprezintă agresiune împotriva lui Dumnezeu. Cea mai periculoasă agresiune împotriva lui Dumnezeu se produce prin nemulţumirea de sine, dispreţul de sine, lipsa încrederii în sine, neînţelegerea faptului că eu-L nostru superior face parte din divin. De aceea , pe parcursul vieţii este necesar să ne rugăm pentru iertarea mâhnirii, a lipsei dorinţei de viaţă, a nemulţumirii de sine şi a propriului destin. În prezent unii dintre noi am devenit candele stinse, lanterne defecte, felinare în care a suflat vântul necredinţei şi al prostiei. Acum noi trebuie să fim lumină şi să radiem numai lumină. Fiecare este dator să-şi cunoască rostul în această lume, să devină o sursă de lumină, iubire, armonie , pace şi bucurie. Aceste trăiri sunt foarte importante şi nu se fac din când în când sau la bătrâneţe, când omul devine deja uzat, bolnav, senil, irascibil, neputincios. Ba mai mult, sensul este ca aceste trăiri armonioase să fie permanente în viaţa noastră. Să nu îi dăruiţi lui Dumnezeu o epavă ! Dăruiţi tot ce aveţi mai bun în voi, iubirea şi puterea voastră. Noi ne apropiem de Dumnezeu nu atunci când primim, ci când dăruim. De regulă ne amintim de Dumnezeu fie înainte de moarte, fie când necazurile se ţin lanţ. De obicei ne gândim la Dumnezeu când pierdem, nu când dobândim. Să te rogi Lui Dumnezeu să-ţi aducă în viaţă ceea ce ai nevoie şi nu ceea ce vrei. S-ar putea ca ceea ce vrei tu să fie exact ceea ce îţi poate aduce prea multă suferinţă. Ceea ce Dumnezeu nu-ţi dă este exact ceea ce nu este potrivit pentru tine. 2. DUMNEZEU SE AFLĂ ÎN INTERIORUL FIECĂRUIA DINTRE NOI Ca fiinţe umane suntem făcuţi să existăm simultan în cele două lumi complementare: lumea spirituală este acea lume în care trăiesc îngerii, iar lumea materială este aceea în care trăiesc oamenii. Noi avem o parte interioară pentru că existăm în lumea spirituală şi o parte exterioară pentru că existăm în lumea materială. Partea noastră interioară se numeşte Sinele interior, iar partea exterioară Sinele exterior. Sinele nostru interior este numit Sine spiritual, pentru că este scăldat în lumina divină care este spirituală. Sinele exterior este numit Sine material, pentru că este scăldat în lumina lumească, adică materială. Sinele interior este cel care gândeşte şi motivează, iar cel exterior este cel care vorbeşte şi acţionează. În interior comunicăm cu Dumnezeu, iar în exterior cu oamenii. Noi suntem Dumnezeu exprimat în plan fizic. Dumnezeu este în interiorul fiecăruia dintre noi, dar nu-L pot găsi decât cei care-L caută. Dumnezeu este lumină şi nu poate fi găsit în întuneric. Omul caută ceva în afara lui, când de fapt totul este în fiinţa lui. Când Dumnezeu a vrut să se ascundă a ales să se ascundă înăuntrul omului. Acesta este ultimul loc în care omul îl caută pe Dumnezeu. Ceea ce căutăm noi în permanenţă nu poate fi găsit decât înăuntrul nostru. Dacă nu intrăm înăuntrul nostru, rămânem pe dinafară. Nu ştiţi, oare, că ‘voi sunteţi templul Lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăsluieşte în voi’ (Corinteni 3,16). Fericirea nu trebuie căutată în afară, ci doar în noi înşine. Omul este cea mai minunată fiinţă din univers, pentru că el leagă materia de spirit, creează o punte între lume şi Dumnezeu. De fapt, omul este răscrucea unde Dumnezeu şi lumea se întâlnesc. Noi toţi îl purtăm în noi pe Dumnezeu. Eu-L nostru divin este etern, el este cuprins în Dumnezeu şi în iubire. Între eu-L uman şi eu-L divin există verigi intermediare şi pe parcursul vieţii noi încercăm să ajungem pe aceste verigi şi trepte, de la eu-L uman la eu-L divin. Dumnezeu sălăşluieşte în inimile tuturor şi toţi oamenii sunt fraţii şi surorile noastre divine. Mulţi oameni îl caută pe Dumnezeu prin lectură, prin raţiune, ori Dumnezeu nu poate fi raţiune atâta timp cât El se manifestă dincolo de limitele impuse de raţiune. Raţionalii ultraintelectualizaţi nu-L pot găsi pe Dumnezeu tocmai din acest motiv, ei îşi pun limite raţionale în minte pe care nu le pot singuri depăşi. Nu calea raţiunii este cea care ne poate apropia de Dumnezeu. El nu poate fi găsit în mintea noastră. Ca să-l cunoşti pe Dumnezeu trebuie să ieşi din mintea ta. Dumnezeu se găseşte în afara limitelor, spaţiului, timpului şi al materiei. Omul care se gândeşte numai la sine, încearcă să ucidă divinitatea şi Universul. Consecinţa este apariţia bolilor, a traumatismelor şi a nenorocirilor. Indicatorul nostru este “bucuria”, atunci când simţim bucurie înseamnă că suntem pe calea cea bună. Atunci când ne pierdem bucuria sau aceasta încetează este timpul să trecem la alte alegeri. Bucuria este singurul semn adevărat că suntem pe drumul nostru, asta deoarece bucuria este manifestarea Spiritului în viaţa noastră. Rămas fără rădăcini copacul se usucă. La fel şi omul care şi-a pierdut legătura interioară cu divinul este condamnat să piară. Ca să mergi spre Dumnezeu trebuie să uiţi de toate şi să te detaşezi de toate. Preamărindu-l pe Dumnezeu ne unim în cele din urmă cu El. Această unire are loc înăuntrul nostru, pe măsură ce renunţăm la ego, care este obstacolul final din calea către iluminare. Dumnezeu se revelează în tot ceea ce ne înconjoară, el îţi vorbeşte mereu prin întâmplări, prin semne, prin oamenii care ne apar în cale, prin cărţi, prin soarele care răsare, prin respiraţia proprie, prin propriul tău suflet. Fiecare floare este o invitaţie, o întâlnire cu Dumnezeu, fiecare cântec de pasăre, fiecare nor de pe cer este un mesaj codificat , trebuie doar să-l decodifici, să te cufunzi în tăcere şi să asculţi mesajul. Dialogul cu divinitatea se realizează prin rugăciune, meditaţie, post, gânduri şi fapte bune. Rugăciunea să fie rostită spontan, cu sinceritate, cu convingerea şi cu sentimentul că în clipa aceea eşti în legătură cu Divinitatea. În rugăciune să nu se ceară ceva precis, deoarece Divinitatea cunoaşte nevoile fiecăruia. Divinitatea răspunde prompt la rugăciunile făcute pentru alţii şi răspunsul se adresează atât celui care o face cât şi celui pentru care o face. “Toate câte cereţi rugându-vă să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 12:29) Indiferent de ocupaţiile voastre, chiar şi pentru unul sau două minute, trebuie să vă obijnuţii să restabiliţi de mai multe ori pe zi legătura cu Dumnezeu. Detaşează-te de cele lumeşti, pentru a-L găsi pe Dumnezeu în interiorul tău. Fără El noi trăim în nefericire şi durere. Când începi să ai o legătură cu divinul lăuntric Îl vei vedea pe Dumnezeu pretutindeni. Caută în permanenţă Divinul, pentru că până ce nu-L descoperi nu poţi fi eliberat de suferinţele existenţei fizice. 3. FIECARE OM ARE UN SPIRIT PROTECTOR (ÎNGER PĂZITOR) Noi avem câte un spirit ghid protector, care ne este alocat în mod special. Fiecare din noi are ghidul său protector. Dacă nu-i dăm de lucru va servi drept ghid la altcineva. Lumea vizibilă este dublată de o lume invizibilă care este populată de fiinţe spirituale. Spiritele protectoare ne ajută cu sfaturile lor, dar cum noi nu le dăm importanţa cuvenită, ele intervin direct, servindu-se de alte persoane din jurul nostru. Dacă ne analizăm fiecare din noi în diverse împrejurări fericite sau nefericite ale vieţii vom vedea că în multe ocazii am primit sfaturi de care nu am ţinut seama mereu şi care ne-ar fi scutit de multe neplăceri. În interiorul nostru există un sistem de îndrumare care ne arată drumul spre casă. Aceasta este vocea care ne vorbeşte mereu. Noi nu trebuie să facem altceva decât să luăm în seamă acea voce. Fiecare om are câte un spirit protector (înger păzitor), pe care divinitatea îl trimite să-l ocrotească şi să-l ajute, influenţându-l prin sfaturile sale mentale. În afară de spiritual protector, fiecare individ are ataşat şi un spirit rău cu scopul de a-l îndemna la rău şi de a-i da ocazia să lupte şi să aleagă între bine şi rău. Prin liberul arbitru, omul poate să-l asculte sau să-l respingă. În efortul său continuu de a înţelege sensul vieţii sale, omul este ajutat de entităţi superioare. Ele sunt mereu în preajma celui ce caută lumina, îl ajută, îl îndrumă, chiar dacă el nu este conştient de acest lucru. Pronunţarea frecventă în gând a numelui lui Dumnezeu are un efect de protecţie faţă de influenţele nocive. Dacă vom face în permanenţă numai fapte bune, ne vom ridica vibraţiile corpului şi astfel ne vom apropia de Dumnezeu. Acela care vibrează la unison cu Dumnezeu capătă o protecţie divină fiind în permanenţă apărat şi protejat de atacul energiilor şi informaţiilor negative. Această protecţie este mare atunci când menirea individului în această lume este mare. 4. NOI SUNTEM CO-CREATORI LA CREAŢIE Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui înseamnă că omul are toate darurile şi acces la puterea Lui Dumnezeu. ’La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul’ (Ioan 1.1.). Deci Creaţia are la bază Cuvântul, iar Cuvântul este expresia gândului. Forţa creatoare a întregului Univers este gândul. Dumnezeu a creat Universul folosind forţa gândirii lui creatoare şi i-a dat şi omului şansa să o folosească în sens creativ. Din păcate omul nu a înţeles acest adevăr şi a căzut în neputinţă completă. Dacă forţa gândului este creativă, atunci cu certitudine ea este cea cu ajutorul căreia omul se poate definitiv vindeca de orice boală. Dacă sănătatea este efectul bunei orientări a gândirii, atunci înseamnă că această forţă extraordinară nu este deloc cunoscută şi înţeleasă. Omul poate cu forţa gândului să creeze celule sănătoase în trup sau să le distrugă pe cele afectate. Gândul este cea mai bună şi cea mai mare forţă din Univers. Gândul este cel care aduce pace şi linişte în suflet. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Materia este substanţa creată de o forţă extraordinară, şi cum am stabilit că la baza creaţiei a stat cuvântul exprimat de gând, putem trage concluzia că gândul este cel care a creat şi crează materia. În noi este puterea să fim, să facem şi să avem tot ce ne imaginăm. Cuvântul este puterea prin care noi creăm sau distrugem, cuvântul este darul care vine de la Dumnezeu. Prin cuvânt noi ne exprimăm puterea creatoare, el este o forţă prin care comunicăm, gândim şi creăm evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul este cea mai puternică unealtă de care dispune omul, el poate crea cel mai frumos vis, dar poate să şi distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, cuvântul este cel care crează iadul pe pământ. Cuvântul este magie pură, iar folosirea lui greşită este magie neagră. Prin cuvânt noi ne trimitem otrava emoţională către alţii. El este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate distruge vieţile a milioane de oameni. Un cuvânt răutăcios este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile şi bârfele pe care le trimitem. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem “ai o paloare care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi de cancer”, dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de un an. Aceasta este puterea cuvântului. Noi avem puterea de a crea, suntem co-creatori la creaţie. Această putere e atât de mare încât tot ceea ce credem se transformă pentru noi în realitate. “Crede şi va fi”. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim cei care credem că suntem. “Pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12-36’37) Să folosim întotdeauna cuvântul pentru a ne înălţa pe noi şi pe ceilalţi şi niciodată pentru a distruge. Dacă ne folosim de el pentru a distruge reputaţia celorlaţi, pentru a bârfi, pentru a răspândi informaţii false, pentru a incita la furie şi violenţă, pentru a-i demoraliza sau a-i umili pe semenii noştrii, cu siguranţă că folosim greşit această putere, iar ea se va întoarce împotriva noastră aducând aspecte negative în propriile noastre vieţi. Atunci când te gândeşti la cineva cu intenţii rele este la fel de rău ca şi când ai făptui actul însuşi. Vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă oamenii s-ar gândi negativ în mod colectiv la o anumită persoană. Intenţia este încărcată cu foarte multă putere. Indiferent de condiţia noastră socială, trebuie să devenim conştienţi că putem schimba totul în jurul nostru, în bine sau în rău, prin modificarea gândurilor şi dorinţelor noastre. Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe aceea care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi răufăcătoare guvernanţii sunt înpinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor. Noi putem ajuta întrega lume radiind în afară energia gândurilor pozitive. Binecuvântaţi tot ce se află în jurul vostru, deoarece totul este creaţia Lui Dumnezeu. 5. DUMNEZEU ESTE IUBIRE “Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I.Ioan 4:16). Cu cât este mai apropiat omul de Dumnezeu cu atât obţine mai multă forţă şi o mai mare posibilitate de a controla situaţia. Dumnezeu este iubire; cu alte cuvinte, cu cât există mai multă iubire în sufletul nostru, cu atât mai puternic noi supunem lumea înconjurătoare transformând răul în bine. O poruncă din Sfânta Scriptură spune aşa :”Iubeşte-L pe Dumnezeu mai presus de tatăl tău, de mama ta şi de fiul tău”. De aceea, dragostea adresată mai întâi celor pământeşti şi apoi lui Dumnezeu ucide, ea încalcă această poruncă. Dimpotrivă iubirea care trece direct prin Dumnezeu purifică. Omul este o celulă a Universului, adică o parte din Dumnezeu, şi ca orice celulă vie el trebuie mai întâi să lucreze pentru Univers şi după aceea pentru sine, iar pe Dumnezeu este necesar să-l iubească mai mult decât orice l-ar lega de pământ. Fericirea supremă pe pământ trebuie să fie Iubirea pentru Dumnezeu. Dacă omul se gândeşte numai la cele pământeşti uitând de Dumnezeu, atunci întreg sufletul său se ancorează în teluric. În acest caz omul se aseamănă celulei canceroase care, uitând de organism lucrează doar pentru sine. Acest proces trebuie stopat pentru că degradarea structurilor spirituale este periculoasă pentru întregul Univers. Omul trebuie rupt de teluric prin intermediul bolilor, traumatismelor, nenorocirilor şi al morţii, în funcţie de gradul de ancorare în teluric al sufletului său. Ştiinţa de a primi toate acestea ca pe ceva trimis de Dumnezeu o reprezintă ştiinţa de purificare a sufletului. Aceste boli şi nenorociri sunt un avertisment că omul se află pe un drum greşit, de aceea nu trebuie să fugim de greutăţi, ci să încercăm să le acceptăm şi să le rezolvăm pentru a ne ridica spiritual. Durerea şi suferinţa apar când ne opunem evoluţiei noastre spirituale. Noi trebuie să pierdem întotdeauna tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu. Periodic relaţiile dintre oameni trebuiesc rupte (şi mai ales cu cei apropiaţi) pentru ca ei să se orienteze spre ce este mai important şi esenţial – legătura cu Dumnezeu. Iubirea este însuşi Dumnezeu, Duhul Sfânt care se coboară peste inima omenească. Dacă ne amintim de momentele îndrăgostirii, de momentele de început ale ei, ne dăm seama că aceasta este experienţa coborârii divinului în sufletul nostru, că perioada cea mai frumoasă, cea mai dulce şi mai izbăvitoare în dragoste rămâne perioada de început a iubirii care nu este poluată de orgoliul nostru, de pretenţii, aşteptări şi cereri. Sentimentul te face să pluteşti pur şi simplu, să simţi că iubeşti tot ce te înconjoară fără nici o condiţie. Ceea ce se întâmplă ulterior în numele dragostei este felul în care începem să ne îndepărtăm deja de dragoste şi să ne apropiem cu paşi vioi către suferinţă. Singura trăire care nu se poate distruge este iubirea. Ea ne uneşte cu Dumnezeu şi este nemuritoare. Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţeleagă omul este că totul pe acest pământ este trecător. Doar Iubirea rămâne. Acumularea iubirii de Dumnezeu să devină pentru dvs. şi pentru urmaşi suprema fericire. Dacă iubirea pentru oameni devine ţelul unic, ea se transformă în contrariul său, în ură. Ţelul şi sensul vieţii sunt iubirea pentru Dumnezeu şi contopirea cu El. Dacă dvs. continuaţi să iubiţi un om care v-a jignit, înseamnă că dvs. iubiţi în el pe Dumnezeu. Venim la existenţă şi la viaţă prin iubire, de aceea noi nu putem trăi cu adevărat decât în iubire. În cazul în care nu ni se răspunde la fel, cu iubire, dacă din egoism cineva ne răspunde cu rău, noi nu trebuie să ne schimbăm firea, devenind şi noi răi. Aceasta ar însemna să ajungem dependenţi de el, să facem şi noi ca el şi să devenim sclavii răutăţii lui. Forţa cea mai puternică din întregul Univers este Iubirea. Ea este o energie care nu cunoaşte oprelişti. Ea învinge timpul, distanţa şi în faţa ei nu există graniţe şi nici un fel de obstacole. Cauza tuturor bolilor este ordinea greşită a priorităţilor pe care şi le alege omul şi, implicit, iubirea insuficientă faţă de Dumnezeu. Prima prioritate a omului este necesar să fie iubirea faţă de Dumnezeu. Pentru femeie, cea mai mare fericire trebuie să fie iubirea pentru Dumnezeu, apoi pentru copii, soţ, familie, iar mai apoi pentru toate celelalte. În iubire se realizează unirea tuturor oamenilor între ei şi între ei şi Dumnezeu. Să-l simţi pe Dumnezeu în suflet înseamnă iubire fără pretenţii, fără condiţii şi fără cerinţe. Iubirea necondiţionată înseamnă iubirea celui rău şi nevrednic, fiindcă acolo unde este întuneric este nevoie de lumină. Cel care poate arăta iubire unui om întunecat de umbrele urii şi deznădejdii poate face mult bine acelui suflet. Nu putem să-l iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem, dacă nu iubim pe fraţii şi pe surorile noastre pe care îi vedem. În refuzul de a-i ierta pe fraţii şi pe surorile noastre inima ni se închide, iar împietrirea aceasta o face impenetrabilă la iubirea Lui Dumnezeu. Copilul care în copilărie n-a avut parte de suficientă iubire şi n-a fost învăţat să creadă în Dumnezeu, începe să se închine acelor lucruri omeneşti care îi sunt apropiate. Şi pentru a le avea în proprietatea sa este gata să comită chiar crime. Este foarte important să fim smeriţi în acţiunile noastre. Smerenia este un atribut al Iubirii. Oamenii care nu iubesc nu pot fi smeriţi şi invers. Iubirea înseamnă sacrificiu. Sacrificând din fiinţa ta îi slujeşti pe cei din jur, deci pe Dumnezeu care se manifestă prin ei . Nu ai sfinţenie dacă nu plăteşti tributul greu al smereniei. În momentele în care iubirea şi smerenia nu mai sunt în noi, dizarmonia se instalează la cea mai mica supărare, la cel mai mic gest nepotrivit, iar glasul lui Dumnezeu în interiorul nostru nu mai poate fi auzit. Aceasta deoarece în momentul în care ne supărăm, noi ne separăm de Dumnezeu, ne închidem într-un cerc al nostru, iar Dumnezeu nu mai poate pătrunde, deoarece ne respectă liberul arbitru. Să ne reamintim din Sf. Scriptură cele 2 porunci ale Iubirii: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22-37,39) A trăi o viaţă spirituală înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice şi a-i iubi pe ceilalţi ca pe noi înşine. Pentru a avea iubire tot ceea ce aveţi de făcut este să fiţi iubire. Dumnezeu nu este distribuitor de iubire, căci Dumnezeu este iubire. Ceea ce ştiţi că sunteţi aceea veţi deveni. Ceea ce daţi aceea deveniţi. 6. DUMNEZEU ESTE ENERGIE VIBRATORIE Se poate demonstra astăzi că acest cuvânt “Dumnezeu” vibrează la o frecvenţă de 186 de miliarde vibraţii pe secundă. Astfel, pronunţând cuvântul Dumnezeu o singură dată, corpul nostru nu mai revine la aceeaşi frecvenţă vibratorie la care era înainte de folosirea cuvântului. Cuvântul Dumnezeu rostit în tăcere are mai multă putere decât atunci când este spus cu voce tare. În spatele tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute există o energie creatoare atotcuprinzătoare care este conştientă de sine, conştientă de ceea ce face şi cum face, şi de aceea o numim Spirit sau Dumnezeu. Această forţă universală, denumită “energie universală”, este o energie primară care penetrează întregul Univers şi umple spaţiul infinit. Ea emană din orice spaţiu, din orice condiţii, din orice lucru. Această energie lucrează cu oricine indiferent dacă el îşi dă seama sau nu; este atotprezentă, omniprezentă, pătrunzând în toate lucrurile. Este foarte important să înţelegem că tot ce este în jurul nostru este viu, conţine energie universală, de ezemplu – televizorul, frigiderul şi toate obiectele din casă. Dacă ne purtăm urât cu ele, acestea vor răspunde cu aceeaşi monedă. De aceea orice gând negativ, orice ceartă, orice trăire sau purtare grosolană are un impact asupra tuturor obiectelor înconjurătoare, putându-le provoca prejudicii, si de aceea reacţia lor asupra noastră va fi pe măsură. Totul în Univers este energie, chiar şi ceea ce nu vedem şi nu înţelegem. Totul este compus din energie şi vibraţie. Nimic nu stă, totul se mişcă, totul vibrează. Lumea este mai mult decât materie, este spirit şi vibraţie. Noi suntem de fapt fiinţe de energie vibratorie, conectaţi în mod intim cu toate fiintele şi lucrurile din întregul Univers prin intermediul câmpului de energie universală, pe care îl cunoaştem şi îl vedem fără graniţe. Noi nu suntem corp fizic, ci suntem în principal un corp energetic cu aparenţă fizică. Câmpul de energie universală la un nivel mai de jos al spectrului său energetic produce materia în Univers. Deci vibraţiile mai joase se condensează în Universul aparent solid, vizibil simţurilor şi conştiinţei noastre obişnuite. Toată materia este în esenţa ei “lumină condensată”, sau lumină cu diferite grade de vibraţie mai joasă. Dezechilibrele energetice sunt de fapt cauza îmbolnăvirilor noastre. Energia universală este cea care produce vindecarea, dar numai cu ajutorul nostru. Această energie universală îi asigură corpului nostru necesităţile energetice, asigurându-i astfel sănătatea. Reducerea energiei vitale până la un grad critic implică transformarea corpului în materie moartă. Câmpul de energie universală şi câmpul individual par distincte, dar ele sunt conectate într-o dimensiune înaltă pe care o numim Sursă sau Dumnezeu. Tot ce există este Sursa sau Dumnezeu şi tu pari ca fiind o parte a acesteia, dar în esenţă şi tu eşti aceea. Orice fiinţă vie sau obiect fără viaţă este în esenţă Sursa sau Dumnezeu, deoarece tot ceea ce există sunt vibraţii ale sursei, iar vibraţiile şi sursa nu sunt două lucruri diferite, ci numai unul. Toate obiectele, toate vibraţiile, toţi oamenii şi toate fiinţele nu sunt decât sursa însăşi. Aceasta indică faptul că Universul nostru real este holografic, cu alte cuvinte tu nu eşti numai parte a Universului, dar tu eşti Universul sau Universul este în tine. Aşa dar, o mică parte conţine în mod corespunzător întregul. Dacă se sparge o vază şi se ia un singur ciob din aceasta şi se pune pe locul vazei, apare imaginea întregii vaze. Astfel se evidenţiază manifestarea Divinului, pentru că numai aşa se explică cum ‘Întregul’ se află în fiecare din cele mai mici părţi ale sale. În cea mai mică părticică a fiinţei, o moleculă de exemplu, se află fiinţa întreagă. Să eliminăm din fiinţa noastră ura, cruzimea, care provoacă o ruptură între noi şi Divinitate. Astfel, fiind deconectaţi de Divinitate, ni se închid canalele prin care primim energia necesară întreţinerii vieţii. De aceea suntem nevoiţi să furăm energie de la alţii devenind astfel vampiri energetici. Vampirul se aseamănă cu narcomanul care obţine astăzi o satisfacţie pe care o va plăti scump mâine. Acest proces este greu de oprit. El condamnă copiii vampirului la nişte boli grave, deoarece aceştia se nasc cu canalele de legătură cu Divinitatea închise, şi atunci , fie că sunt supuşi vampirismului, şi copilul secătuit de energie se va demola prin devieri psihice grave, fie că ei înşişi vor deveni vampiri şi vor continua ruinarea propriului suflet. Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă în fiecare seară pentru acel om să-i fie dăruită Iubirea Divină şi energia care-l vor schimba. Acestea îi vor purifica sufletul şi-l vor uni cu Dumnezeu. Oamenii şi îngerii sunt singurii din lumea energetică care-şi pot proiecta energia în mod conştient. Cu cât îi iubim şi îi apreciem mai mult pe alţii, cu atât mai multă energie curge în noi. De aceea, a-i iubi şi a-i energiza pe ceilalţi este cel mai bun lucru pe care-l putem face. Aşa cum în raza de lumină găseşti toate culorile, la fel şi în substanţa spirituală găseşti toate elementele necesare vieţii. Substanţa spirituală nu este oxigenul, ci ceea ce dă viaţă oxigenului, viaţa efectivă dinlăuntrul oxigenului. În Scriptură este numită Spiritul Lui Dumnezeu, Sf. Duh. Trebuie să ne schimbăm atitudinea mentală, pentru a înţelege cu adevărat că nu suntem susţinuţi cu oxigen, ci de energie . Fiecare celulă din corpul nostru pentru a funcţiona are nevoie de energie, iar dacă nu o primeşte începe să funcţioneze defectuos, ajungând până la autodistrugere. Toate formele de viaţă sunt sisteme de energie care transmit semnale şi vibraţii. Schimbaţi-vă vibraţiile şi vă veţi schimba viaţa. Este atât de simplu. Toxicitatea din gândurile negative, din emoţiile negative nerezolvate, hrana necorespunzătoare etc. afectează câmpurile energetice ale corpului. Acestea, la rândul lor, influenţează frecvenţa noastră de vibraţie şi determină dacă suntem “acordaţi” sau “dezacordaţi”. Gândurile, cuvintele şi acţiunile noastre sunt forme de energie şi orice trimitem în exterior ni se întoarce, în conformitate cu Legea karmică şi cu Legea rezonanţei. Tot ceea ce vine către noi în viaţă, tot ce ne stă în faţă, am atras către noi, prin natura energiei pe care am emis-o. Pe măsură ce ne aliniem frecvenţele corpurilor noastre (cel fizic, emoţional, mental şi spiritual) în armonie perfectă cu octavele înalte ale luminii, capacităţi precum comunicarea telepatică (clarauzul) , vindecarea prin atingere, clarvederea, nemurirea fizică şi bilocaţia (capacitatea de a fi în două locuri în acelaşi timp) devin complet naturale şi accesibile. Noi suntem fiinţe de energie şi trăim într-un univers format din energie. Noi suntem puternic conectaţi energetic de persoanele apropiate, atât de intens încât undele noastre cerebrale reacţionează la ce li se întâmplă lor chiar dacă suntem la mare distanţă. Energiile generate de Lună şi Soare formează un adevărat dans cosmic care ne influenţează comportamentul şi joacă un rol mare în viaţa noastră cotidiană. De asemenea, planeta pământ generează propriul câmp energetic în care suntem cufundaţi întreaga viaţă. Acest câmp energetic având o structură similară cu a noastră, ne influenţează în permanenţă câmpurile energetice. Îmbătrânirea este un proces al organismelor vii ce se produce datorită unei pierderi gradate şi continue a nivelului energiei vitale, la nivel celular, pe parcursul ciclului vieţii. Când celulele corpului, de-a lungul anilor, pierd din energia lor, ele devin în mod gradat mai puţin organizate şi ordonate, ceea ce reprezintă însuşi procesul de îmbătrânire. Întreaga viaţă este o vibraţie. Tot ceea ce noi numim viaţă este energie pură în vibraţie constantă, ceea ce o putem numi cu uşurinţă Dumnezeu. 7. DUMNEZEU NU ESTE SEPARAT DE NOI Dumnezeu nu este niciodată separat de noi, pentru că noi suntem suma Lui Dumnezeu, co-creatori la creaţie. Trebuie să încetăm a-L vedea pe Dumnezeu separat de noi şi pe noi separaţi unul de celălalt. Sentimentul acesta de separare unul de celălalt le permite oamenilor să-şi facă unul celuilalt tot felul de lucruri pe care nu şi le-ar face lor însăşi. Această separare de Dumnezeu şi unul de altul este cauza tuturor disfuncţiilor şi a suferinţelor noastre. Aşa cum un motor se opreşte atunci când este deconectat de la curentul electric sau aşa cum lumina se stinge când se acţionează comutatorul, tot aşa şi omul încetează să mai funcţioneze la parametrii optimi când este deconectat de la Energia Universală, de Dumnezeu. În spirit nu există timp şi spaţiu. Omul fizic care gândeşte că este separat de Dumnezeu şi care crede că se mişcă din loc în loc, de fapt se mişcă doar în propria sa iluzie şi, deci, în nefericirea sa. Întregul sistem al universului este o singură unitate, iar omul este o parte integrantă a acestui sistem. El nu este în nici un fel separat de sistem, ci numai ideea că ar fi o fiinţă separată l-a făcut să-şi piardă locul şi autoritatea sa de drept. Iluzia separării noastre de Dumnezeu şi de întreaga creaţie a făcut posibilă construirea unei întregi lumi a iluziilor, în care ne simţim separaţi şi ameninţaţi de tot ce ne înconjoară. Totul este Dumnezeu, totul este lumină şi creaţie. Noi suntem concomitent şi parte şi întreg. Nu fiţi rupţi în mii de bucăţi, fiţi una singură, pentru a putea exprima întregul. Omul cuprinde Universul şi este cuprins de Univers. Noi suntem cu toţii unul. Nu suntem separaţi de Dumnezeu şi nici separaţi unul de celălalt. Creratorul nu este separat de ceea ce a creat. Iubitorul nu este separat de cel iubit. Din punct de vedere spiritual suntem toţi interconectaţi. Fiecare din noi este un microcosmos care reflectă şi conţine macrocosmusul. Cu toţii conţinem înăuntrul nostru amprenta întregului univers. Noi nu suntem în lume, ci lumea se află înăuntrul nostru. Noi suntem amprenta întregii omeniri. Pentru a-ţi găsi calea de întoarcere la Dumnezeu trebuie să-ţi reconstitui paşii şi a-ţi da seama că separarea a fost opţiunea ta, nu a Lui. Dumnezeu este atât de bun şi de iubitor că ne dă voie să alegem, chiar dacă o facem împotriva Sa şi a noastră. Să nu uiţi niciodată că ce faci unuia faci la toţi – pentru că noi cu toţii UNA suntem. Tot ceea ce faci altuia faci pentru tine însuţi, pentru că tu şi ceilalţi sunteţi UNUL. Durerea altuia este durerea ta, bucuria altuia este bucuria ta. Oferind ajutor celorlalţi puneţi capăt izolării (separării), cea care reprezintă sursa primară a suferinţelor noastre. Tot ceea ce există în tine se află pretutindeni, ceea ce nu există în tine nu se află nicăieri. Toate comorile universului sunt înăuntrul tău. Caută cu fervoare în tine însuţi puterea sau răspunsul la care aspiri, pe care inima tale doreşte şi direct propoţional cu credinţa ta vei primi ceea ce vrei. Noi atragem mai devreme sau mai târziu tocmai ceea ce credem că se va întâmpla. Separarea de spirit, despărţirea, dă naştere la păcat, boală, sărăcie şi la moarte. Unirea cu Dumnezeu este cauza sănătăţii. Noi trăim în Dumnezeu, de fapt facem parte din El. Omul care se desprinde de tot devine o bucată ce nu mai poate exprima totul, iar vindecarea survine în urma înlăturării cauzei care l-a despărţit de tot şi al reîntregirii în acesta. Divinitatea a făcut omul complect din toate punctele de vedere, însă el este acela care s-a rupt în bucăţi din diverse motive. Deschideţi-vă către cooperare şi nu către competiţie, deoarece competiţia promovează separarea, iar cooperarea aduce uniune. Domnul a spus: Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi vi se va da vouă. (Ioan 15,7) 8. NECAZURILE ŞI BOLILE NE AJUTĂ SĂ EVOLUĂM SPIRITUAL Primul pas în evoluţia spirituală este să accepţi tot ce vine, ce ţi se întâmplă, căci toate au un rol şi un rost. La exterior eu comunic cu oamenii, dar în interior cu Dumnezeu. De aceea în interior eu trebuie să iubesc încercările prin care trec şi să le accept cu mulţumire, ca pe o purificare. Reacţia interioară este cea determinantă De aceea, când omul se roagă el trebuie să-I mulţumească Lui Dumnezeu pentru toate necazurile şi bolile prin care i se purifică sufletul. Boala este medicamentul sufletului. Tot ceea ce a-ţi considerat ca fiind neplăceri, umilinţe, fapte josnice îndreptate împotiva voastră au fost prilejuri de purficare a sufletului. Acceptaţile şi mulţumiţi Lui Dumnezeu. Nu este suficient să acceptaţi boala, trebuie să ne bucurăm că ea ne salvează sufletul. Să înţelegem că oricare situaţie este determinată de Dumnezeu. Dacă ţi s-a întâmplat ceva înseamnă că în asta există un sens suprem. Dacă ceva se produce împotriva trupului tău înseamnă că-i ceva în neregulă cu sufletul tău. Nu trebie să scăpăm de chinuri, ci să ne ridicăm deasupra lor, depăşindu-le. Viaţa pe pământ este un şir de lecţii, pe care omul trebuie să le înveţe pentru a evolua. Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi. A învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. Doreşte să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci, ca să poţi învăţa din ea. Toate evenimentele neplăcute din viaţa noastră sunt binecuvântări deghizate, pentru că durerea are un scop. Ea ne învaţă şi ne îndrumă spre mari niveluri spirituale. Totul face parte din călătoria noastră. Părţile noastre pozitive sau negative ne-au adus unde suntem noi astăzi. În fiecare experienţă de viaţă să te opreşti din drum şi să te străduieşti să înţelegi exact ce ţi s-a întâmplat, de ce ţi s-a întâmplat şi ce ar trebui să faci în continuare. Te vei convinge că tot ce ţi se va întâmpla de acum încolo va fi pentru desăvârşirea ta spirituală. Orice disconfort, oriunde va apare în corpul tău sau în viaţa ta, este un mesaj direct despre cât de mult te-ai abătut de la adevărata ta identitate. Când sufletul se lipeşte de pământ el trebuie dezlipit prin intermediul bolilor, traumatismelor şi nenorocirilor, pentru ca să poată aspira către Dumnezeu. Noi am venit pe lume nu pentru a ne folosi de anumite plăceri şi bucurii, nu pentru a acumula mai multe avuţii. Toate acestea rămân şi, odată cu moartea nu iei nimic din ele. Noi ne naştem cu un destin bine determinat încă din lumea astrală a spiritelor, pentru a ne da posibilitatea unei noi încercări de purificare a spiritului nostru prin suferinţă. Spiritul omului se ascute şi se oţeleşte la şcoala cea mai aspră a suferinţei şi durerii. Cine fuge de durerile veacului de acum are parte de durerea veşnică. Să ai demnitate în faţa eşecurilor. Ia-o de la capăt. Să nu-ţi fie ruşine să te priveşti în oglindă la sfârşitul zilei. Dacă sufletul îţi este curat, Dumnezeu îţi va da ceea ce meriţi. Fiecare primeşte ce merită, nu ce pretinde. Uneori, când ţi se ia ceva, înseamnă un ajutor, iar un cadou bogat poate să-ţi dăuneze. Suferinţa conţine un mesaj spiritual ascuns. Ea persistă până când mesajul este auzit. Când eşti în suferinţă apare un instinct copleşitor de a respinge durerea prin negare, indiferenţă şi reprimare, dar asta o face să dureze mult. Singurul motiv pentru care suferi este acela că suferinţa face parte din evoluţia ta spirituală. Dacă vom învăţa să ne despărţim de oamenii dragi, iubindu-i, oricât de mult ne-ar fi rănit, înţelegând faptul că ei sunt pioni într-un joc mai larg, extins al existenţei, că ei sunt oglinda sufletului nostru, că prin ei Dumnezeu Însuşi ne învaţă să iubim, viaţa noastră ar curge mult mai frumos, trecând prin experienţele noastre de viaţă. Fiecare drum pe care a-i călătorit ţi-a oferit în dar o experienţă. La rândul ei, fiecare experienţă trăită te-a ajutat să evoluezi spiritual. În sensul cel mai profund viaţa ta a fost un lanţ de şanse succesive. În fiecare etapă a vieţii sale Dumnezeu îi hărăzeşte omului câte o încercare. În viaţă, din toate bătăliile înveţi câte ceva, incusiv din cele pierdute. Surâde destinului care te loveşte şi nu lovi pe nimeni. Singuri ne toarcem firul destinului şi bun ori rău nu va fi desfăcut niciodată. Parcurgeţi-vă întrega viaţă şi mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate insuccesele, umilinţele, neîmplinirile de pe linia destinului. Suferinţa are un scop pozitiv, fortifică spiritul, îl spiritualizează şi din această cauză putem afirma că durerea ne recătăsoreşte cu Dumnezeu. Acordaţi atenţie tuturor celor ce se oferă să vă ajute la materializarea viziunii voastre, pentru că toţi au un rol de jucat, un dar de adus. Noi trebuie să lucrăm în armonie cu cei pe care viaţa ni-i scoate în cale. Toţi oamenii cu care ne întâlnim au un mesaj pentru noi. Întâlniri întâmplătoare nu există. Felul în care răspundem acestor întâlniri arată dacă suntem sau nu pregătiţi să primim mesajul. Dumnezeu ne vorbeşte prin întâmplări, prin semne şi prin oamenii care ne apar în cale. Fiecare întâlnire reprezintă o oportunitate pentru a învăţa, a evolua şi a sluji. Nimeni nu apare în drumul nostru din întâmplare. Consideră că Dumnezeu ţi-a trimis persoana respectivă şi trateaz-o ca atare. Omul trebuie să conştientizeze că este unicul vinovat pentru modul în care se desfăşoară existenţa lui. Dacă omul are un comportament etic, tinde să păstreze integritatea spiritului său, atunci acţiunea se îndreaptă spre destrămarea corpului fizic. Omul începe să se îmbolnăvească des. Bolile grave nu întotdeauna sunt un rău, întrucât protejează demolarea structurii spirituale. Boala este cu certitudine marea şansă pe care ne-o dă Dumnezeu ca să ne apropiem de El, evoluând spiritual. Putem afirma că boala este un rău necesar. Bolile apar atunci când armonia dintre univers şi individ este ruptă. Nici o durere sau boală nu este întâmplătoare, ea semnifică greşeli proprii pentru care trebuie să plătim cu suferinţă, acum nu în viaţa de apoi. Noi trebuie să identificăm greşeala care a dus la îmbolnăvire şi să evităm a o mai repeta. Fiecare om în această existenţă se naşte pentru ca trecând peste ispitele pământeşti şi peste necazuri să-şi perfecţioneze sufletul, structra sa spirituală. Fiecare om are o cumpănă principală în viaţă şi, în permanenţă, el va fi încercat exact în punctul său vulnerabil. Cei care îşi petrec viaţa în abundenţă şi fericire nu vor putea evolua din punct de vedere spiritual. Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul. (Marcu 8, 36) Suferinţa este un exerciţiu, o mică asceză. Când avem încercări să mulţumim pentru ele Lui Dumnezeu. Numai aşa se vor stinge repede, fără încercare nu este mântuire. Avem nevoie de această suferinţă. Să înţelegem odată pentru totdeauna că nu Dumnezeu hotărăşte pentru noi sau că El ne pedepseşte. Noi ne pedepsim singuri prin ceea facem, adică suntem proprii noştri arhitecţi. Astfel se manifestă acest sistem perfect creat de Dumnezeu, care se numeşte liberul arbitru. Dumnezeu este Cel care ne va vindeca sufletul prin necazuri, trădări şi jigniri, iar oamenii din jur vor servi drept mijloace ale acestei vindecări. Nefericrea, boala, stresul sunt indicatorii faptului că ceva este în neregulă cu viaţa noastră. Ei apar accidental, rolul lor este de a ne sfătui (sesiza) că acţiunile noastre prezente sau calea pe care suntem nu sunt corecte pentru noi şi ne îndeamnă să ne corectăm atitudinile şi comportamentul. Tot ce vi se întâmplă este ceea ce voi vreţi să se întâmple. Boala nu-i un rău, ci un mijloc de stopare a programelor destrămării sufletului. Când compătimiţi un om voi nu sunteţi de acord cu boala lui, cu nenorocirea lui, vă gândiţi numai la consecinţe, uitând de cauze şi prin aceasta favorizaţi destrămarea spiritului. Prin boala corpului se purifică sufletul. Voi sunteţi cei care faceţi alegerea, nimeni altcineva nu poate alege în locul vostru, indiferent cât de dificilă ar fi situaţia în care ne aflăm. Deci, prin alegerile care le facem determinăm tot ceea ce urmează să se întâmple. Nimeni nu este scutit de consecinţele acţiunilor sale. Prin alegerile pe care facem în viaţa de zi cu zi, noi suntem cei care construim, piatră cu piatră, drumul spre rai sau spre iad. Fiecare om îşi construieşte propria sa lumină sau dramă personală, în care îşi desfăşoară viaţa. Să încercăm să înţelegem, să vedem clar de ce păţim lucruri sunt bune sau rele. Tot ce ni se întâmplă derivă clar din propriile noastre dorinţe, gânduri şi acţiuni. Niciodată nu trebuie să acuzăm pe altcineva pentru condiţiile în care ne aflăm. Trebuie să vedem ce gânduri şi ce dorinţe dinăntrul nostru au atras în vieţile noastre ghinionul sau siuaţiile negative. Tot ce ni se întâmplă este legat de acţiiunile noastre din trecut şi sunt roadele lor pe care noi le culegem acum. Fiecare culege ce a semănat. Trebuie să fim pregătiţi zilnic să facem faţă oricărei situaţii ce ar putea apărea. Noi suntem singurii responsabili de situaţiile care apar în viaţa noastră. Ele ne duc exact acolo unde este necesar pentru evoluţia noastră spirituală. Poteca spre lumină este strâmtă, iar sus vânturile sunt foarte puternice. Cu cât doreşti mai mult să urci şi reuşeşti, cu atât încercările sunttot mai puternice. Să ne lăsăm conduşi de conştienţa că suntem fiinţe spirituale ce trăim o experienţă umană şi nu fiinţe fizice care trăiesc o experienţă spirituală. A-ţi făcut mult prea munt rău altora şi vouă înşivă. Acum este cazul să vă oprţi şi să priviţi înapoi, acolo unde a-ţi greşit şi să îndreptaţi răul şi pe voi înşivă. Lumea are nevoie de lumină nu de întuneric. Căutaţi lumina şi o veţi găsi. 9. PĂCATUL ESTE MICROBUL SUFLETULUI Dintre toţi microbii din lume, păcatul este cel mai primejdios şi se înmulţeşte foarte repede. Păcatul este distanţa neasemănării omului cu Dumnezeu, e golul imens deschis de om între pământ şi cer. Omul are puterea, în baza liberului arbitru, să asculte de voia Lui Dumnezeu sau să nu o facă, să se încadreze în legile morale care îi dau fericirea sau să le calce. Omul poate folosi libertatea în mod greşit, chiar împotriva Lui Dumnezeu. Folosind greşit libetatea el devine cauza tuturor suferinţelor lui şi ale altora. Dumnezeu ştie toate mai dinainte de naşterea noastră. El ştie care din oameni se vor mântui şi care se vor osândi. Dar nu le hotărăşte pe toate mai dinainte, îl lasă pe om la voia sa liberă. Dacă l-ar sili pe om pe calea mântuirii i-ar răpi libertatea şi voinţa, omul nu ar mai avea nici-o plată în viaţa viitoare. Omul şi-ar pierde calitatea sa de om, de fiinţă liberă şi ar pierde răsplata şi mântuirea. Cauza tuturor păcatelor este numai una singură IUBIREA DE SINE. Te iubeşti prea mult pe tine însuşi şi faci toate relele. Dumnezeu nu ne-a dat totul de-a gata ca să fim terminaţi ca nişte obiecte, El ne-a lăsat cinstea ca noi înşine să dobândim desăvârşirea. Patima din om este la început ca o pânză de păianjen, apoi ca o fringhie groasă. La început patima este ca un străin, apoi ca un oaspete şi în cele din urmă devine stăpânul casei. Pentru a nu mai pătimi să ne imaginăm în permanenţă că Dumnezeu ne priveşte. Orice dorinţă când se agaţă de tine, devine stăpânul tău. Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Devii astfel mânia ta, în această stare, vei face lucruri pe care mai târziu le vei regreta. Există trei stadii în cadrul călătoriei spre ţara păcatului: ATACUL  CONSIMŢIREA  ROBIA. Oricine săvârşeşte păcatul este robul păcatului. (Ioan 8,34). Alegerea păcatului ne urâţeşte firea, alterează umanul, schimbându-i trăsăturile în direcţia animalică. Să încetăm de a mai trăi în trup. A trăi în trup înseamnă a rămâne conectat la sursa păcatului, a trăi înrobit patimilor şi simţurilor, a te gândi numai la mâncare, la sex, la satsfacerea nevoilor primare, a te gândi la bani şi la funcţii, a fi dominat de ambiţii şi de egoism. Ţinând într-o mână vila şi în cealaltă maşina numai poţi urca pe treptele spirituale. Un mare păcat îl constituie grijile şi plăcerile care înseamnă tot trăirea în trup. În această situaţie te identifici numai cu trupul, cu partea căzătoare şi vulnerabilă. Cel copleşit de griji şi de plăceri este un păcătos. Grija blochează, întunecă, îmbolnăveşte. Iar plăcerea duce la regresie infantilă, indiferenţă religioasă, la cădere, la ruperea de divinitate. Un singur păcat, prin efectul său otrăvitor asupra minţii şi inimii este suficient pentru a te ruina spiritual. Grijile sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos, generând boli care ţin de somatizări nervoase. Dacă ai griji ai păcate, boala pricinuieşte întreruperea grijilor, care este o oprire forţată a vieţii păcătoase. Boala nu-l mai lasă pe om să păcătuiască. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu cu atât mai aspru suntem loviţi pentru fiecare păcat săvârşit. Omul nu este născut doar pentru a trăi în plăceri trecătoare, ci are o viaţă dată de creator pentru a evolua, a se desăvârşi, a căuta înţelepciunea mult visată. Cele şapte păcate fundamentale – ORGOLIUL, SGÂRCENIA, DESFRÂNAREA, LĂCOMIA, MÂNIA, URA ŞI LENEA – îl abat pe om de la drumul drept şi-l fac să-şi găsească singur, în locul fericirii mult visate, nenorocirea, mizeria morală şi deznădejdea înfrângerii. Orice cuvânt, orice gând, orice faptă rămâne întipărită în arhiva conştiinţei cosmice şi după ele vor fi judecate spiritele noastre după moarte. Vă spun vouă că pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12:36-37) Noi suntem singurii responsabili pentru consecinţele faptelor, gândurilor, sentimentelor şi cuvintelor noastre. Deci, suferim sau ne bucurăm ca urmare a unor atitudini personale. Suferinţa nu face parte din legile naturii, ci este rezultatul păcatului şi al faptelor rele. Viaţa nu este un rai, chiar şi pentru cei foarte bogaţi, care nu sunt ocoliţi de necazuri şi de boli. Secretul fericirii nu constă în înmulţirea trebuinţelor, ci în micşorarea lor, căci îndată ce te laşi dominat de o dorinţă şi cauţi să o satisfaci poţi fi sigur că satisfacerea ei va face să se nască o mulţime de alte trebuinţe, care îţi vor fi din ce în ce mai greu să le stăpâneşti şi a căror satsfacţie te va ţine într-o agitaţie perpetuă. Goana după plăceri produce cele mai mari suferinţe. Nu trebuie să ne înterzicem căutarea plăcerilor. Suntem însă datori să ne mărginim la ceea ce este necesar pentru funcţionarea normală a organismului nostru. Pentru orice păcat trebuie să fie un preţ de răscumpărare şi, dacă nu primim boala ca pe o plată şi ca un avertisment, atunci vom plăti altfel, fiindcă nu putem rămâne datori. Dumnezeu iubeşte pe păcătos, dar nu şi păcatele lui. Mărturisirea este începutul tămăduirii de boala păcatului. De aceea se poate spune că cei care se mărturisesc obţin vindecarea şi iertarea. Cel ce nu se mărturiseşte nu poate ieşi din sterilitatea lui, din moartea lui spirituală. Când cineva persistă în a ataca, el nu-şi dă seama că nu poate să o facă fără să atragă asupra sa aceiaşi soartă. Noi culegem întotdeauna roadele a ceea ce am semănat. În viaţă noastră nu putem visa să-i facem altui om un rău fără ca acel rău să nu devină şi răul nostru. Gândul este începutul, centrul, rădăcina din care răsare tulpina, ramurile şi întregul copac al păcatului. Oamenii care întreţin stări negative, de depresie, gelozie, mânie sau ură rănesc în mod deliberat pe alţii, căci îi infestează cu gândurile lor malefice, distructive, pe care le sădesc în subconştientul acestora. Orice gând care îl emitem este un bumerang. Dacă urâţi pe cineva, ura se poate întoarce împotriva voastră. Dacă iubiţi veţi primi înapoi iubire. Un gând rău este de trei ori blestemat, pentru că: – îl răneşte pe emitent, afectându-i corpul mental; – el răneşte pe cel căruia îi este adresat; – face rău întregii umanităţi, prin vicierea atmosferei sale mentale. Gândurile şi dorinţele sexuale, voluptăţile sexuale, răpesc cea mai mare energie a vieţii, perturbând în acelaşi timp armonia gândirii şi liniştea ei atât de laborioasă. Funcţiunea sexuală este mlaştina care a înghiţit atâţia oameni de valoare. Gândurile senzuale şi lumeşti generează gelozia şi mânia, care sunt otrăvuri mortale. Iniţiaţii nu critică. Ei laudă defectele altora. Astfel, lauda biciuind îndreaptă. Nu se răspunde la ură cu ură şi la răutate cu răutate. De aceea, mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândurilor negative. Există oameni purtători de demoni. Aceaştia sunt în întregime conduşi de către demoni, comiţând delicte grave. Ei nu sunt vinovaţi pentru că demonul este cel ce le-a comis. Omul este însă vinovat de alegerea făcută, prin care i-au permis demonului să intre în el. Oamenii de astăzi nu sunt mai imorali decât cei de altă dată. Ei sunt pur şi simplu mai expuşi la tentaţii şi au, în acelaşi timp, mai multe ocazii să comită fapte imorale. Avortul este mai mare păcat decât uciderea unui om mare, pentru că îl omori de două ori pe un copil, prima dată îi omori sufletul – moare nebotezat, iar a doua oară îi ucizi trupul. O dublă ucidere, sufletul copilului în iad, iar trupul în pământ. Acesta este unul din cele mai mari păcate care bântuie lumea de azi, de aceea există atâta cancer şi atâtea boli. Toţi oamenii păcătuiesc, dar cu toţii putem contribui la curăţirea noastră, prin cererea de iertare, prin rugăciunea comună şi reciprocă pentru iertarea lor. Cei care au păcătuit nu pot rămâne indiferenţi, conştiinţa lor îi împinge să ceară iertare. Iertarea este mulr mai puternică decât răzbunarea, când vecinul tău este mânios pe tine, trimite-i iubire în loc de ură şi mânie. Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva nimic niciodată. Numai iubirea recompensează. Omul care de nimeni nu este iubit şi pe nimeni nu iubeşte foarte uşor se pierde în valurile ispitelor. Mulţi dintre oamenii nenorociţi şi dintre făcătorii de rele sunt jertfe ale copilăriei triste, în care lipsiţi de iubire şi de purtarea grijii n-au ajuns să iubească pe nimeni. Noi avem prin naştere dreptul de a fi fericiţi, de a ne bucura de viaţă. Nu ne-am născut ca să suferim. Oricine doreşte să sufere este liber să o facă, dar nimeni nu este nevoit să sufere. Nu ştiinţa este răspunzătoare de starea noastră, ci numai noi suntem vinovaţi. N-am ştiut să deosebim ceea ce e îngăduit de ceea ce este oprit. Am făptuit astfel păcatul suprem, păcatul care este întotdeauna pedepsit. Viaţa dă veşnic acelaş răspuns tuturor celor care cer prea mult de la ea. Această rătăcire a împins civilizaţia noastră pe drumul care a purtat ştiinţa către triumf, iar pe om către decădere. Fiinţa standardizată de viaţa modernă trebuie să-şi recapete personalitatea. Oamenii nu sunt maşini fabricate în serie. Omul ar trebui să fie măsura peste tot, însă de fapt el este străin în lumea pe care a creat-o. Să facem zilnic rugăciuni fierbinţi, din inimă, adresate Lui Dumnezeu, spre a ni se ierta păcatele ştiute şi neştiute, cât şi pe cele ale strămoşilor noştri. 10. MOARTEA NU EXISTĂ Suflet şi spirit, două noţiuni care adesea se confundă, deşi sufletul este o parte a corpului eteric, el fiind muritor ca şi acesta, iar spiritul este o parte a scânteii divine, a eului nostru care este nemuritor. Sufletul este cel care determină afectele noastre, senzaţiile noastre de plăcere şi durere, de bucurie şi de tristeţe, de foame şi sete, precum şi sentimentele de ură sau iubire. El este o energie care după moartea fizică a omului se desprinde de om şi se pierde în eterul universal. După moarte spiritul părăseşte corpul fizic, luând cu el şi corpul eteric (vital), cu care stă împreună un timp, după care se debarasează şi de acesta evoluând în lumea astrală ca spirit liber. Spiritul reprezintă entitatea nemuritoare şi indivizibilă din om. Pentru un doctor sau o infirmieră moartea înseamnă un eşec. Pentru un prieten sau o rudă moartea este un dezastru. Numai pentru spirit moartea este o uşurare, o eliberare. Dacă spiritului îi este foarte clar că rămânerea nu-i face bine programului său superior şi că nu mai există posibilitatea de evoluţie în trup, hotărăşte să plece şi nimic nu-l va putea opri. Dacă unei persoane i-a venit timpul să moară, chiar şi într-un spital unde se găseşte echipament de salvare a vieţii, de exemplu tuburi de oxigen, scânteia de viaţă nu s-ar întoarce în mod obligatoriu. Nu oxigenul este cel care ne ţine în viaţă. Acea scânteie care ne susţine este esenţa noastră divină. Atunci când această energie părăseşte corpul fizic toate formele vieţii fizice dispar. Omul a fost creat de Dumnezeu şi trebuie să se întoarcă la Dumnezeu. Ceea ce s-a coborât din ceruri trebuie să se întoarcă în ceruri. Omul nu înţelege viaţa, cu atât mai puţin nu înţelege moartea. El o consideră un sfârşit, când de fapt este un nou început. Moartea este o uşe care se deschide, nu o uşe care se închide. Nu este o închidere de drum, ci o nouă deschidere. Omul este cu adevărat nemuritor, nefiind supus păcatului şi nici morţii, etern, neschimbător, creat după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu. Viaţa nu se termină niciodată pentru faptul că ea nu începe niciodată, deoarece viaţa nu sfârşeşte niciodată. Spiritul care se află în trup nu îmbătrâneşte şi nu moare. Nimeni nu poate ucide vreodată spiritul, căci el este veşnic, în eternitate neexistând nici ieri, nici mâine, existând un acum mereu prezent. Spiritul este fără vârstă. Trupul reprezintă o închisoare animală a spiritului, partea pieritoare şi indivizibilă. Iar moartea reprezintă de fapt o evadare din această închisoare. Trupul este o haină vremelnică pe care spiritul o ţese potrivit cerinţelor şi destinului său. Ceea ce noi numim suflet este un fel de cămaşe între spirit şi trup, între corpul fizic şi spirit. Trupul este exact ca o haină pe care o punem ca să intrăm în dimensiunea fizică şi care, atunci când s-a uzat, trebuie să fie dată la o parte pentru a lua alta, sau pentru a ne contopi total cu fiinţa noastră spirituală. Moartea este sfârşitul trupului, dar spiritul din noi se află într-o călătorie spre libertate, pentru a se regăsi pe sine însuşi. După moarte fiecare spirit va gravita pe un plan spiritual, corespunzător meritelor sale. Omul merge după moartea sa în locul pe care şi l-a preparat prin traiul său pe pământ. Viaţa este veşnică. Pur şi simplu viaţa îşi schimbă forma. Oamenii care au rămas îi jelesc pe morţi numai pentru că ei nu ştiu bucuria în care au intrat aceste spirite. Nimeni din cei care au trăit experienţa morţii nu mai jelesc moartea cuiva. Cei care jelesc un om care a murit îi produc un grav prejudiciu spiritului respectiv, care nu se poate manifesta deplin în lumea lui spirituală. În loc să jeleşti şi să suferi că ai pierdut pe cineva, mai bine transmite-i în permanenţă iubirea ta. Astfel îl vei ajuta foarte mult pe acel spirit şi el te va putea ajuta pe tine. Rugăciunile pentru cel răposat sunt foarte folositoare pentru spiritul respectiv. În plan subtil nu există moarte. Acolo suntem cu toţii uniţi. Când regretăm moartea rudelor dăunăm spiritului acestora. Fiecare om îşi are propriul SCENARIU al plecării din viaţă, nu ne este permis să intervenim în logica divinului. Noi nu ne opunem logicii divinului când încercăm să salvăm viaţa sau să o prelungim. Ne abatem de la aceasta când ne lăsăm consumaţi de durere şi nu ne putem împăca sufleteşte cu moartea persoanei dragi, survenită ca urmare a manifestării voinţei divine. Dacă omul păstrează pică omului decedat, acest fapt se reflectă negativ asupra sa şi poate să ducă la diferite boli, tulburări psihice, schimbarea caracterului. De aceea, trebuie ca de morţi să vorbeşti numai de bine. Supărarea omului înainte de moarte poate duce la contopirea câmpurilor ale unui om viu şi al mortului. Acest lucru dăunează ambelor lumi şi poate de aceea întotdeauna trebuie îndeplinită ultima dorinţă a muribundului. Uneori o persoană decedată cu mult timp în urmă dispune de informaţii privind evenimentele din lumea materială şi poate, într-un anumit fel, să influenţeze desfăşurarea lor. Naşterea este o coborâre în viaţa pământescă, iar moartea este o înălţare, o eliberare a spiritului şi o continuare a lui în alt plan de existenţă, în planul astral. Cel mai fericit moment din viaţa ta va fi momentul când se va termina. Dacă omul este creat de Dumnezeu, înseamnă că noi suntem proprietatea Lui şi că El hotăreşte în legătură cu viaţa şi moartea noastră. Moartea biologică este un fel de poartă pe care putem intra în adevărata existenţă. Această trecere este condiţionată de reuşita unui examen, care cuprinde tot ce am făcut şi nu am făcut în viaţa terestră. Nu uitaţi că atunci când veţi trece în viaţa de dincolo nu veţi putea lua nimic material, ci numai ce a-ţi acumulat spiritual. Un om bogat, trăind egoist şi în păcat va fi dincolo un spirit sărac, chiar dacă pe terra se juca cu milioane de dolari. Nimic din ceea ce a stăpânit pe pământ nu-I va ajuta pe om în viaţa de după moarte. Bunurile materale adunate în cantitate mai mare decât e necesar împinge omul spre dezastru. Dacă crezi în Dumnezeu şi în lumea cealaltă cum îţi vine să te duci acolo fără să ai un capital? Mergi în alt oraş ca să stai câteva zile la un hotel, îţi trebuie o mulţime de bani. Atunci acolo sus te vei descurca fără nici un capital de fapte bune? Să ne rugăm aproape zilnic pentru scoaterea din iad a tuturor rudelor noastre, moşii şi strămăşii no
  3. euxin spune:

    CUVÂNTUL
    este cea mai puternică forţă din univers de care dispune omul,
    care îl poate înălţa sau distruge fără a lăsa urme.

    Cuvântul este puterea prin care noi creem sau distrugem. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. În evanghelia după Ioan din biblie se spune referitor la crearea universului: La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era cuvântul. Deci numai prin cuvânt Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute.
    Dacă Dumnezeu a creat lumea după chipul şi asemănarea Lui, înseamnă că omul a căpătat puterea de a creea ca şi Dumnezeu. Ca fii ai Lui, noi avem acces la tot ce are Tatăl, posedăm totul şi suntem liberi ca şi Tatăl să ne servim de tot ce El se serveşte. Pentru a atinge acest ideal e nevoie de o credinţă fără margini.
    Noi avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare încât tot ceea ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne cream pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem. De veţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede (Marcu 9,23). În permanenţă noi cream lucrul în care credem cu adevărat. Noi putem să fim, să facem şi să avem tot ceea ce ne imaginăm. Atunci când ştim ce vrem, universul ne oferă spontan ceea ce avem nevoie pentru realizarea acestui ţel.
    Ceea ce numim noi forţa universală e o putere divină pe care tatăl o dă copiilor săi pentru a o folosi. Noi suntem imaginea lui Dumnezeu, în formă fizică şi dispunem de o întreagă putere creatoare.
    Creaţia are la bază cuvântul, iar cuvântul este expresia gândului. Dumnezeu a creat universul folosind forţa creatoare a gândului şi i-a dat şi omului şansa de a o folosi în sens creativ. Din păcate omul nu a înţeles acest adevăr şi a căzut în neputinţă completă. Dacă forţa gândului e creativă, atunci cu certitudine ea este cea cu ajutorul căreia omul poate definitiv vindeca orice boală.
    Cu forţa gândului omul poate să creeze celule sănătoase în corp sau să le distrugă pe cele afectate. Gândul este cel care atrage răul sau binele în existenţa noastră. Putem trage concluzia că gândul (cuvântul) este cel care a creat şi crează materia.
    Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul e cea mai puternică unealtă pe care o are omul. Cuvântul reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din interiorul nostru.
    Cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis şi realitate, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. De aceea, folosirea greşită a cuvântului creează iadul pe pământ. Orice putere creatoare folosită rău, nepotrivit, poate deveni putere distructivă. Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită poate deveni magie neagră. Cuvâtul vorbit sau scris este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni.
    Un cuvânt negativ poate fi un blestem, iar adesea oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii, blestemându-se inconştient unii pe alţii. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile care le exprimăm. De exemplu, dacă ne întâlnim cu un prieten şi îi spunem:ai o paloare pe faţă care se întâlneşte numai la oamenii bolnavi de cancer. Dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de accord cu ele se va putea îmbolnăvi de cancer. Aceasta e puterea cuvântului. Oamenii care au un nivel ridicat de spiritualitate sunt foarte rezistenţi la blesteme, la undele mentale ale altora şi la vrăjitorii.
    Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a ne împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a ne exprima furia, gelozia, invidia sau ura. Cuvântul e cel mai preţios şi mai puternic dar pe care îl are umanitatea, dar noi îl folosim şi împotriva noastră.
    Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit care poate să distrugă fără să lase urme. Noi ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Această practică a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfă. Bârfa, desi pare atat de inofensiva, ne alterează şi scurtează viaţa, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul.
    Bârfa e un act de magie neagră şi este foarte rea, deoarece este otravă pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că aceasta este o modalitate normală de comunicare. Bârfa a devenit o forma curentă de comunicare în societatea umană. Bârfa şi gândurile urâte pe care le generează reprezintă un frecvent traumatism aplicat omului la care ne-am gândit.
    De cele mai multe ori noi cream o otravă emoţională proprie prin folosirea unor cuvinte ca: sunt gras, îmbătrânesc, îmi cade părul, sunt prost, nu voi fi niciodată perfect, nu voi reusi…etc. Astfel, noi materializăm aceste cuvinte în realitatea noastră sau mai bine zis împotriva noastră. De aceea, important este să înţelegem ce este cuvântul şi ce putere are el.
    Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, însă dacă noi nu punem la suflet, nu dam crezare, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta.
    Când omul nu acceptă emoţia otrăvită aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o şi-l afectează direct. Gândul şi cuvântul pun în mişcare vibraţiile ce se propagă în cecuri din ce în ce mai mari, până ce îmbrăţişează întregul univers.după care ele se întorc la noi tot atât de sigur ca atunci când le-am emis.
    Gândul e o energie pură, care nu moare niciodată. Să ne ferim mintea de gândurile rele despre ceilalţi şi să ne asumăm întreaga responsabilitate asupra sentimentelor, gândurilor şi cuvintelor noastre.
    Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că spiritul (gândirea) influenţează cu adevărat corpul nostru de la distanţă, că există un sistem de comunicare inconştientă între indivizi, că este posibil să influenţăm pe cineva în orice moment, fără ca acesta să fie conştient sau noi sa fim constienti, precum oricine ne poate influenţa pe noi, fără ştirea noastră.
    Omul ar trebui să conştientizeze faptul că orice idée pozitiva care trece prin mintea sa e o exprimare directă şi perfectă a lui Dumnezeu prin el.
    Cuvântul e cauza creativă din Univers, iar cuvintele noastre au putere numai în măsura în care spiritul însuşi e văzut ca forţa care operează îndărătul lor. Noi suntem cei care decidem. Suntem atât puterea cât şi cei care exprimă acea putere şi hotărâm ce va purta cu el acel cuvânt. Omul e creatorul cuvintelor, le alege, le plasează în forma în care ele trebuiesc să opereze şi să-şi exercite puterea.
    Cuvântul e o sămânţă, puterea spiritului acţionează asupra cuvintelor aşa cum acţionează natura asupra seminţei. Activitatea forţelor naturii face sămânţa să încolţească, deoarece sămânţa nu are puterea în ea însăşi, este doar un vehicul al acelei forţe. Să gîndeşti cu gîndurile lui Dumnezeu, aceasta ar fi esenţa puterii spirituale. În clipa în care rostim un cuvânt negativ irosim energia pură şi perfectă a Lui Dumnezeu, de aceea este bine ca în permanenţă să gîndim, să simţim, să vorbim şi să acţionăm pozitiv şi constructiv.
    În cuvinte se află puterea şi energia create de gândire. În ziua în care omul va înţelege că are puterea de a-şi schimba viaţa prin cuvintele create de gândire atinge maturitatea. Cuvântul repetat de un million de ori devine obiect, spuneau yoghinii. Înseamnă că omul poate fi vindecat şi i se poate schimba destinul cu ajutorul cuvântului.
    Noi folosim des cuvântul Dumnezeu şi îl repetăm de multe ori. Fapt bine cunoscut că pe măsură ce un om se foloseşte mai mult de acest cuvânt, cu atât mai mult se va bucura de binefacerile lui. Este deajuns să pronunţăm cuvântul Dumnezeu o singură dată cunoscându-i semnificaţia, astfel ca ritmul vibraţiilor corpului nostru să se amplifice faţă de nivelul anterior.
    Datorită acestui cuvânt biblia are o longevitate aşa de mare. Gândiţi-vă de câte ori este scris acolo cuvăntul Dumnezeu, şi deci, pronunţat. Fiecare cuvânt scris sau vorbit din această carte are o influenţă foarte mare. De aceea este foarte benefic obiceiul de a ţine biblia la capătul patului şi înainte de a adormi să se citească câteva pagini.
    Gândurile şi cuvintele sunt nişte transmisii energetice care în funcţie de încărcătura lor, adică de frecvenţa lor joasă sau înaltă, ne pot face rău sau bine. La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor scrise. De aceea, este bine ca la capul patului în care dormim să nu ţinem cărţi care relatează despre nefericiri, violenţe, crime sau publicaţii cu orori sexuale.
    Aceste bombardamente informaţionale conţinute în cărţi sunt preluate în starea de veghe sau de somn, afectând într-o măsură foarte mare organismul uman. După o vreme ne simţim rău, obosiţi, avem coşmaruri, stări deprimante, comportamente bizare şi violente.
    Iubirea e cuvântul care se apropie foarte mult de cuvântul Dumnezeu ca influenţă vibratorie şi se cunoasc mii de vindecări, care au fost realizate prin folosirea lui. Orice boală cunoscută cedează locul puterii sau puterii iubirii pe care o emitem.
    Noi putem influenţa în mod subtil pe cei aflaţi în preajma noastră, prin energia pozitivă sau negativă pe care o emitem. Gândurile şi sentimentele negative sunt asemenea unor arme puternice care pot cauza pagube considerabile. Dacă urâm pe cineva din adâncul inimii şi trimetem spre el gânduri negative putem contribui la distrugerea lui.
    În vindecarea de la distanţă grupurile de tămăduitori se roagă pentru cei aflaţi departe de ei. Ei trimit gânduri pozitive spre cel bolnav şi prin acestea se produce vindecarea.
    Gândul e permisul nostru de intrare în rezonanţă vibratorie cu cei din univers, deci şi cu cei din împărăţia cerurilor. Dacă rămâneţi întru mine şi cuvintele mele rămân în voi. Cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă (Ioan, 15.7)
    Orice cuvânt are o frecvenţă vibratorie. De aceea, e benefic ca omul să utilizeze numai cuvinte de înaltă vibraţie. Fiecare cuvânt atrage o energie asupra celui care îl exprimă şi energia e în raport cu vibraţia cuvântului. Să evităm permanenta emiterea de gânduri de vibraţie joasă ca: gânduri de ură, invidie şi de răzbunare.
    Cuvintele sunt cărţile noastre de vizită în plan subtil. Cu cât cuvintele sunt mai alese şi mai înalt vibraţionale cu atât cel care le utilizează e un spirit evoluat, o fiinţă de înaltă vibraţie spirituală.
    Cu cât vibraţia cuvintelor e mai joasă cu atât fiinţa care se manifestă astfel dovedeşte că e un spirit involuat, un om de vibraţie joasă, în care nu este bine să ai încredere. El e purtător de energii joase prin care îşi atrage tot felul de necazuri, accidente şi boli. Devine astfel o victimă sigură a energiilor de vibraţie joasă pe care le emite.
    Există o putere mai activă şi mai rapidă decât cuvântul, şi acesta este GÂNDUL. Cel care întreţine gânduri rele îşi cauzează rău atât sieşi cât şi întegii lumi, el poluează universul mental general. Gândurile rele pătrund în alte minţi în care există focare vibratorii asemănătoare şi determină, prin rezonanţă, gânduri similare.
    Dacă într-un loc se adună două persoane care concetrează gândirea lor asupra unei singure idei influenţa pe care aceştia o exercită va fi de patru ori mai mare decât în cazul unei singure persoane. La astfel de adunări gradul de influenţare creşte cu pătratul numărului de oameni care urmăresc acelaşi ideal. Atunci când un număr foarte mare de oameni se concentrează asupra unui acelaşi scop, ca de exemplu un meci de fotbal, sărbătorirea Crăciunului sau alte elemente similare ca anvergură, se crează în întregul mediu înconjurător o forţă cu efect similar luminii laser, acela de manifestare în acelaşi fază.
    Astfel se explică în termeni ştiinţifici cum se poate influenţa vremea. În mod similar şi gândurile răuvoitoare despre un om sunt suficiente pentru a influenţa energetica pământului. De modul în care vom simţi şi vom gândi depinde destinul întregii planete. Energetica negativă a omenirii unindu-se într-un singur curent poate deveni un pericol fundamental pentru planeta noastră.
    Toate vibraţiile mentale şi emoţionale de vibraţie joasă emise de oameni fac o aură uriaşa în jurul Terei, asemenea unui strat izolator, care afectează legăturile energetice vitale si continue cu Universul. De aceea planeta noastră este bolnavă datorită gândurilor şi vorbelor negative emise de locuitorii ei.
    Acest halou negru în jurul planetei noastre ar putea fi anulat numai dacă majoritatea oamenilor ar căuta în mod sistematic să emită numai gânduri şi emoţii înalt vibratorii. Umanitatea trebuie să purifice şi să asaneze locuinţa sa planetară. În caz contrar omul va fi judecat şi pedepsit de natură.
    De aceea noi trebuie ca din acest moment să încercăm să iubim şi să iertăm cât mai mult ca să putem salva prăbuşirea acestei planete.
    Supărarea îndelungată pe un vecin poate crea o problemă, dar aceeaşi supărare îndreptată către un grup de oameni uniţi după criteriul economic, social, naţional şi religios pătrunde mai adânc şi se vindecă mai greu. Condamnarea frecventă a statului, a societăţii, pătrunde foarte adânc şi poate genera cele mai grave boli în câteva generaţii, chiar până la pieirea neamului. Dacă omul crede că toată lumea e crudă şi nedreaptă, agresivitatea societatii în cazul dat va atinge cote maxime.
    Să folosim întotdeauna cuvântul pentru a ne înălţa pe noi şi pe ceilalţi şi niciodată pentru a distruge. Indiferent de condiţia noastră socială trebuie să devenim conştienţi că putem schimba totul în jurul nostru, în bine sau în rău, prin modificarea gândurilor şi dorinţelor noastre.
    Majoritatea oamenilor nu fac decât să critice şi să blesteme pe cei care îi guvernează. Sub influenţa acestor gânduri negative şi rău făcătoare guvernanţii sunt împinşi să ia decizii greşite pentru ţară şi greşelile lor cad asupra întregului popor. Iată deci ce forţă distructivă se poate realiza atunci când oamenii gândesc negativ în mod colectiv la o anumită persoană.
    Să binecuvântăm pe marii iniţiaţi şi călugări ce trăiesc în peşteri care emit în permenenţă vibraţii mentale foarte positive prin care salvează omenirea de la autodistrugere. Toate cuvintele pe care le rostim sau gândim creează realitatea noastră, se materializează. Gândurile sunt ca nişte fiinţe vii, căci ele poartă în univers informaţia furnizată de noi înşine. Ele reprezintă cea mai vie şi subtilă forţă a omului.
    Orice creaţie se face cu materialul subtil al gândului. Deci noi ne cream realitatea în mod conştient în orice moment. Gândul uman pozitiv e de origine divină şi poartă în energia sa puterea luminii care conţine toate puterile şi înlătură tot ce contravine ei.
    Orice frază e formată din cuvinte, constituind o grupare informaţional-energetică, asemenea unui organism viu care traduce în fapt informaţia persoanei căreia i-a fost adresată fraza. Ea nu primeşte mesajul aşa cum îl concepem noi, ci sub forma unei energii pe care o decodifică în felul său propriu.
    Cuvântul rosit are o mare putere întrucât îi dăm energie din corpul nostru ca să-l facem să lucreze. De aceea trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere. Gândul poate fi forţa dinamizatoare din spatele cuvântului rostit şi astfel îi dăm putere. A te teme de cuvintele negative auzite la altii despre tine înseamnă a le spori energiile şi astfel influenţa lor negativă asupra ta va creşte.
    Dacă cuvântul e rostit într-o doară sau fără forţa gândului, el nu ajunge să se împlinească dar tot poate produce rau daca este negativ. Orice cuvânt negativ adresat unui om reprezintă un atac energetic asupra lui, cu efect de boomerang, amplificat şi asupra noastră. Efectul gândurilor şi cuvintelor noastre bune sau rele revin la noi cu siguranţa cu care le-am emis in mod amplificat.
    Când eşti lovit cu vorba doare mai mult decât dacă eşti lovit cu mâna sau cu piciorul. De aceea, este foarte important să ne analizăm cuvintele, atunci când discutăm cu cineva, pentru a nu face nici cel mai mic rău interlocutorului sau altuia/altora despre care vorbim. Cuvintele sunt energii cu modulaţii aproape infinite, care produc efecte devastatoare în timp asupra corpului subtil al fiinţelor umane. Astfel, ne atacăm, ne facem rau şi ne omorâm unul pe altul în mod sistematic, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Mulţi oameni au obiceiul de a rosti blesteme pentru orice fleac, ei îşi blesteamă părinţii, copii, vecinii, prietenii…. Este un obicei foarte rău, fiindcă vorbele creează condiţii ca nenorocirile să apară.
    Trebuie să fiţi foarte vigilenţi şi să nu terminaţi vreodată conversaţia folosind cuvinte negative despre indiferent orice subiect sau persoana, căci există o lege universala care face ca aceste cuvinte să continue să lucreze negativ. Chiar dacă sunteţi obligaţi să criticaţi pe cineva nu sfârşiţi prin a-i înşira defectele. Terminaţi cu nişte cuvinte pozitive, spunând: are totuşi şi câteva calităţi, amintiţi-le şi apoi opriţi-vă.
    Un cuvânt este o rachetă ce parcurge spaţiul şi care în trecerea ei declansează forţe, agită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. De aceea s-a spus: înainte de apusul soarelui împacă-te cu fratele tău. Acest lucru înseamnă că trebuie rapid să reparăm răul făcut celorlalţi. Majoritatea oamenilor îşi lasă sentimentele să clocotească, spun ce le vine la gură şi într-o bună zi, karma le sună la uşă şi le spune: haideţi că a sosit vremea să plătiţi. Trebuie deci să reparaţi răul imediat şi fără să aşteptaţi ziua de mâine pentru că vorba spusă zboară: este o forţă, o putere care parcurge spaţiul şi care acţionează instantaneu.

    ORICE GÂND SAU CUVÂNT RĂU REPREZINTĂ UN ATAC ENERGETIC ASUPRA PERSOANEI LA CARE NE GÂNDIM.

    Când ne gândim la cineva se creează un canal energetic între noi şi omul la care ne gândim. Energia cuvintelor răutăcioase – cu încărcătură negativă – aruncate asupra unei persoane, precum şi intensitatea cu care au fost rostite, au efecte devastatoare, în timp, asupra corpurilor subtile şi ale aurei acelui om şi lucrează aşa cum au fost adresate. De fapt orice cuvânt sau gând bun sau rău poartă în el informaţii ce duc la energiile pe care le formează. Astfel: acolo unde se duce atenţia se duce şi energia. Important e ca energia şi informaţiile trimise să fie positive.
    Energiile şi informaţiile direcţionate către o persoană pătrund în aura corpului respectiv, datorită faptului că:

    1. Apa poate stoca energii şi informaţii pe care le poate transmite mai departe, acţionând ca un condensator organic natural Având în vedere că în corpul uman există cca. 70% apă, ceea ce îi conferă capacitatea de stocare de energii şi informaţii. Energiile şi informaţiile pot fi din cele vindecătoare sau distructive, generate de cel care le-a emis.
    Deci apa poate stoca energii şi informaţii care pot fi transferate pacientului pentru a se vindeca.

    2. ADN-ul poate fi influenţat şi reprogramat prin cuvinte şi anumite frecvenţe. ADN-ul uman este responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveşte şi ca depozit de energii şi informaţii şi cale de comunicare. Adică un fel de internet.
    ADN-ul reacţionează la limbajul folosit. Deci se pot folosi cuvinte şi propoziţii în mod direct pentru a influenţa AND-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare. Astfel corpul uman e programabil prin limbaj, cuvinte şi gânduri.
    ADN-ul e un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil să recepţioneze mai multe posturi diferite, în funcţie de frecvenţele care le emit. Vindecările miraculoase de la distanţă, telepatia şi clarviziunea pot fi astfel explicate cu uşurinţă şi în mod natural.
    În concluzie: putem face afirmaţia că celulele sunt casele sau locurile de stocare a datelor pentru memorie sau mai corect spus celulele sunt doar memorie îmbrăcată în materie.
    Pentru ca. începând din acest moment. să nu mai facem rău nici unei fiinţe din univers, nici măcar cu gândul, trebuie să avem în vedere următoarele:
     Nu emiteţi niciodată pretenţii faţă de nimeni şi nimic, nu faceţi nici un reproş nimănui. Nu reproşaţi nimic nici destinului, nici trecutului, nici oamenilor. Nu uitaţi că orice reproş al dvs. reprezintă un program de distrugere a aceluia spre care il adresaţi. Efectul va fi mai mare dacă persoana respectivă este într-o stare de vulnerabilitate energetică.
     La om şi sufletul se deschide prin spate. Tot ce vei rosti în urma omului, totul se va împlini. Vorba noastră e ca o piatră aruncată în apă, de la care pornesc în toate direcţiile zeci şi sute de cercuri. Săvârşind o faptă oarecare noi continuăm să o săvârşim de sute de mii de ori în subconştient. Această rezonanţă atrage acţiuni similare. De aceea, dacă aţi rostit în urma cuiva un blestem veţi continua în subconştient să rostiţi acest blestem oricărei persoane care v-a întors spatele, inclusiv propriilor dvs. copii.
    De aceea, la toţi cei care pleacă de la noi sau cu care ne intalnim să le transmitem numai lumină, iubire şi armonie. Dacă nu facem acest lucru, prin subconştient vom transmite dezaprobare, supărare sau iritare.
     Vorbirea de rău a unui om otrăveşte mintea celui care vorbeşte, după care produce perturbări în câmpul lui energetic şi intră în suferinţă.
     Când omul se gândeşte la cineva nu prea frumos are loc conectarea de energii negative comune şi chiar fără a-i dori răul poţi să il produci.
     Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă.
     Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi, căci spre aceasta a-ţi fost chemaţi, să moşteniţi binecuvântarea. (I. Petru 3,9) Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit.
     Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.
     Prin ură, răutate şi furie nu vei rezolva niciodată nimic. Numai iubirea recompensează.
     Ura face mai multe ravagii semenilor noştri decât pe câmpul de luptă. Oamenii se ucid între ei mai degrabă cu vorba decât cu fapta. Antidotul urii este iubirea şi iertarea.
     Frica, îndoiala, orice gând negativ sunt nocive, toxice şi autodistructive.
     Când te simţi vinovat în gânduri, vorbe sau fapte fata de cineva e important şă-ţi ceri iertare in fapt sau macar in gand respectivului. Fă-o pentru tine. Să nu te preocupe reacţia celuilalt.
     Oricând aveţi gânduri negre despre o persoană aduceţi-vă aminte să comutaţi butonul şi să vă rugaţi pentru sănătatea ei si sa-i trimitetiganduri de lumina si iubire.
     Un om nervos, care are tensiunea ridicată, explodează în torente de cuvinte, în lamentări, într-o agresivitate necontrolată care îi va afecta pe cei apropiaţi sau mai indepartati care vor prelua inconştient energiile negative pe care acestale emană. Aşa se explică bolile copiilor care sunt extrem de sensibili la certurile părinţilor sau ale subalternilor si ale colegilor care au un sef/coleg coleric. De asemenea, toate obiectele din jur se impregnează cu energiile negative emise, devenind aducătoare de ghinion pentru toti ce stau mediul respective inclusive pentru cel/cei care le-au provocat.
     Atunci când ne pierdem controlul, noi spunem şi facem lucruri pe care nu am fi dorit să le spunem şi sa le facem. De aceea e atât de important să devenim impecabili în gândire, în vorbire, adica sa gandim pozitiv si sa spunem numai cuvinte pozitive.
     De regulă, noi eliberăm otrava noastră emoţională asupra persoanei despre care credem că este responsabilă de nedreptatea comisă aspra noastră. De fapt noi suntem dispuşi să ne descăcăm otrava asupra oricărei alte personae, vinovate sau nu, numai să scăpăm de ea. De multe ori o trimitem asupra copiilor care sunt prea lipsiţi de apărare şi astfel se nasc relaţii abuzive verbale si faptice. Oamenii mai puternici fizic si psihologic abuzează de cei slabi căci simt nevoia să scape de această otravă emoţională negativă, aruncand-o asupra acestora.
     Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat. De aceea se spune: devii ceea ce gândeşti. Tot ce gândim se materializează în existenţa noastră. Omului i se întâmplă tot ce gândeşte. Dacă acceptă în gând şi în mental boala şi bătrâneţea, de acestea va avea parte mult mai repede decat ar fi firesc.
     Gândul rău îl înfăptuim: întâi în noi, pe plan mental, prin simplul fapt că îl acceptăm şi ne hrănim cu el şi apoi în afară spre victima spre care a fost direcţionat
     Sămânţa tuturor faptelor tale se găseşte în gândurile şi vorbele tale. Dacă gândeşti şi spui nu pot să-l sufăr pe cutare, de fapt îl ataci la nivel energetic subtil şi ceea ce sunt gand si vorbă repede ajung faptă. De aceea nu e bine să spunem lucruri agresive sau vorbe care rănesc pe alţii. Calomniind o persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei o ataci la nivel energetic subtil.
     Toate bolile fizice sunt expresia unor gânduri eronate şi dispar odată cu corecţia de rigoare.
     După cum crezi aşa va fi. Convingerile omului influenţează şi creează realitatea. Să crezi pe deplin în tot ce vrei să realizezi. Să simţi că deja ai primit sau vei primi curând. Aceasta atrage foarte repede spre tine rezultatul dorit.
     Să nu emiţi niciodată opinii de genul: e sau sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze.
     Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti gurmand, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc. fiindcă toate acestea creează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează.
     Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, urarea răului oamenilor apropiaţi.
     Să nu compătimeşti pe nimeni. Dacă compătimeşti o bătrânică cu următoarele gânduri sau vorbe: Doamne ce bătrână sărmană, neputincioasă, bolnavă etc. Cu astfel de gânduri sau cuvinte noi confirmăm starea ei precară, contribuim astfel cu forţa noastră ca ea să rămână astfel. În această situaţie ar trebui să gâmdim astfel: Doamne ajută pe această bătrânică.
     Să nu gândeşti sau să nu spui vreodată nici chiar în glumă dorinţa de a ucide pe cineva, deoarece actul mental de a ucide precede acţiunea fizică efectivă. Nici un asasinat nu este posibil în planul fizic, fără a fi fost înainte realizat în plan mental. Astfel te poţi afunda în mocirla unei gândiri distructive şi autodistructive.
     Ori de câte ori auzi o ceartă sau pe cineva care bârfeşte depărtează-te de acel om/oameni.

    NOI ÎN PERMANENŢĂ TREBUIE SĂ SUPORTĂM
    TOT CE AM CAUZAT ALTORA

    De aceea este necesar să nu uităm niciodată că: “ceea ce ţie nu-ţi place, altuia să nu-i faci”. De fapt, nimic nu e întâmplător şi merităm să suportăm tot ceea ce ne este dat pentru ca noi l-am gandit despre noi sau despre altii.
     Răul pricinuit altuia prin gand, vorba sau fapta ne face rău şi nouă inzecit.
     Legea de bază a universului e legea bunei rânduieli: Ce dai bine sau rau, aceea primeşti mult amplificat. Nimeni nu poate face rău fără să plătească, aşa cum nu poate face bine fără a fi răsplătit. Tot ce emite un om în mediu, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, cuvinte, dorinţe, fapte, sentimente se întorc înapoi la el, produce efecte perturbatoare dacă nu sunt acordate cu vibraţiile de armonie ale fiinţei.
     Gândurile, cuvintele şi acţiunile noastre sunt energii. Tot ce emitem în exterior se întoarce la noi. Ce semeni, aceea vei culege.
     Conform legii naturale a polarităţii, atunci când cineva agresează alte persoane şi le distruge, aceeaşi agresiune se va întoarce împotriva agresorului inzecit. Când cineva persistă în a ataca, el nu-şi dă seama că nu poate să o facă fără să atragă asupra sa aceeeaşi soartă. Tot ce trimitem în exterior ca gând, cuvânt, fapta sau afecţiune este returnat amplificat către noi.
     Noi atragem în permanenţă evenimente compatibile cu gândurile care le emitem. Deci culegem roadele gândurilor noastre. Imaginaţi-vă pentru câteva clipe câte noxe energetice şi informaţionale atragem în corpul nostru prin gândurile de tristeţe, ură, mânie, invidie, lăcomie, frustrare despre noi sau despre altii. Cum sângele e expresia fizică a energiilor spirituale, el va fi primul atacat de vibraţiile joase prin gândurile şi cuvintele rostite.
     Noi suntem singurele fiinţe din univers care ne cauzăm (producem) întâmplările şi nimeni sau nimic nu poate fi răspunzător de producerea lor decat noi insine.
     Izbucnirile nervoase însoţite de cuvinte necontrolate nu trec niciodată fără urme, nici pentru cel căruia îi sunt adresate, nici pentru cel care le adresează.
     Nici un om de pe pământ nu se poate plânge că e agresat de cineva, fiecare se agresează de fapt singur prin ceea ce gandeste, spune si face asupra lui sau a celorlati.
     .Noi suntem singurii responsabili pentru consecinţele faptelor, gândurilor, sentimentelor şi cuvintelor noastre.
     Orice cuvânt, orice gând, orice faptă rămân întipărite în arhiva conştiinţei cosmice şi după ele vor fi judecate spiritele noastre după moarte. Vă spun vouă că pentru oirce cuvânt deşert pe care-l vor rosti oamenii, vor da socotală în ziua judecăţii, căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit. (Matei 12: 36, 37)

    X X X

    Pentru a avea un somn cât mai liniştit, seara înainte de a pune capul pe pernă, să-i iertăm pe toţi semenii care au greşit faţă de noi cu gîndul, cu cuvântul sau cu fapta şi, în acelaşi timp, să ne cerem iertare de la toţi semenii noştri faţă de care am greşit în ziua respectivă.
    Să aplicăm îndrumarea ca: Soarele să nu apună peste mânia voastră. (Efesieni 4, 26)

    BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

    1. S.N. Lazarev, vol. I-1X, Editura HERALD, Bucureşti, 1993-2005
    2. VASILI Goci, KARMA ŞI CAUZA, Editura MOLDOVA, Iaşi, 1996
    3. BAIRD SPALDING, VIEŢILE MAIŞTRILOR, vol. I-V, Editura HERALD, Bucureşti
    4. NEALE DONALD WALSCH, CONVERSAŢII CU DUMNEZEU, vol. I-III, Editura FOR YOU, 2000
    5. NEALE DUNALD WALSCH COMUNIUNEA CU DUMNEZEU, Editura FOR YOU, Bucureşti, 2001
    6. Munteanu Felicia, ÎN DUMNEZEIREA FIINŢEI UMANE, Editura Crist, Bucureşti, …
    7. DEBRIE FORD, PARTEA ÎNTUNECATĂ A CĂUTĂTORILOR DE LUMINĂ, Editura FOR YOU, Bucureşti, 2001
    8. EMILE COVUÉ, SUGESTIE ŞI AUTOSUGESTIE, Editura FOR YOU, Bucureşti, ….
    9. TOM KENYON şi VIRGINIA ESSENE, ÎNVĂŢĂTURA HATOR, Editura FOR YOU, Bucureşti, 2002
    10. JASMUHEEN, A TRĂI CU LUMINĂ – ALIMENTAŢIE PRANICĂ, Editura FOR YOU, Bucureşti, 2001
    11. DON MIGUEL RUIZ, CELE PATRU LEGĂMINTE – CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE, Editura MIX, Braşov, 2002
    12. DON MIGUEL RUIZ, ARTA DE A IUBI, Editura MIX, Braşov, 2002

  4. euxin spune:

    Autorul acestor lungi postări este Ion Ștefănescu. I-am postat materialul sub această formă fără să fi intervenit în vreun fel (ortografie, punctuație etc.), iar responsabilitatea îi aparține integral autorului, conform normelor în vigoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: